Soldaţii distruşi de Prozac
0
Militarii americani din Irak dorm în medie 5-6 ore pe noapte, iar starea sănătăţii lor mintale se deteriorează pe măsură ce participă la mai multe misiuni în teatre de operaţiuni.
Militarii americani din Irak dorm în medie 5-6 ore pe noapte, iar starea sănătăţii lor mintale se deteriorează pe măsură ce participă la mai multe misiuni în teatre de operaţiuni. Depresiile se ţin lanţ, iar rata sinuciderilor creşte alarmant. Pentru a face faţă traumelor psihice, soldaţii se îndoapă cu Prozac şi Zoloft.
Pentagonul nu publică statistici despre numărul soldaţilor şi al veteranilor care o iau razna în urma misiunilor din străinătate. Nu face bine renumelui armatei americane. Statisticile generale ale Pentagonului se referă doar la faptul că toţi militarii din teatrele de operaţiuni suferă de stres în primele zile, dar 70% îşi revin apoi. 20% manifestă în continuare ceea ce doctorii numesc "stres temporar" şi mai rămân 10% care se îmbolnăvesc de "stres de război".
Aceasta este expresia care cuprinde toate dereglările mintale ale combatanţilor, precum anxietate, iritabilitate, insomnie, stări de furie incontrolabilă, panică, apatie şi pesimism. Care pesimism duce deseori la sinucidere. Anul trecut s-au înregistrat în rândul militarilor americani 115 sinucideri, atât la întoarcerea în SUA, cât şi în zonele de conflict, faţă de 102 sinucideri în 2006.
N-au fost incluse date referitoare la veterani sau la cei care-au ieşit din serviciul militar, deşi simptomele sunt prezente şi la aceştia, fiind cauza multor divorţuri şi fapte grave comise sub impulsul unor cedări nervoase.
Psihologii şi psihiatrii americani numesc toate aceste manifestări "Posttraumatic Stress Disorder" (PTSD) şi le-ar include pe lista "rănilor dobândite în exerciţiul funcţiunii" dacă Pentagonul ar accepta să acorde medalii şi pensii militarilor care au luat-o razna pe câmpul de luptă.
Vina de a fi uman
"Nicio pilulă magică nu poate şterge imaginea trupului sfârtecat al camaradului tău", scrie în "Combat Stress Injury", un volum medical editat în 2006 de către psihiatrii militari Charles Figley şi William Nash, care tratează cazurile de disfuncţii mintale cauzate de stresul războiului. De când sunt războaie pe lumea asta, adică dintotdeauna, soldaţii au fost supuşi unui asemenea stres.
Veteranii ştiu cum se manifestă şi cum se scoate din criză un camarad apucat de panică. La fel ca la femeile apucate de isterie: două palme de să-i ardă obrajii. Însă mai sunt şi cazurile când traumele mintale apar în urma pierderii unui camarad în timpul luptelor şi la vederea "victimelor colaterale", civilii răniţi, femei, copii, bătrâni mutilaţi în urma raidurilor inopinate ale armatei americane.
Tot acest complex de traume mintale este provocat de ceea ce se numeşte în armată "vina de a fi uman", care umbreşte datoria de a fi soldat. Aşa se călesc luptătorii. Prea multă sensibilitate se tratează cu Prozac, medicamentul-minune, şi cu "varianta" lui mai slabă, Zoloft. Ambele se prescriu pentru a ţine soldaţii din prima linie a frontului "cool", adică apţi de a lupta cu sânge rece.
Şi sunt 20.000 de soldaţi americani desfăşuraţi în teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan, asistaţi de doar 200 de psihologi şi psihiatri. "Soldaţii americani din Irak şi Afganistan sunt prea puţini şi nepregătiţi pentru un război atât de lung", este părerea lui Lawrence Korb, oficial al Pentagonului în Administraţia Reagan, care consideră că acestea sunt principalele cauze ale depresiilor militarilor din Irak şi Afganistan.
"Normalul" militar
În ultimul an, 32 de soldaţi americani din Irak şi-au pus capăt zilelor, în ciuda eforturilor depuse de psihiatrii şi specialiştii militari de a îmbunătăţi pregătirea psihologică a soldaţilor. Suicidul a fost principala cauză de deces non-combativ, producând aproximativ o treime dintre decesele non-ostile din Irak. 40 % dintre aceste victime urmau tratament cu Prozac sau Zoloft. Întrebarea pe care o ridică mass-media din SUA priveşte legătura dintre conflict, stres de război şi medicamentele-minune, care nu par a da rezultate, din moment ce numărul sinucigaşilor a crescut.
Colonelul Elspeth Ritchie, psihiatrul-şef al armatei americane, consideră că este o stare de normalitate. "Între conflictul armat şi suicid există o corelaţie absolut normală, care a existat întotdeauna într-o armată. Oricât de bine pregăteşti un militar, botezul focului este cel care demonstrează adevărata chemare soldăţească. Cât despre divorţuri, categoric n-au nicio legătură cu conflictul armat.
Dificultăţile pot apărea în orice căsnicie, nu numai când este implicat un militar din teatrele de operaţiuni." Cu toate acestea, armata SUA a introdus o serie de măsuri pentru monitorizarea celor aflaţi sub tratament medicamentos cu antidepresive şi a redus numărul soldaţilor cu tulburări psihice, fie ele şi temporare, din zonele de conflict.
"Soldaţii universali" recurg la amfetamine ca să ucidă cu sânge rece
Provocarea tuturor armatelor lumii este să descopere formula "soldatului universal", capabil să reziste la cele mai vitrege condiţii, să mărşăluiască fără să obosească, să mănânce foarte puţin şi, pe deasupra, să poată lupta cu sânge rece şi eficient la orice oră din zi sau din noapte.
Nu tratăm aici nenumăratele experimente efectuate de armatele lumii pentru a găsi substanţa optimă care să energizeze soldaţii fără să-i deranjeze la "cutiuţă", ceea ce n-ar fi etic. Şi nici pe cele prin care se încearcă substanţe halucinogene şi depresive ca armă eficientă împotriva oricărei armate. Cert este că, deşi le este interzis, mulţi soldaţi recurg la amfetamine pentru a-şi redobândi sângele rece.
Raţii de rom
Cei mai renumiţi soldaţi din istorie au fost cei asirieni. Pe vremea lor nu se punea problema "victimelor colaterale", deoarece asirienii sunt consideraţi inventatorii "războiului total". Nicio fiinţă, omenească sau din regnul necuvântătoarelor, nu rămânea în viaţă, nicio casă nu rămânea în picioare, astfel că nimeni nu avea ce să regrete sau ce să revendice.
Moralul armatei asiriene rămânea la cote maxime, în mare parte şi datorită berii la purtător. Este vorba de chifteluţele de drojdie de bere pe care le aveau în raniţa soldatului, care, dizolvate în apă, dădeau bere proaspătă.
Preşedintele american George Washington autorizase şi el romul pentru ca soldaţii să-şi înece amarul. Dar acesta se distribuia în raţii stricte, după cum auzise Washington că legiferase marele căpitan de piraţi Bartolomew Roberts, zis Bart cel Negru, cel care alcătuise codul piraţilor.
Mai aproape de "virtuţile" soldatului universal a fost armata nazistă, la invadarea Franţei şi Poloniei, când şi-a dobândit forţa de reacţie cu Pervitin, o amfetamină care dă un "elan" nefiresc. Conform articolelor de presă, în Războiul din Vietnam şi armata americană a folosit amfetamine, dar junglele umede vietnameze i-au venit de hac.
Mereu în linia întâi
Anul acesta, în martie, colonelul Charles Hoge, director al Diviziei de Psihiatrie şi Neuroştiinţă de la Institutul de Cercetări Militare "Walter Reed", a prezentat Congresului american un raport în care se arăta că 30% dintre militarii aflaţi a treia oară în linia întâi suferă de probleme mintale grave.
Cu cât se adună misiunile, cu atât se deteriorează starea lor de sănătate mintală şi creşte numărul celor care dobândesc PTSD. "Doar un an între misiuni nu este suficient pentru ca un militar să-şi revină după traumele psihice suferite în teatrul de operaţiuni", a subliniat Hoge. Este vorba de o luptă continuă pe care Pentagonul o dă pentru a obţine aprobare să trimită mai mulţi soldaţi pe fronturile multiple, în care este implicată armata americană.
Congresul nu se lasă uşor înduplecat, mai ales că armata americană este pe bază de voluntariat şi un mercenar trebuie să fie un mercenar, nu o domnişorică sensibilă, gata să se sinucidă când nu-şi mai poate controla hormonii. Sunt, însă, eficiente antidepresivele?
Prozacul cu efect placebo
Un grup de cercetători de la Universitatea Hull din Marea Britanie a cerut, în baza liberului acces la informaţii, de la "Food and Drug Administration" (FDA), instituţia americană care eliberează autorizaţiile de comercializare pentru medicamente, câteva studii referitoare la antidepresive.
Cercetătorii au tras concluzia că medicamente precum Prozac, Seroxat şi Efextor nu erau mai eficiente decât un preparat placebo (care nu conţine niciun fel de medicament). Aceste medicamente extrem de severe au fost de ajutor pacienţilor numai în cazul depresiilor. Conform cotidianului "The Independent", profesorul Irving Kirsch, care a condus echipa ce a realizat studiul, se îndoia chiar de modul în care se acordă licenţe unor medicamente nesusţinute de datele studiilor clinice.
Problema studiilor clinice şi a acordării licenţelor de comercializare de către FDA a fost ridicată de cotidianul "New York Times" în luna ianuarie. Erich H. Turner, medic psihiatru şi fost evaluator în cadrul FDA, arăta că 22 de studii cu final negativ sau îndoielnic nu au fost publicate niciodată, în timp ce alte 11 au fost prezentate ca să pară că rezultatul lor este pozitiv, numai pentru ca aceste medicamente să primească ok-ul pentru a fi comercializate.
Conform acestui studiu, se pare că militarii americani care suferă de stres de război se tratează cu apă de ploaie, iar din această cauză creşte şi numărul sinuciderilor de la an la an. Însă reprezentanţii companiei producătoare au arătat că experienţa clinică a demonstrat eficienţa Prozacului.
Fenomenul Prozac
Prozacul şi alte antidepresive formează o adevărată cultură a ultimilor ani, nu numai o ramură cu conotaţii militare. Elizabeth Wurtzel, autoarea volumului "Naţiunea Prozac", a vrut iniţial să-şi intituleze cartea "Mă urăsc şi vreau să mor", ca să arate exact ce simţea când i s-a recomandat Prozac. Atunci a descoperit că acest medicament este un fenomen de masă, o modă a ultimelor decenii.
După ani în care a luat Prozac, Elizabeth şi-a dat seama că doar medicamentul nu o ajuta să scape de depresie. Trebuia combinat cu şedinţe de terapie psihologică. Alt autor, Peter Kramer, recomanda, în cartea sa "Ascultând de Prozac", o doză de Prozac pentru oricine vrea să se înveselească şi nu are simţul umorului.
În 1993, Prozac era prezentat de "Time Magazine" drept "tableta anului", cu vânzări spectaculoase, fiind întrecut doar de Viagra. La un moment dat, firma producătoare, "Eli Lilly", susţinea că, la nivel global, 54 de milioane de persoane iau Prozac.
Cu mercenarul la psiholog
Studiile conform cărora efectele secundare ale antidepresivelor cresc pericolul sinuciderii, mai ales la tineri, sunt luate în considerare de armata SUA. Pentagonul doreşte fixarea unei limite de vârstă de la care soldaţilor americani li se poate recomanda Prozac şi Zoloft. Revista "Science Daily" a publicat un studiu prin care a demonstrat că tinerii până în 25 de ani care prezintă depresii grave trebuie, pe lângă Prozac, să facă şi psihoterapie.
Studiul a fost efectuat de dr. John March şi de o echipă de la Universitatea Duke. Dr. March a arătat că rata de suicid a celor care au luat doar antidepresive a fost mai mare (15%) decât cea a tinerilor care au combinat cele două metode (8%).
În armata americană, trei sferturi din cei care iau Prozac se încadrează în limita de vârstă studiată de echipa de la Universitatea Duke, dar nu beneficiază şi de psihoterapie, pentru că nu raportează comandanţilor faptul că tulburările nu dispar. Şi nu raportează pentru că şi-ar risca nu numai misiunea în care au fost trimişi, dar şi întreaga carieră militară.
Până la urmă, singura soluţie pentru eficientizarea armatei şi eliminarea cazurilor de depresii este robotizarea ei, ca în filmele SF. Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Domeniul Apărării a SUA (DARPA) se ocupă de o serie de proiecte în acest sens.
Cea mai nouă jucărie, în care DARPA a investit 50 de milioane de dolari, este exoscheletul robotizat, care optimizează abilităţile soldatului, ajutându-l să alerge mai repede, să care arme grele, să efectueze sarcini complicate, fără să fie nevoie de eforturi fizice deosebite. Exoscheletul, cu toate dotările sale viitoare, nu este tocmai cyborgul visat de capii armatei americane, dar va fi un "surogat" capabil să mărească eficienţa soldatului printr-o serie de echipamente electronice miraculoase, inclusiv sisteme proprii de încălzire şi răcire a uniformelor militare.
Datele referitoare la condiţia fizică a soldatului vor fi transmise medicilor, care vor putea să evalueze în timp optim eficienţa de luptă sau retragerea soldatului din misiunea primită. Primul exoschelet a fost creat în 1960. Dar Hardiman, cum a fost numit, era tot atât de agil precum un brontozaur. Exoscheletul actual a fost conceput de Sarcos Research Corporation şi Universităţile California şi Berkeley.
În prezent, fabricarea pe scară largă a acestor maşinării de război nu este posibilă, din cauza materialelor de fabricaţie, încă prea grele şi nu atât de flexibile, cum ar trebui. Cea mai mare problemă o ridică sursa de alimentare a costumului, care ar trebui să funcţioneze 24 de ore, iar bateria trebuie să nu incomodeze mişcările. Ceea ce rămâne, totuşi, de nerezolvat este starea psihică a soldatului...
Amigo, fome!
România participă în prezent la misiuni militare în Bosnia Herţegovina (EUFOR), Kosovo (KFOR), Afganistan (ISAF) şi Irak (NTMI). Militarii selectaţi pentru misiuni în străinătate sunt supuşi la numeroase teste şi, se spune, că sunt unul şi unul, aleşi pe sprânceană.
Dar cu sângele rece în situaţii reale de luptă cum stau? Au nevoie de Prozac? Vorbim cu un militar care a fost în două misiuni în Angola, sergent T. Răzvan. "Sunt situaţii în care ai nevoie direct de psihiatru, nu de gargară psihologică. Cel mai greu să acceptăm legile supravieţuirii a fost în Angola. Vedeam copii mici cu burţile umflate şi schelet deformat, vedeam bătrâni care abia se ţineau pe picioare, vedeam femei uscate de nu mai aveau nici sâni să alăpteze. Veneau la noi la gard şi cerşeau: "Amigo, fome!". Suna atât de româneşte!
Ţi se rupea sufletul şi, deşi nu eram în misiune umanitară, ne luam de la gură ca să le dăm lor. Târziu ne-am prins că duceau mâncarea acasă, unde întâi mânca pe săturate şeful familiei, apoi băieţii mai mari, apoi mama, bătrânii şi, ultimii, copiii mai mici.
Era ordinea celor care munceau şi aveau nevoie de putere. Restul, cum le era norocul! Era foarte traumatizant. Vaietele lor, "amigo, fome!", le auzeam mereu în cap. Sau când a murit un coleg de malarie, nimeni nu s-a gândit că toţi camarazii lui aveau nevoie de consiliere în primele zile. Prozac? Zoloft? Soldatul român rezolvă altfel: bea şi plânge; plânge şi bea!"
Se încarcă comentariile...
