Sindicalistul Vasile Marica a fost agresat în faţa locuinţei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul sindical Vasile Marica a fost agresat în urmă cu puţin timp în faţa locuinţei sale din Bucureşti, transmite Antena 3. Marica susţine că agresorul este un fost şef al Vămii Giurgiu.

UPDATE Marius Ungureanu, cel despre care Marica spune că l-ar fi agresat aseară, neagă acuzaţiile aduse de sindicalist. El recunoaşte că s-a întâlnit cu soţii Marica, dar susţine că n-a fost nimic premeditat, ci pură întâmplare. „Nu l-am lovit şi nu mă interesează ce spune el", a declarat fostul vameş. Nu a fost chemat încă la Poliţie, dar spune că va răspunde imediat unei eventuale invitaţii.

Conflictul dintre Marica şi Ungureanu durează de 12 ani, când cel din urmă ar fi refuzat să mai adune de la subalterni şpaga solicitată de liderul sindical.

Marius Ungureanu a lucrat în Vama Giurgiu între anii 1990 şi 2003 şi, potrivit autodenunţului său, timp de şase ani ar fi colectat pentru Marica sume lunare de aproximativ 2.000 de euro. Conflictul dintre cei doi a izbucnit în 2002, când Ungureanu spune c-a refuzat să mai adune bani pentru Marica. Sindicalistul s-ar fi răzbunat pe Ungureanu aranjând ca acesta să fie scos din sistem, în 2003.

La începutul anului acesta, când DNA-ul a declanşat operaţiunea din vămi şi opinia publică a început să întrebe cine-i „regina", persoana din vârful piramidei corupţiei din sistem, Ungureanu a ieşit într-o conferinţă de presă şi a declarat că Vasile Marica este unul dintre beneficiarii ultimi ai structurii.

La rândul său, Marica i-a dat câteva replici televizate, acuzându-l pe fostul vameş c-ar fi condus contrabanda din Vama Giurgiu, pe vremea când a lucrat acolo.

UPDATE La ieşirea de la spital, Vasile Marica a afirmat că în faţa casei sale, fostul şef al Vămii Giurgiu, Marius Ungureanu, i-a cerut să stea de vorbă. "Eu nu am vrut şi el m-a lovit pe la spate", a spus sindicalistul.

Citiţi şi:

Vasile Marica şi Marius Ungureanu se acuză reciproc

Marica afirmă că divergenţele dintre el şi Ungureanu datează din 2003, după ce "a demascat grupurile mafiote pe care (Ungureanu n.r.) le conducea" în Vama Giurgiu.

"Acest individ a făcut un pic de puşcărie şi ia şi droguri", a mai spus Marica, precizând că se simte un pic ameţit în urma pumnului primit.

"Nu am vrut să reacţionez. Dacă îi răspundeam înseamna că îi făceam jocul. Că nu am avut reacţie este o treabă, dar eu nu mă las, mor cu el de gât", a adăugat sindicalistul, care a fost lovit în faţa soţiei sale.

Înainte să ajungă la Floreasca, Vasile Marica a fost la IML pentru ca medicii legişti să constate lovitura. "Avocatul meu lucrează la plângere", a conchis el.

UPDATE Contactat de adevarul.ro, Vasile Marica a afirmat că se află la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi momentan nu poate vorbi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite