Gripa porcină închide un hotel din Sinaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gripa porcină închide un hotel din Sinaia
Gripa porcină închide un hotel din Sinaia

Hotelul Sinaia din staţiunea cu acelaşi nume a fost închis aseară, după ce 40 de turişti români şi străini au fost depistaţi cu virusul A(H1N1). Bolnavii au fost duşi la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din Capitală, având o formă de gripă medie spre severă. Hotelul nu va mai primi turişti 48 de ore, timp în care va fi dezinfectat.

Mai citiţi:

EXCLUSIV: 20 de inspectori şcolari din toată ţara, suspecţi de infecţie cu AH1N1

Craiova: Măşti de protecţie împotriva gripei porcine, în farmaciile din Oltenia 

Craiova: Colegele asistentei diagnosticate cu gripă porcină spun că le teamă să nu transmită virusul copiilor

Ieri au mai fost confirmate alte 13 cazuri noi de îmbolnăviri cu virusul A(H1N1). În total, numărul românilor care au contactat virusul a ajuns la 530 de persoane. „Cei mai mulţi pacienţi se află în Suceava, Iaşi, Bacău, Sibiu, Craiova şi Timişoara“, a spus Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Cei mai expuşi la virusul gripal sunt elevii, printre cazurile înregistrate fiind mulţi şcolari şi studenţi. Cu toate acestea, măsura de închidere a tuturor şcolilor nu poate fi luată deocamdată, mai ales că nu există încă vaccin antigripal.

„Copiii mai bine stau la şcoală, unde sunt supravegheaţi şi unde suntem anunţaţi dacă se întâmplă ceva cu ei, dacă au simptome de gripă, decât să stea acasă“, a adăugat secretarul de stat. Acesta a mai spus că astăzi sau cel târziu miercuri, Ministerul Sănătăţii va primi răspuns de la companiile farmaceutice care produc vaccinul antigripă porcină: Novartis, Baxter, Pasteur şi GlaxoSmithKline.

Streinu-Cercel susţine că preţul unui vaccin va fi cel practicat la nivel european, adică şapte euro pentru o doză. „Institutul Cantacuzino a făcut vaccinul, dar acum aşteaptă rezultatele testelor făcute pe voluntari. Mai durează, pentru că un om are nevoie de 14 zile pentru a face anticorpi“, mai spune Streinu-Cercel.

Reguli pentru angajatori

Ministerul Sănătăţii a stabilit şi regulile pentru companiile ale căror angajaţi se îmbolnăvesc. Astfel, dacă cel puţin doi angajaţi au gripă porcină, firma trebuie închisă timp de două zile pentru decontaminare, iar bolnavii vor sta acasă şapte zile. În cazul în care sunt afectaţi angajaţii din două-trei birouri, compania va fi închisă complet, iar întreg spaţiul va fi curăţat. În cazul în care companiile au spaţii deschise şi nu birouri închise, atunci toată lumea va sta acasă timp de două zile, interval în care întreg spaţiul va fi decontaminat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite