Copii infectaţi cu un virus periculos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece copii cu vârste de până la şapte ani au fost internaţi săptămâna trecută la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia. Primii şase dintre ei au fost internaţi la începutul săptămânii trecute, cu infecţii respiratorii.

La două zile după externare, au fost aduşi de părinţi înapoi la spital, micuţii prezentând, conform medicilor, o formă de enterocolită cauzată de un rotavirus. În weekend, alţi patru copii s-au prezentat la spital, acuzând dureri abdominale şi probleme digestive, simptome ale infecţiei cu rotavirus.

Opt dintre aceştia au fost transferaţi la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş" din Capitală, fiind diagnosticaţi drept purtători ai unei infecţii cu rotavirus. La spitalul din Slobozia a mai rămas internat doar un singur copil, Cristian Vişan, care se simţea mai bine.

Geza Molnar, consilierul ministrului Sănătăţii, spune că infecţia nu a fost raportată Direcţiei de Sănătate Publică, aşa cum regulamentul o
cere. Conform Ministerului Sănătăţii, numărul cazurilor de infecţii intraspitaliceşti neraportate a ajuns la 20 în ultimele trei luni. De cealaltă parte, reprezentanţii unităţii spitaliceşti spun că acuzaţiile lansate de Ministerul Sănătăţii sunt nefondate.

„De fiecare dată când apar astfel de situaţii, raportăm în permanenţă totul. Avem un registru în care sunt trecute diagnosticele, numele copiilor, data la care s-au internat şi ceea ce s-a întâmplat cu ei. În ultimele trei luni, au fost raportate trei infecţii intraspitaliceşti", a declarat Nina Precup Vâlcea, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Pediatria s-a închis

Ministerul de resort a dispus închiderea secţiei de Pediatrie, dezinfecţia acesteia, dar şi declanşarea unei anchete epidemiologice pentru a se stabili cu exactitate dacă în acest caz este vorba despre o infecţie intraspitalicească.

Rotavirusul este un virus care atacă intestinul subţire, provocând gastroenterita acută, şi afectează 95% din copiii cu vârsta de până la 5-6 ani. 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite