Şosele noi spre Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul judeţului şi fondurile europene sunt destinate, în 2009, în primul rând lucrărilor la infrastructura rutieră.

Drumurile judeţene contiună să reprezinte o prioritate pentru administraţia judeţeană. Unele dintre proiecte au fost începute anul trecut, astfel că, în acest an vor fi implementate etape noi. Este şi cazul drumului Juliţa-Mădrigeşti, care leagă nordul de sudul judeţului, şi care va scurta cu aproximativ 100 de kilometri drumul spre staţiunea Moneasa. Investiţia este în valoare de 6,8 milioane euro, din bani europeni.

„Vom organiza licitaţia pentru desemnarea firmei de consultanţă, apoi a constructorului şi apoi vor demara lucrările. Prin realizarea acestui tronson, se va scurta şi drumul spre Moneasa, pentru cei care vin dinspre Arad-Deva“, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. O altă investiţie care se află în faza de proiectare este „Drumul vinului”, proiect care a fost împărţit în două părţi pentru a se putea asigura finanţarea. Apoi, se mai doreşte demararea reabilitării drumului Secusigiu - Sâmpetru până la Pecica. „Pentru acest lucru trebuie să preluăm drumul de la Administraţia Naţională a Drumurilor. Aşteptăm o hotărâre de Guvern în acest sens”, a mai precizat Ioţcu. Acesta a mai susţinut că reabilitarea infrastructurii este iminentă  pentru ca agroturismul şi turismul să se dezvolte în judeţul Arad.

Drumul Curtici-Ungaria în planul de investiţii

Reabilitarea drumului Curtici - frontiera cu Ungaria va fi finalizată în acest an, după ce, la sfârşitul anului trecut, a demarat cea de-a doua etapă a proiectului.

Conform contractului încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Consiliul Judeţean Bekes (Ungaria) este partener în acest program, care trebuie încheiat în 12 luni. Valoarea totală a proiectului este de peste un milion de euro, dintre care aproape 800.000 de euro sunt fonduri europene, iar cofinanţarea Consiliului Judeţean Arad este de aproximativ 250.000 de euro. Reabilitarea acestui drum face parte dintr-un concept comun al judeţelor Arad şi Bekes de modernizare a tronsoanelor în zona de frontieră România - Ungaria. Prin aceste investiţii se doreşte fluidizarea traficului transfrontalier de pasageri şi mărfuri, dezvoltarea schimburilor economice, culturale, etnice, turistice în zona de frontieră România-Ungaria.

Proiecte pe bani europeni
    Consiliul Judeţean Arad are pregătite opt proiecte pentru atragerea de bani europeni. Este vorba de drumurile Arad-Curtici, Curtici-Sântana, Arad-Seleuş, Seleuş-Ineu, Arad-limită judeţ Timiş, Arad-Felnac, Felnac-Periam. Reţeaua de drumuri locale, administrate de Consiliul Judeţean Arad, prin Administraţia de Drumuri şi Poduri, cuprinde 1078,3 kilometri de drumuri judeţene.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite