Senatorii dau liber la viteză pentru tot poporul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nici un an de la adoptarea noului Cod Rutier, senatorii vor din nou viteze mai mari, amenzi mai mici şi returnarea permiselor fără reexaminare, deşi astfel de măsuri ies din standardele

La nici un an de la adoptarea noului Cod Rutier, senatorii vor din nou viteze mai mari, amenzi mai mici şi returnarea permiselor fără reexaminare, deşi astfel de măsuri ies din standardele europene în materie de legislaţie rutieră.

Potrivit Proiectului de lege pentru aprobarea OUG 69 din 2007, propus de Ministerul Administraţiei şi Internelor, susţinut de senatorul PNL Norica Nicolai şi dezbătut, luni, în plenul Senatului, limitarea de viteză în localitate s-ar putea majora de la 50 la 60 de kilometri la oră, iar pe drumurile expres, naţionale şi europene, de la 100 la 120 kilometri la oră.

Pe celelalte categorii de drumuri, viteza ar putea fi de 100 kilometri la oră în afara localităţilor. O altă prevedere în proiectul adoptat luni este eliminarea obligativităţii reexaminării în cazul suspendării permisului. Nici amenzile nu le mai convin senatorilor. În şedinţa de luni a fost propusă şi reducerea punctului de amendă de la 10 la sută din salariul minim pe economie (39 lei) la 19 lei.

Poliţia nu este de acord

Noul Cod Rutier adoptat la 1 decembrie 2006 a aliniat România la standardele europene. Potrivit Poliţiei Rutiere, dacă se vor aproba amendamentele propuse în Senat, ne întoarcem practic cu mult timp în urmă. "Limitele de viteză adoptate anul trecut în noul Cod Rutier au fost stabilite în conceptul de uniformizare a limitării vitezei în Uniunea Europeană. Acum, dacă aceste limite vor fi legiferate, vom ieşi practic din standardele europene.

Infrastructura rutieră din România nu este pregătită însă pentru limite de viteză mai mari decât cele actuale, chiar dacă acest lucru, teoretic, ar putea duce la fluidizarea traficului. Această fluidizare se face atunci când maşinile au pe unde să circule. Dacă avem limite de viteză mai mari, dar drumul nu permite acest lucru, tot vor fi ambuteiaje", a declarat pentru "Adevărul" comisarul-şef Lucian Diniţă, adjunctul şefului Direcţiei Generale a Poliţiei Rutiere.

Excepţie

Sunt cazuri excepţionale prin care, în prezent, în interiorul localităţilor se circulă cu viteze mai mari. Pe DN1, în urma acordului administratorului de drum şi a Poliţiei Rutiere, se poate circula în prezent cu 70 kilometri la oră.

"În funcţie de condiţiile drumului, şi alte artere rutiere beneficiază, pe anumite porţiuni, de o viteză mai mare, dar numai în cazul în care infrastructura permite acest lucru. Dar această lege este deja în vigoare", a mai spus comisarul-şef Lucian Diniţă.

Norica Nicolai vrea viteză mare ca să nu se mai încalce legea

Norica Nicolai recunoaşte că infrastructura din România nu permite circulaţia cu viteza sporită, "dar este păcat totuşi ca atât timp cât avem autostrăzi şi drumuri expres bine îngrijite să nu circulăm cu viteză mai mare. Este bine să te duci pe o limită rezonabilă, astfel încât să excluzi excesul.

În România, legislaţia este extrem de exigentă şi astfel există riscul ca aceasta să fie încălcată". Aproape 400 de oameni au murit şi 760 au fost grav răniţi, de la începutul acestui an, în cele 860 de accidente rutiere grave produse din cauza vitezei pe drumurile României.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite