Şeful ANAF: Controlul marilor averi se va face la anul, dar nu excludem verificări şi în 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a declarat marţi că un control major al averilor mari, care se va baza pe declaraţiile depuse de contribuabili, va avea loc în a doua jumătate a anului viitor, dar nu exclude ca şi în acest an să existe verificări.

"Eu cred că un control major al averilor mari, care se va baza pe declaraţiile depuse de contribuabili, probabil va fi funcţional undeva în a doua parte a anului 2012. Însă nu înseamnă că în cursul anului 2011 noi nu putem efectua aceste verificări", a spus Blejnar.

El a dat exemplul unui contribuabil care în 2010 a avut în declaraţie venituri zero, iar în martie 2011 a început construcţia unei clădiri pe care a terminat-o în septembrie 2011.

"Suntem îndreptăţiţi în cursul anului 2011 să mergem la acel contribuabil şi, aplicând metodele de control indirect, să ne dovedească provenienţa şi sursa acelor venituri din care a construit imobilul. Dacă acea construcţie este făcută dintr-un venit a cărui sursă nu poate fi dovedită, noi îl vom impozita cu 16%", a spus şeful Fiscului.

El a precizat că dacă acea construcţie este realizată dintr-un venit a cărui sursă nu poate fi dovedită, atunci se va aplica un impozit de 16% asupra valorii construcţiei.

Numărul vameşilor anchetaţi, de patru ori mai mic decât cel al poliţiştilor de frontieră

Totodată, Sorin Blejnar  a apreciat că numărul vameşilor anchetaţi în ultima perioadă este de patru ori mai mic decât cel al poliţiştilor de frontieră, dar nu pentru că ar fi mai corecţi, ci pentru că numărul lor la un punct de frontieră este mai mic decât cel al poliţiştilor.

"Numărul vameşilor care fac obiectul anchetelor organelor de urmărire penală este redus - avem 20% vameşi şi 80% poliţişti de frontieră. Cred că nu se datorează faptului că lucrătorii vamali sunt mai corecţi decât poliţiştii de frontieră. Pur şi simplu lucrătorii vamali într-un punct de frontieră sunt mai puţini decât poliţiştii", a declarat el.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite