Şeful RA-APPS îi face pe plac lui Ponta cu Vila Dante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul RA-APPS, Georgian Gabriel Surdu, s-a orientat în funcţie de aşteptările premierului
Directorul RA-APPS, Georgian Gabriel Surdu, s-a orientat în funcţie de aşteptările premierului

Un document apărut ieri şi semnat de directorul instituţiei spune că vila era destinată unui fost şef de stat. În alte două adrese, şeful RA-APPS negase acest lucru.

Directorul RA-APPS, Georgian Gabriel Surdu, a scos din joben o adresă pe care i-a trimis-o prim-ministrului Victor Ponta pentru a-l ajuta în lupta cu Traian Băsescu. Adresa trimisă de Surdu a fost semnată ieri, 26 iulie 2012, după ce, cu o zi înainte, Victor Ponta nu reuşise să prezinte vreo dovadă că Vila Dante a fost pregătită pentru preşedintele suspendat Traian Băsescu.

În documentul apărut ieri, directorul Surdu susţine că „din aprilie 2011 (...) în urma discuţiilor dintre SGG (Secretariatul General al Guvernului) şi RA-APPS, Vila Dante a fost gândită ca o viitoare reşedinţă pentru un fost şef de stat, motiv pentru care mobilierul a fost achiziţionat special pentru o reşedinţă de locuit, şi nu pentru o vilă de protocol".

Afirmaţia lui Georgian Gabriel Surdu apare în mod ciudat după ce Victor Ponta a prezentat ieri presei Vila Dante ca fiind pregătită pentru Traian Băsescu, care ar fi urmat să se mute în această locuinţă la finalul mandatului de preşedinte al României.

Victor Ponta nu a prezentat nicio dovadă care să-i susţină afirmaţiile. Mai mult, tot ieri, conducerea Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a emis un comunicat în care a susţinut că „până în prezent, nu s-a primit nicio solicitare pentru ca imobilul să aibă destinaţia prevăzută de Legea privind acordarea unor drepturi foştilor şefi de stat".

RA-APPS a dat acelaşi răspuns şi în 2011

În acelaşi document, emis miercuri, semnat de conducerea RA-APPS, se arată că la Vila Dante s-au cheltuit 353.235 de lei pentru reparaţii - hidroizolaţie în anul 2008, 2,43 milioane de lei pentru reparaţii capitale, consolidare şi modernizare în 2011 şi 555.930 de lei pentru achiziţia mobilierului în acest an.

„În perioada mai 2011-aprilie 2012, Casa Dante a fost supusă unor reparaţii capitale (consolidare, modernizare, achiziţii mobilier). Începând cu aprilie 2012, folosinţa Casei Dante a fost coordonată de către SPP. În perioada mai 2011 şi până în prezent, în Casa Dante nu au mai avut loc activităţi de reprezentare şi protocol", se mai arată în document. Şi în cursul anului 2011 a existat zvonul că Vila Dante ar fi fost renovată pentru a fi atribuită lui Traian Băsescu după terminarea mandatului de preşedinte. Şi atunci, RA-APPS a negat că ar exista o solicitare în acest sens.

Băsescu, plângere penală împotriva lui Ponta

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a anunţat joi că va depune o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta, pe care îl acuză de calomnie în legătură cu afirmaţiile făcute despre Vila Dante. „Aici a depăşit limita luptei politice prin minciună", a spus Băsescu, adăugând că Ponta a minţit atunci când a afirmat că are informaţii de la SPP: „Trebuia să spună cine i-a zis, cu nume şi prenume".

„Am auzit că Băsescu vrea să depună o plângere penală împotriva mea pentru că am dezvăluit publicului larg faptul că, din bani publici, şi-a pregătit o vilă de protocol pentru perioada de încheiere a mandatului.

Mi-e teamă că nu va face nicio plângere penală, mi-aş dori să facă, pentru că în faţa procurorilor zecile de angajaţi ai RA-APPS, membri ai SPP, cei care au lucrat acolo, vor veni şi vor depune mărturie pentru faptul că preşedintele Traian Băsescu este cel care în mod direct a cerut, a inspectat, a văzut toate lucrările făcute acolo", a răspuns Victor Ponta.

"Traian Băsescu este cel care în mod direct a cerut, a inspectat, a văzut toate lucrările făcute acolo.''
Victor Ponta prim-ministru

Soţia lui Surdu vrea deputat PNL

Raluca Surdu, soţia directorului RA-APPS, este propunerea PNL pentru un post de deputat. Conform presei din Călăraşi, Raluca Surdu va candida pentru postul de deputat în Colegiul uninominal nr. 5, la următoarele alegeri. Raluca este avocat în Bucureşti, iar împtreună cu directorul RA-APPS deţine o avere impreionantă de peste 50 de hectare de teren, precum şi peste două milioane de lei economii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite