Somn de veci printre alei de 2 milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale vor selecta în perioada următoare firmele care să modernizeze aleile din cimitirele „Buna Vestire” şi „Sf. Petru şi Pavel”

Conducerea Direcţiei de Servicii Publice Municipale (DSPM) a anunţat pentru sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai două licitaţii „grase” pentru amenajarea aleilor din cimitir. Deşi aceste investiţii nu se află printre priorităţile ieşenilor, de la bugetul local vor fi alocate peste 2 milioane euro pentru lucrările de la „Buna Vestire”, din CUG, şi „Sf. Petru şi Pavel”, din Moara de Vânt. „Din câte ştiu eu, Cimitirul «Sf. Petru şi Pavel» arată foarte bine, iar aleile de acolo sunt mai bune decât multe străzi din oraş”, a spus ieşeanca Ioana V.În timp ce pentru sănătate de la bugetul local vor fi alocate în acest an aproape 3,2 milioane lei, pentru aleile din cimitire vor fi direcţionate 9,5 milioane lei în următorii trei ani. O primă licitaţie organizată de DSPM, care va avea loc pe 30 aprilie, vizează amenajarea aleilor din Cimitirul „Buna Vestire”, iar valoarea estimată a contractului este de maximum 4,9 milioane lei, respectiv 1,1 milioane euro. A doua licitaţie, pentru aleile şi împrejmuirea de la „Sf. Petru şi Pavel” va avea loc pe 6 mai, iar valoarea estimată a contractului este de peste 4,6 milioane lei. „Durata contractelor este de trei ani, în funcţie de alocările de la buget. Am pus această perioadă pentru că am primit în acest an o valoare mai mică decât am preconizat”, a precizat Luminiţa Sălceanu, şef al DSPM. Finanţarea lucrărilor este asigurată de la bugetul local. Angajaţii direcţiei care se ocupă de licitaţie susţin că nu este vorba de extinderea cimitirelor, ci doar de asfaltarea aleilor, schimbarea bordurilor şi, în unele cazuri, împrejmuirea spaţiilor. Ieşenii au alte priorităţi Potrivit unui sondaj realizat în această perioadă de Centrul de Informare pentru Cetăţeni (CIC), prin care sunt analizate recomandările ieşenilor pentru bugetul local, priorităţile subliniate de cetăţeni sunt altele. Ieşenii ar dori ca banii publici să fie alocaţi pentru refacerea străzilor, modernizarea instituţiilor de învăţământ, izolarea termică a blocurilor, înfiinţarea unui azil de bătrâni sau construirea unui padoc pentru câini. „Banii aceştia ar trebui băgaţi în străzi, pentru că sunt un dezastru”, ne-a spus Viorel G., şofer.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite