Soluţii pentru ghiozdane uşoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centre "after school", dulăpioare personale în şcoli, o programă şcolară lejeră pot face ca ghiozdanele celor mici să nu mai fie atât de grele Părinţii afirmă că programa

Centre "after school", dulăpioare personale în şcoli, o programă şcolară lejeră pot face ca ghiozdanele celor mici să nu mai fie atât de grele

Părinţii afirmă că programa încărcată, ghiozdanele grele şi timpul îndelungat dedicat studiului au transformat şcoala într-un adevărat calvar pentru elevi.

Şocant este faptul că, pentru toate aceste probleme, oficialităţile dau vina pe părinţi. "Ca şi cum noi le cerem elevilor să care zi de zi cinci kilograme în spate, noi suntem vinovaţi că nu avem dulăpioare în şcoli şi tot noi îi obligăm pe copii să înveţe atât de mult", ne-a spus Mihaela Gună, preşedinta Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

Soluţiile pentru transformarea ghiozdanelor celor mici din pietre de moară în genţi de şcoală sunt două, în opinia părinţilor: renunţarea la sistemul temelor pentru acasă şi existenţa dulăpioarelor în şcoli. "Elevii alocă prea mult timp studiului şi se plictisesc. Este firesc. Ar trebui să-i luăm drept exemplu pe cei din Occident. Acolo, mersul la şcoală nu este un calvar, iar ghiozdanul nu cântăreşte o tonă deoarece fiecare elev îşi lasă lucrurile în dulapul personal", spune Mihaela Gună.

Aerisirea programei, amânată

Oficialii Ministerului Educaţiei afirmă că sunt la rândul lor preocupaţi de reducerea numărului de kilograme din ghiozdanele elevilor.

"Elevii trebuie să care cât mai puţine materiale auxiliare, de aceea am cerut tuturor inspectoratelor şcolare să le transmită profesorilor, şi în special învăţătorilor, faptul că ghiozdanele trebuie să fie cât mai uşoare", ne-a explicat Zvetlana Preoteasa, secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar în Ministerul Educaţiei. Mai mult, reprezentantul ministerului crede că elevii ar trebui să aibă acasă foarte puţine teme de rezolvat.

"Culegerile trebuie să rămână la şcoală, iar acasă elevii trebuie să facă cât mai puţine teme." Cât priveşte "perierea" programei de studiu şi schimbarea manualelor pentru clasele I-IV, aceasta se va produce cel mai devreme anul şcolar 2009-2010. "În 2008-2009 vor fi făcute modificări la clasele V - VIII şi la liceu", a explicat secretarul de stat.

Învăţătorii vor centre "after school"

O altă soluţie ar fi , în viziunea cadrelor didactice din învăţământul primar, înfiinţarea centrelor "after school". "Programul de după-amiază sau <> , cum i se spune în străinătate, este cel mai potrivit. Elevii rămân la şcoală, îşi fac temele, mănâncă, se odihnesc.

Părinţii vin la ora 17.00 şi îi iau acasă", ne-a spus Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România. El a adăugat că "în acest mod părinţii sunt liniştiţi, iar elevii vor fi mai relaxaţi când ajung acasă pentru că nu mai au de făcut teme. Este un program pe termen lung şi puţin mai greu de realizat, dar nu-l văd ca pe ceva imposibil".

40 de şcoli au dulapuri

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), din cele 180 de unităţi şcolare cu clasele I-IV, 40 au dulăpioare personale, începând cu noul an şcolar. "Fiecare elev are dulăpiorul lui. Îşi poate lăsa un rând de manuale, echipamentul sportiv, materialele auxiliare. În acest mod copilul nu va mai trebui să care ghiozdanul burduşit", ne-a spus Stelian Fedorca, inspectorul general al ISMB. El a dat asigurări că în cursul anului şcolar 2008-2009 şi restul şcolilor vor fi dotate cu astfel de dulăpioare.

Citiţi mâine în "Adevărul"!

Ce afecţiuni ale coloanei provoacă ghiozdanele supraîncărcate

În Occident, mersul la şcoală nu este un calvar, iar ghiozdanul nu cântăreşte o tonă deoarece fiecare elev îşi lasă lucrurile în dulapul personal
Mihaela Gună, preşedinta Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite