Şef de Fisc încătuşat pentru mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionel Olari, şeful Finanţelor, a fost arestat ieri pentru mita de aproximativ 12.000 de euro primită când era şeful Gărzii Financiare ca să închidă ochii în „afacerea Radisson“. Dezvoltatorul imobiliar Radissson a păcălit peste o sută de clienţi care au cumpărat apartamente doar pe hârtie, în valoare totală de trei milioane de euro.

Fostul şef al Gărzii Financiare Timiş în perioada 2001-2008, Ioan Olari (52 de ani), şi fiul său, Răzvan (28 de ani), au fost citaţi, miercuri, de procurorii DNA pentru a răspunde întrebărilor în cazul ţepei imobiliare Radisson.

El este acuzat că a protejat doi pretinşi dezvoltatori imobiliari din Timişoara care au păgubit peste 110 persoane şi zeci de firme din ţară cu peste trei milioane de euro.

Astfel, prin trei firme-paravan, care în hârtii făceau dezvoltare imobiliară, Ciprian Nistor şi Andrei Nadasdy au încasat peste trei milioane de euro vânzând în avans timişorenilor apartamente noi într-un complex rezidenţial care nu a fost ridicat niciodată. Escrocheria de proporţii a fost derulată pe parcursul a trei ani.

Mită plătită în excursii

În urma audierilor, şeful Gărzii Financiare a fost arestat, iar judecătorii au decis ca fiul său, care a beneficiat şi el de excursiile-şpagă, să aibă interdicţie de părăsire a ţării.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, „fostul şef al Gărzii Financiare a primit de la Nistor Ciprian 52.815 lei (reprezentând contravaloarea unor excursii în străinătate) pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu referitoare la verificarea activităţii firmelor Radisson Invest, Radisson Investment Group şi Radisson Building şi pentru a nu dispune sancţiuni reprezentanţilor acestor societăţi comerciale", se arată în comunicatul de ieri al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti.

Valoarea şpăgii primite reprezintă jumătate din salariul anual încasat de Olari ca şef al Gărzii Financiare Timiş. Potrivit declaraţiei sale de avere pe anul 2008, Olari a încasat aproape 110.000 de lei.

„Din verificările efectuate, s-a stabilit că Olari Ionel a efectuat două călătorii în străinătate prin firma de turism Varbitur, în iulie 2006, una în Nice, Franţa, în valoare de 12.186 de lei, din care suma de 1.000 de euro a fost achitată de către acesta personal, iar diferenţa de 10.245 de lei de către SC Radisson Investment Group SRL", se mai arată la dosarul Radisson. Potrivit aceluiaşi document, cu alţi 911 lei, tot din banii Radisson, s-a achitat o altă excursie a şefului Gărzii Financiare, de data aceasta în Spania.

Cei doi artizani ai ţepei imobiliare Radisson, Ciprian Nistor şi Andrei Nadasdy, au fost arestaţi în octombrie. Contactat de ziarul „Adevărul", înainte de reţinere, Ciprian Nistor a recunoscut că a plătit excursii pentru şeful Gărzii Financiare şi că, mai mult, Ionel Olari este „prietenul lui".

„Eu am fost în excursii la nişte meciuri ale echipei Dinamo, că sunt dinamovist. Am fost mai mulţi, printre care şi Nistor. Probabil că Nistor a decontat pe firmă biletele, eu nu ştiu nimic. Nu ştiu de ce a spus că e prieten cu mine şi că a plătit el. E răspunsul lui", a replicat Olari.

Tot din documentele aflate la dosarul Radisson a mai rezultat că din banii victimelor escrocheriei s-au mai plătit excursii pentru fiul şi nora lui Ionel Olari. Informaţia nu a fost negată de Răzvan Olari, care a susţinut că a dorit să beneficieze de o reducere, prin firma Radisson, care ar fi avut condiţii privilegiate în faţa operatorului turistic, firma Varbitur.

Ţepari invitaţi la nuntă de finanţişti

Nistor şi Nadasdy au fost văzuţi chiar şi la evenimente importante din viaţa fostului şef al Gărzii Financiare Timiş, Ionel Olari, cum a fost nunta fiului său. Vlad Speriusi, fost şef al DNA Timiş, a recunoscut acum câteva luni că a participat la acea petrecere.

Ulterior, când păgubiţii Radisson au insistat cu plângerile penale, sub şefia lui Speriusi, DNA Timiş a emis o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în acest dosar, prin care acuzaţii au scăpat basma curată. Dosarul a fost redeschis ulterior de procurorii DNA Bucureşti, care
i-au acuzat pe magistraţii din Timişoara că au ignorat toate probele.

''Ultimul păgubit care vine să depună plângere din Los Angeles m-a sunat acum câteva zile. A plătit 30.000 de euro pentru un apartament şi nici nu ştia că ţeparii au furat banii.''
Denisa Stoenescu
păgubit

''Fostul şef al Gărzii Financiare a primit de la Nistor Ciprian, 52.815 lei pentru a nu dispune sancţiuni reprezentanţilor acestor societăţi comerciale.''
comunicat DNA

''Eu am fost în excursii la nişte meciuri ale echipei Dinamo, că sunt dinamovist. Am fost mai mulţi, printre care şi Nistor. Nu ştiu de ce a spus că e prieten cu mine şi că a plătit el. E răspunsul lui. ''
Ionel Olari
şef Direcţia de Finanţe Timiş

Păgubiţii au găsit şi alţi vinovaţi

Şefa Asociaţiei Păgubiţilor Radisson, Denisa Stoenescu, şi ea păcălită cu peste 63.000 de euro, susţine că în acest caz sunt şi alţi vinovaţi. „Vlad Speriusi a ignorat problele şi a închis dosarul, iar Dumitru Popovici, fostul şef al Fiscului, nu a făcut controale şi i-a lăsat să facă ce vor pe ţepari, să se dezvolte, să înşele fără probleme", a declarat aceasta.

image

Numărul păgubiţilor continuă să crească. „Ultimul păgubit care vine să depună plângere din Los Angeles m-a sunat acum câteva zile. A plătit 30.000 de euro pentru un apartament şi nici nu ştia că ţeparii au furat banii. O să vină în decembrie în ţară", a mai spus Denisa Stoenescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite