Silviu Ionescu, diplomatul din Singapore: Totul a fost circ. Persoana decedată nici măcar nu a fost supusă autopsiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Ionescu
Silviu Ionescu

Procuratura din Singapore a anunţat concluzia anchetei privind accidentul rutier mortal din decembrie 2009: la volanul maşinii se afla diplomatul român Silviu Ionescu. În timp ce procurorii din Singapore susţin că vor trimite la Bucureşti imagini video şi declaraţii de la martori oculari de la accident, Silviu Ionescu susţine că ancheta „a fost un circ“.

Moartea lui Tong Kok Wai (30 de ani) într-un accident de circulaţie produs în decembrie 2009 în Singapore este consecinţa unui act necugetat al lui Silviu Ionescu, fostul însărcinat cu afaceri al României în această ţară.

Probele: mărturii şi imagini video

Maşina la volanul căreia se afla Ionescu este chiar automobilul Audi, despre care diplomatul român declarase în mai multe rânduri după accident că i-ar fi fost furat chiar din faţa sediului Ambasadei României. Acestea sunt concluziile anchetei deschise în Singapore de o echipă a procuraturii statului, condusă de către anchetatorul Victor Yeo.

Mărturia esenţială care a dus în final la decizia de ieri a fost cea a cântăreţei coreene de operă Jeong Ae Ree (42 de ani), nimeni alta decât cea poreclită de presa asiatică "femeia misterioasă" care şi-a petrecut noaptea în care a avut loc accidentul în compania lui Ionescu.

Potrivit declaraţiei oferite de către Ae Ree în faţa anchetatorilor, Silviu Ionescu ar fi consumat în noaptea accidentului vin alb, două pahare de tequila şi alte câteva pahare dintr-o băutură "care părea să fie alcoolică". Mai mult, după ieşirea dintr-un local, Ionescu s-ar fi oferit să o conducă la o petrecere cu maşina ambasadei, înlăturând în prealabil steagul ţării de pe automobil.

Legătura dintre soprană şi diplomatul român a fost documentată de către anchetatori şi printr-o serie de înregistrări video provenind de la camerele de supraveghere plasate în diferite locaţii din Singapore. Într-una dintre imaginile făcute publice, cei doi se ţineau de braţ în timp ce se îndreptau spre un club de karaoke.

Imaginile surprinse pe camerele de luat vederi au ajuns deja în centrul unei controverse publice în Singapore, referitoare la încălcarea vieţii private. Potrivit publicaţiei "Strait Times", unele dintre camerele de supraveghere nu aparţin poliţiei, ci unor companii de transport care furnizează înregistrări anchetatorilor în cazuri de molestări în autobuze sau accidente.

De soarta juridică a lui Silviu Ionescu sunt direct interesaţi şi reprezentanţii Parchetului General de la Bucureşti, unde fostul diplomat are deschis un alt dosar, pentru acelaşi incident.

Tong Kok Wai (stânga) a murit călcat de maşina lui Ionescu

Tong Kok Wai (stânga) a murit călcat de maşina lui Ionescu

Procurorii români aşteaptă

Potrivit unor surse judiciare, în prezent, procurorii români aşteaptă răspunsul comisiei rogatorii constituite în Singapore pentru a lua o decizie în privinţa dosarului deschis pe numele lui Ionescu.

„Silviu Ionescu a fost audiat în România, însă nu am considerat necesar să trimitem pe cineva pentru ancheta din Singapore, în condiţiile în care avem de-a face cu un singur suspect", au declarat reprezentanţii Parchetului General. Odată cu sosirea concluziilor anchetei din Singapore, procurorii români vor decide traseul viitor al dosarului lui Silviu Ionescu: scoatere de sub urmărirea penală sau trimiterea cauzei în judecată.

Riscă 15 ani de închisoare

În prezent, Silviu Ionescu este anchetat de către procurorii români pentru trei infracţiuni: ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii. Pentru prima infracţiune, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 15 ani, în timp ce celelalte două se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani, respectiv de la 3 luni la 2 ani în spatele gratiilor.

Silviu Ionescu: „Dacă mă duceam acolo, înnebuneam"

Reporter: Cum apreciaţi decizia procuraturii din Singapore?

Silviu Ionescu: Deocamdată este concluzia unei anchete preliminare. Aştept ca dosarul să ajungă la procurorul statului şi, în funcţie de răspunsul acestuia, voi reacţiona. Trag speranţa că măcar nu se vor mai repeta greşelile extraordinar de mari de până acum.

Vă referiţi la greşeli de procedură?

Nici nu ştiu cum să le numesc. Vă dau două exemple. A apărut brusc un martor care susţine că m-a şi văzut la faţă. Toţi ceilalţi susţinuseră doar că au văzut maşina trecând în viteză după accident. Ei bine, acest domn martor susţine chiar că aş fi coborât geamul ca să-l înjur. Dumneavoastră vi se pare credibil ca cineva să omoare un om, lasă geamul să-l înjure pe un martor, porneşte de pe loc, prinde din nou culoarea roşie la următorul semafor şi mai şi accidentează alte două persoane?

Contestaţi deci buna credinţă a acestui martor?

Nu numai asta. Totul a fost circ. Cadavrul persoanei decedate nici măcar nu a fost supus autopsiei. A doua zi l-au incinerat. Mă rog, aşa e tradiţia lor, dar aici este vorba despre o anchetă penală, e viaţa cuiva în joc.

Cum vă explicaţi campania de presă din Singapore?

Ei... Aici în România presa e liberă. Vă invit să vă duceţi până în Singapore într-o vizită de lucru la colegii dumneavoastră şi să-mi spuneţi ce vedeţi.

Afirmaţi deci că statul singaporez are ceva direct cu dumneavoastră?

Nu vreau să spun mai multe.

Cum caracterizaţi, per ansamblu, ancheta din Singapore?

Nu au căutat nimic. Nu trebuie să fii specialist ca să legi tot ce s-a întâmplat acolo. A fost circ. Atât. De asta nici nu am vrut să mă duc. Nici sănătatea nu-mi permitea şi nu eram dispus să devin expus într-o anchetă de acest fel. Probabil că înnebuneam.

Ştiţi în ce stadiu se află ancheta din România?

Procurorii români aşteaptă răspunsul oficial din Singapore. Dar trag speranţă. România este totuşi o ţară democratică. Ancheta de aici va arăta cu totul altfel decât cea din Asia. Nu-mi fac eu griji de asta.

Jeong Ae Ree, „femeia  misterioasă“ care l-a însoţit pe Ionescu în noaptea accidentului

Jeong Ae Ree, „femeia misterioasă“ care l-a însoţit pe Ionescu în noaptea accidentului

Cronologie

14 spre 15 decembrie 2009. Un automobil al Ambasadei României din Singapore este implicat într-un accident în care un bărbat a fost ucis, iar alţi doi grav răniţi. Printre primii suspecţi anunţaţi de poliţia locală se numără Silviu Ionescu, dar acesta declară că maşina fusese furată cu puţin timp înaintea accidentului.

4 ianuarie 2010. „Adevărul" prezintă, în reconstituire, traseul suspect al lui Siviu Ionescu din noaptea accidentului. Deşi prima secţie de Poliţie se afla la numai 800 de metri de Ambasadă, Ionescu a anunţat presupusul furt al maşinii la o oră de la constatarea lipsei autovehiculului.

5 ianuarie 2010. Silviu Ionescu este rechemat în ţară pentru a sprijini derularea anchetei.

3 februarie 2010. Procurorii Parchetului General decid începerea urmăririi penale pe numele lui Silviu Ionescu pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii.

3 martie 2010. Cântăreaţa coreeană de operă Jeong Ae Ree le declară anchetatorilor că, în orele de dinaintea accidentului, Ionescu a băut alcool şi a condus maşina Ambasadei.

31 martie 2010. Finalul anchetei din Singapore: Ionescu se afla la volanul maşinii implicate în accidentul mortal din decembrie 2009.

Istoria accidentului:

Accident diplomatic mortal în Singapore

Diplomatul Silviu Ionescu a fost rechemat la Bucureşti

Traseul suspect al diplomatului din Singapore

Singapore: George Yeo: "Trebuie să existe un proces corespunzător în cazul Ionescu"

Românii din Singapore sunt indignaţi de accidentul diplomatului Silviu Ionescu

O petiţie online cere Guvernului român arestarea diplomatului Silviu Ionescu

Diplomat român suspectat că a fugit de la locul unui accident mortal în Singapore

.
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite