Şefii Iaşiului fac naveta la Parchet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţionari urmăriţi penal ocupă posturi-cheie din administraţie Dosarele penale în care apar numele mai multor funcţionari publici ieşeni vizează, în special, acuzaţii de luare de

Funcţionari urmăriţi penal ocupă posturi-cheie din administraţie

Dosarele penale în care apar numele mai multor funcţionari publici ieşeni vizează, în special, acuzaţii de luare de mită şi abuz în serviciu.

Flavius Ioniţă (PNL), judecat în dosarul "Mită la hectar", alături de Radu Prisăcaru, fostul prefect al Iaşiului, a fost pus săptămâna trecută în Consiliul de Administraţie al Aeroportului Iaşi.

Ioniţă, şeful Agenţiei Domeniilor Statului Iaşi, a fost arestat şi suspendat din funcţie acum doi ani. El a revenit la conducerea ADS în mai 2007, la patru luni de la începerea procesului.

Georgeta Gâlcă, demisă în 2004 de la conducerea Termo-Service, societate subordonată Primăriei, care administrează asociaţiile de locatari, a revenit de curând în fruntea Iaşiului. Judecată pentru probleme legate de administrarea Termo-Service, Gâlcă a fost numită recent consilier personal al lui Constantin Simirad, şeful Consiliului Judeţean Iaşi.

Cercetaţi în grup în dosarul "Palas"

În Primăria Iaşi, moda dosarelor penale a fost deschisă chiar de primarul Gheorghe Nichita (PSD). Edilul este urmărit penal de un an, în dosarul "Palas", pentru tentativă de abuz în serviciu.

Procurorii DNA Bucureşti cercetează modul în care a fost încheiat contractual de asociere între Consiliul Local Iaşi şi firma Iulius Group. Prin acest contract au fost concesionate investitorului 12 hectare de teren, în spatele Palatului Culturii, unde se ridică cel mai mare proiect imobiliar din Iaşi.

"Nu vreau decât binele Iaşiului, iar dacă asta înseamnă să dau cu subsemnatul la DNA, asta voi face", a declarat Gheorghe Nichita după începerea cercetărilor.

Alături de primar mai sunt urmăriţi penal viceprimarul Camelia Gavrilă (PNL), directorul tehnic al primăriei, Mihai Chirica, sau fostul viceprimar Constantin Neculau, în prezent consilier local PSD. "Nu am mai primit nicio veste de la DNA cu privire la aceste cercetări. Aşteptăm o soluţionare a cazului", ne-a declarat Camelia Gavrilă.

Secretara CL,mai multe dosare

Lăcrămioara Vernică, secretarul Consiliului Local Iaşi, este urmărită penal în dosarul "Palas". În urmă cu o lună, pe numele ei a fost depusă o nouă plângere penală, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Vernică este acuzată că ar fi luat mită o maşină de lux, în schimbul retrocedării unui teren, estimat la un milion de euro. "Nu am dat nicio declaraţie în acest dosar. La rândul meu, am făcut plângere penală împotriva celui care mi-a adus aceste acuzaţii", a declarat Vernică.

A plecat după ce a fost prins cu mită

Virgil Ardeleanu, şeful Serviciului de Înmatriculări şi Permise Auto din Prefectura Bacău, s-a pensionat în luna aprilie, imediat după ce a fost prins în flagrant luând mită 2.900 de euro.

În faţa legii nu avem cum să-i condamnăm. Pe aceşti edili-problemă îi putem executa doar politic, la vot
Sorin Bocancea,
analist politic

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite