Sindicatele nu renunţă la proteste. Vezi aici calendarul mitingurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii confederaţiilor sindicale au anunţat că îşi menţin calendarul protestelor, după eşuarea discuţiilor de astăzi cu ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Preşedintele Confederaţiei Sindicale Democrate din România, Ioan Baciu, a precizat că în cadrul întâlnirii de astăzi s-a stabilit doar o nouă întâlnire, pentru marţi, pentru o discuţie privind salariul minim, astfel încât membrii biroului Executiv Naţional al CSDR vor picheta, luni, conform programului, sediul Guvernului, relatează Mediafax.

Premierul Emil Boc a anunţat că se întâlneşte, mâine, la ora 14.00, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale pentru a discuta despre revendicările lor.

Şi secretarul general de la CNSRL "Frăţia", Sorin Stan, a declarat că 20.000 de membri de sindicat din toată ţara vor fi aduşi în 22 septembrie în Capitală pentru a protesta în Piaţa Revoluţiei, între ore 12.00 şi 14.30, dar şi la Palatul Victoria, între orele 15.30 şi 18.00.

Potrivit acestuia, 160 de autocare din ţară vor ajunge în Capitală la ora 10.30, vor lăsa oamenii în Piaţa Revoluţiei şi apoi vor pleca spre Piaţa Constituţiei, unde vor fi parcate. Totodată, aproximativ 2.000 dintre sindicalişti vor ajunge în Capitală cu trenurile în Gara de Nord.

La rândul său, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Mariana Kniesner, a precizat că, potrivit programului stabilit în cadrul confederaţiei, în 28 septembrie, de la ora 12.00, va fi organizat un marş de protest de la Piaţa Victoriei până la Piaţa Muncii, la care sunt aşteptaţi aproximativ 15.000 de oameni.

Vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a declarat însă că s-a decis să se renunţe la protestul din 22 septembrie din faţa Guvernului pentru a nu se suprapune cu cel al CNSRL-Frăţia.

Totodată, sindicaliştii de la Cartel Alfa vor organiza în teritoriu, luni, pichete, urmând ca între 22 şi 27 septembrie să proteste în Piaţa Victoriei.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a avertizat, în această săptămână, că ar putea declanşa greva generală în administraţia publică la nivel naţional în a doua parte a lunii octombrie cu o durată de o lună în cazul în care Guvernul nu renunţă la măsurile de austeritate programate pentru 2011.

FNSA numără peste 50.000 de membri la nivel naţional.

Cererile sindicaliştilor:
- stoparea dispoznibilizărilor
- stabilirea de programe concrete de investiţii finanţate corespunzător pentru păstrarea şi crearea a noi locuri de muncă
- nemodificarea Codul muncii, respectiv să nu fie desfiinţate contractele colective de ramură, cele la nivel naţional
- să nu fie desfiinţată protecţia socială a salariaţilor la concediile colective
- să nu fie desfiinţat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată pentru a fi transformaţi salariaţii în zilieri
- salariu minim garantat în plată de 750 de lei
- păstrarea coeficienţilor de ierarhizare din legea salarizării unice
- grila de ierarhizare să rămână 1/12, nu 1/15
- modificarea legii inspecţiei muncii
- renunţarea la toate măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc
- salariul de bază 1 să fie salariul minim garantat în plată pe economie.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite