Somn de doi metri, pescuit în Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi pescari mureşeni au reuşit să prindă, sâmbătă, în apropiere de Târgu Mureş, un somn de un metru şi 97 centimetri, care cântăreşte 45 de kilograme. Deşi având o experienţă de

Doi pescari mureşeni au reuşit să prindă, sâmbătă, în apropiere de Târgu Mureş, un somn de un metru şi 97 centimetri, care cântăreşte 45 de kilograme.
Deşi având o experienţă de mulţi ani, cei doi au fost şocaţi de mărimea peştelui, pe care l-au scos cu greu din apele îngheţate ale Mureşului.
"După ce l-am prins, ne-am chinuit aproape o oră, fiindcă malul era abrupt. Am agăţat o frânghie de maşină, colegul s-a legat cu frânghia şi s-a lăsat jos, de am putut să băgăm gafa în el şi să îl tragem la mal", a explicat Ioan Rusu.
Celălalt norocos, Nagy Szabolcs, spune că pescuieşte de mic copil, însă până acum n-a reuşit să captureze decât un peşte de 26 de kilograme. Chiar dacă Nagy a fost muşcat de mână, pescarii spun că a meritat efortul.
Ei afirmă că asemenea exemplare există în Mureş, numai că trebuie să ai experienţă spre a le captura. "E foarte mare. Nu cred că în ultimii şase ani să mai fi fost prins aşa ceva în judeţul Mureş. Vom face o ciorbă şi o friptură pe cinste. Capul somnului îl păstrăm ca trofeu, aşa cum fac vânătorii", au spus, fericiţi, cei doi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite