Sfaturi pentru noaptea de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea saloanelor cosmetice au programările făcute

S-a dus moda cosmetizării excesive, dar în Timişoara, de sărbători, se poartă tot extravaganţele.

Unghii false, ojă în culori puternice şi sprâncenele subţiri sunt deja istorie de sărbători, dacă ar fi să ne luăm după specialişti. Unghiile ar trebui să aibă mărimi medii, să fie rotunjite, iar oja potrivită de Crăciun şi Revelion este cea roşie.
Dacă în materie de unghii nu se recomandă extravaganţele, când vine vorba de machiaj stiliştii sunt de acord cu orice combinaţie, mai ales dacă este vorba despre sclipici şi culori strălucitoare. Se poartă însă şi fardurile sidefate, palete de ciocolatiu, verde sau mov, pudre cu particule de mătase şi fonduri de ten hidratante. Orice culoare am alege, nu trebuie să uităm aplicarea unei culori deschise în colţul intern al ochiului, pentru luminozitate. 

Machiaj personalizat
Oricât de mult ne-ar plăcea manichiura franţuzească, aceasta nu se mai poartă. Poate fi înlocuită de diverse elemente fanteziste cum ar fi aplicaţiile pe unghii, dar recomandarea se referă mai ales la manichiuri naturale. La capitolul fantezie se pot folosi picturi pe unghii, dar şi strasuri. Unele saloane cosmetice au drept ofertă specială de sărbători unghii în culorile Crăciunului, cu steluţe roşii şi aurii. Totuşi, cele care aleg să fie naturale vor fi în trend, mai ales dacă vine vorba de sprâncene – neapărat nesubţiate.
În materie de machiaj, make-up artist-ul timişorean Ovidiu Perţa spune că totul ţine de personalitatea clientei. „Se poartă machiajele naturale, aproape inexistente, dar şi variantele sofisticate, glamour, cu gene false”, a explicat Perţa. Rujurile cele mai potrivite sunt cele corai foarte aprins sau fucsia, cu condiţia că dacă sunt accentuate buzele, să nu se folosească un machiaj violent al ochilor.  Deşi nu se mai poartă unghiile false, nici sprâncenele foarte subţiri, timişorencele nu renunţă la obiceiurile lor cosmetice.

Timişorencele nu vor în trend
În saloanele de înfrumuseţare încă se pun unghii, se aplică diverse figurine, iar părul se face permanent. „Am şi 30 de cliente pe zi. Majoritatea vor pensat cu aţă, unghii cu gel şi, în principiu, orice le stă bine. Degeaba ascultăm spun stiliştii la televizor, trebuie să ne conformăm cu ce doresc timişorencele”, a spus Camelia Kalasli, cosmetician la salonul Amira din Timişoara.

Variante de preţuri mici
Unghii false - 85 lei
Unghii cu gel - 65 lei
Pensat cu aţă - 10 lei
Masaj anticelulitic - 35 lei
Coafat păr scurt 30 lei
Coafat păr mediu - 43 lei
Coafat păr lung - 53 lei

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite