Simulare de gripă aviară
0În municipiul Suceava va avea loc, săptămâna viitoare, o simulare de intervenţie la gripa aviară, a declarat primarul Ion Lungu. Acţiunea face parte dintr-un plan antiepizootic, care va fi
În municipiul Suceava va avea loc, săptămâna viitoare, o simulare de intervenţie la gripa aviară, a declarat primarul Ion Lungu. Acţiunea face parte dintr-un plan antiepizootic, care va fi propus spre aprobare Consiliului Local. Ion Lungu a spus că a contactat firma ce deţine un incinerator autorizat pentru arderea eventualelor păsări bolnave.
Pentru ca toate măsurile prevăzute în plan să fie respectate, Primăria Suceava va forma şi echipe de intervenţie din cadrul personalului care, în prezent, se ocupă de ecarisaj. Aceştia vor fi instruiţi să acţioneze şi la păsări, urmând să fie echipaţi corespunzător.