Senatul a respins taxa de solidaritate pentru bogaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Senatului a adoptat marţi mai multe iniţiative legislative, printre acestea fiind şi proiectul privind redirecţionarea profitului Loteriei Române către persoanele cu handicap, construirea de centre pentru recuperare, centre pentru respiro şi locuinţe protejate pentru copii şi adulţi cu handicap.

Propunerea iniţiată de o serie de deputaţi PDL, PSD, UDMR şi PNL a fost adoptată cu un număr de 55 de voturi pentru, 48 împotrivă şi trei abţineri. De asemenea, sunt abrogate prevederile referitoare la repartizarea unor cote din profit pentru finanţarea construcţiei de locuinţe pentru tineret şi săli de sport.

Propunerea legislativă urmează a fi supusă votului Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Senatorii au mai adoptat şi un proiect, iniţiat de deputatul independent Tudor Ciuhodaru, privind  deblocarea posturilor vacante din Sănătate.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede ca ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sistemul sanitar să se stabilească în funcţie de normativele de personal aflate în vigoare, pe categorii şi locuri de muncă şi ca aceasta să nu mai poată face obiectul unor suspendări.

Antrenorii descoperitori de talente ar putea beneficia de rentă viageră

Plenul Senatului a adoptat o propunere legislativă a senatorului PSD Şerban Valeca, prin care antrenorii ar putea beneficia de o rentă viageră în cuantum de 30% din valoarea rentei sportivului pe care l-au descoperit şi pregătit.

Iniţiativa social-democratului a fost adoptată în plen cu 54 de voturi pentru, 50 împotrivă şi o abţinere, urmând a fi supusă şi votului în Camera Deputaţilor, for decizional.

Clonarea umană se pedepseşte cu închisoare între 3 şi 7 ani


În şedinţa de marţi s-a mai adoptat un proiect de lege de incriminare a clonării umane, precum şi a comerţului cu embrioni şi gameţi umani, aceste infracţiuni fiind pedepsite cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Proiectul are ca scop armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană, incriminând clonarea umană, implantarea embrionului uman în corpul unei femele de animal, creşterea şi dezvoltarea unui embrion uman creat în alt mod decât fertilizarea in vitro a unui ovul uman cu gameţi masculini umani, pentru o perioadă mai mare de 14 zile, creşterea şi dezvoltarea unui embrion uman în exteriorul corpului unei femei pentru o perioadă mai mare de 14 zile, plasarea unui embrion obţinut ilegal în corpul unei mame purtătoare şi comerţul cu embrioni şi gameţi umani. Senatul este prima Cameră sesizată.

Senatul a respins OUG care restrângea categoriile beneficiare de ajutoare pentru încălzire


Senatorii au respins o ordonanţă care excludea de la acordarea de ajutoare pentru încălzire persoanele care deţin mai multe case, autoturisme care depăşesc 1.600 cmc sau depozite bancare de peste 3.000 de lei.

Ordonanţa de Urgenţă 86/2010 prevedea o reducere a costurilor referitoare la acordarea ajutoarelor de încălzire, fiind estimată o economie pentru 2010 de 10,6 milioane de lei din bugetul de stat şi 27,6 milioane de lei din transferuri către bugetele locale, iar pentru anul 2011, 26,4 milioane de lei din bugetul de stat şi 70 de milioane de lei din transferuri către bugetele locale.

Astfel, ordonanţa instituie o serie de criterii prin care sunt "focalizate" ajutoarele de încălzire doar către persoanele cu situaţie materială precară, respectiv cu un venit maxim lunar de 615 lei, în condiţiile în care Executivul a constatat că în 2009 circa 10% dintre beneficiarii ajutoarelor de încălzire au avut venituri nedeclarate şi bunuri care depăşesc pragul maxim stabilit de lege.

Supus la vot, raportul a fost respins cu 100 de voturi "împotrivă", trei voturi "pentru" şi o abţinere. Senatul a dezbătut acest proiect de lege în calitate de primă Cameră sesizată.

Taxa de solidaritate, respinsă


Tot marţi, Senatul a respins legea privind taxa de solidaritate de 1%, iniţiativa UNPR,după ce senatorul PSD Dan Şova a propus ca valoarea acesteia să crească la 10% pentru a aduce la buget aproximativ 30 de miliarde de euro.

Iniţiativa UNPR prevedea introducerea pentru o perioadă limitată la trei ani a unui impozit de 1% din averea afişată (constând în locuinţe, terenuri, avioane, elicoptere, ambarcaţiuni), dacă aceasta depăşeşte 450.000 de euro.

La dezbaterile generale, senatorul PSD Dan Şova a propus un amendament în plen, ca taxa de solidaritate să fie nu de 1%, ci de 10%.

Taxa de solidaritate avea raport de respingere de la comisia sesizată în fond, acesta fiind adoptat de plen cu 53 de voturi "pentru", 44 "împotrivă" şi patru abţineri. Iniţial, dezbaterile ar fi trebuit să continue în următorul plen, după ce senatorul PSD Dan Şova a propus ca valoarea taxei să crească la 10%.

Liberalul Varujan Vosganian a considerat în primă fază că propunerea este ironică, pentru a scoate în evidenţă absurditatea taxei de solidaritate. "Faptul că la PSD s-a venit cu această propunere arată că de fapt ei blamează propunerea şi o aruncă în derizoriu. Nu m-aş grăbi cu aplauzele, pentru că ce vroiam să spun nu e o dojană la adresa PSD, ci faptul că dânşii introducând această contribuţie vor doar să sugereze că măsura nu este o măsură justă şi ar trebui să ne mai gândim la ea", a spus senatorul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite