Sorin Ovidiu Vîntu îi cere lui Traian Băsescu două milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou tremen al procesului intentat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu lui Traian Băsescu are loc vineri.

Omul de afaceri l-a trimis în judecată pe şeful statului în din iulie 2009, considerând că anumite declaraţii ale lui Traian Băsescu i-ar fi prejudiciat imaginea publică.

Sorin Ovidiu Vântu l-a reclamat pe şeful statului pentru calomnie şi cere daune de două milioane de euro, potrivit Antena 3.

Preşedintele susţine că Sorin Ovidiu Vîntu ar fi făcut, spre finalul guvernării Tăriceanu, o rambursare ilegală de TVA de 60 de milioane de euro la vânzarea Petromservice. Aceşti bani ar fi fost scoşi din ţară ilegal, în Cipru, şi transferaţi în contul trustului media Realitatea, pe care afaceristul îl deţinea la momentul respectiv.

Ulterior, DNA a ajuns la concluzia că această rambursare de TVA nu poate fi dovedită şi a închis dosarul, care, din 2009, este plimbat dintr-o instanţă în alta.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite