Semafor special în Bucşinescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Primăriei susţin că nu pot implementa un semafor cu timpi diferenţiaţi.

Şoferii ieşeni care circulă pe bulevardul Tudor Vladimirescu în zona Bucşinescu pierd minute bune atunci când traversează intersecţia cu străzile Elena Doamna şi Vasile Lupu, chiar dacă circulaţia în acest punct este semaforizată. Cauzele traficului greu ţin de şoferii care au nevoie să vireze la stânga. Conform codului rutier, şoferii sunt obligaţi să asigure prioritate celor care vin de pe contrasens pentru a putea efectua manevra dorită. La acestea se adaugă şi tramvaiele, a căror prezenţă îngreunează traficul în intersecţie. Nu în ultimul rând, trebuie luat în calcul şi numărul mare de maşini care pătrund simultan în intersecţie. Din aceste motive, la orele de maximă aglomeraţie, şoferii aşteaptă uneori chiar şi zece minute până să poată ieşi în oricare dintre cele trei direcţii. Problema intersecţiei din Bucşinescu ar putea fi rezolvată cu un semafor în patru faze. Cele două ture deja existente ar urma să permită accesul în intersecţie numai maşinilor care merg înainte sau la dreapta. La acestea se adaugă alte două faze succesive destinate vehiculelor care vor să efectueze virajul la stânga. „Pentru succesul unui astfel de semafor este esenţial ca şoferii să se înscrie din timp pe benzile corespunzătoare”, a explicat Radu Gaiginschi, directorul departamentului Transporturi şi Expertiză Tehnică Rutieră din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” Iaşi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite