Şcoala din Şovarna va fi renovată după 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala din Şovarna va fi renovată după 30 de ani
Şcoala din Şovarna va fi renovată după 30 de ani

Banca Mondială şi Consiliul Judeţean Mehedinţi dau 15 miliarde de lei

Comuna Şovarna are, în acest moment, 150 de copii care învaţă la Şcoala cu clasele I-VIII din localitate. Sfârşitul anului şcolar a adus o veste bună pentru elevi şi părinţi. Clădirea şcolii va fi renovată total, cu ajutorul Băncii Mondiale şi al Consiliului Judeţean Mehedinţi. Nu mai puţin de 30 de ani au trecut de la ultima renovare a clădirii, care ajunsese într-o stare deplorabilă. „După ce a fost inundată Orşova, ştiu că s-a adus cărămidă de acolo şi s-a construit etajul şcolii, dar de atunci nu s-a mai făcut absolut nimic“, ne-a spus Laura Dobrescu, directorul şcolii primare din Şovarna.

Elevii vor învăţa la Şcoala din Studina

Proiectul iniţiat de Primăria Şovarna are ca termen final luna martie a anului viitor, dar se estimează că lucrările se vor finaliza în decembrie 2009.

„Contractul are o perioadă de un an, dar cu siguranţă totul va fi gata până în decembrie, anul acesta. Investiţia se ridică la 15 miliarde de lei, dintre care 3 vor fi suportate de Consiliul Local, iar 12 miliarde vor veni de la Banca Mondială“, susţine edilul comunei, Constantin Prundeanu. În timpul lucrărilor, care se vor intersecta cu începutul anului şcolar, copiii din clasele I-VIII care învaţă aici vor fi mutaţi în satul Studina, aflat în imediata vecinătate a comunei Şovarna. „La şcoala din Studina s-au amenajat deja clasele pentru a-i primi pe copiii noştri, iar transportul le va fi asigurat“, ne-a spus directorul şcolii, Laura Dobrescu.

Părinţii şi copiii, derutaţi, dar mulţumiţi

Părinţii copiilor care învaţă în Şovarna spun că cei mici sunt puţin derutaţi de faptul că îşi vor schimba mediul, dar sunt încântaţi că odraslele lor vor învăţa, începând de anul viitor, într-o şcoală modernă şi curată.
„Până acum, copiii nu au avut condiţii normale pentru a învăţa, de asta sunt foarte bucuroasă că se fac şi la noi lucrări de modernizare. Copiii vor merge cu drag la şcoală, chiar dacă acum nu prea ştiu cum o să se descurce într-un alt sat, într-o altă clădire“, ne-a spus mămica unuia dintre elevii Şcolii din Şovarna, Ana Dumitru.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite