Senatorul Ioan Mang, nominalizat la Educaţie, în locul Corinei Dumitrescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul desemnat Victor Ponta a rugat-o pe Corina Dumitrescu să accepte ca pentru acest moment să nominalizeze o altă persoană pentru portofoliul Educaţiei, noua propunere fiind senatorul PSD Ioan Mang.

Ioan Mang este senator de Bihor, membru în Comisia pentru învăţământ. El este, din 2003, profesor universitar la Universitatea Oradea.

Victor Ponta a făcut anunţul în acest sens într-o conferinţă de presă, la sediul USL, la care a participat şi Corina Dumitrescu.

"Consider că, în perioada imediat următoare, ministrul Educaţiei are de organizat admiterea copiilor în clasa pregătitoare, are de organizat Bac-ul, are admiterea la liceu. Un ministru care în fiecare zi trebuie să se vadă cu dumneavostră şi să răspundă la acuzaţii - chiar dacă acestea se dovedesc neadevărate - nu poate răspunde la capacitate. Am rugat-o pe Corina Dumitrescu să accepte ca, pentru acest moment, să nominalizez o altă persoană, urmând să mă bazez pe contribuţia domniei sale la munca de echipă de mâine din minister", a spus Ponta.

Senatorul Ioan Mang, nominalizat pentru Ministerul Educaţiei, a declarat că desemnarea sa pentru această funcţie s-a făcut în urma unei analize atente a "situaţiei existente", întrucât noul ministru "va avea o misiune grea", care trebuie "preluată din mers".

Ioan Mang a spus că priorităţile sale vor fi înscrierile în clasa pregătitoare, organizarea bacalaureatului şi a examenului de admitere.

"Primele lucruri, dacă voi fi învestit ca ministru al Educaţiei şi Guvernul Ponta va trece de Parlament, vor fi să mă asigur de organizarea în cele mai bune condiţii posibile a înscrierilor în clasa pregătitoare şi a examenelor de bacalaureat şi de admitere", a spus Ioan Mang.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite