Şedinţa CSAT, prilej de schimb de replici între Băsescu şi Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a oprit marţi şedinţa CSAT, la scurt timp după reunirea membrilor Consiliului. În cadrul unei conferinţe de presă el a detaliat motivele pentru care a luat această măsură tranşantă. La cateva minutete după declaraţia şefului statului, premierul a punctat care este opinia sa.

CSAT urma să discute, printre altele, despre programele de achiziţii privind înzestrarea cu armament a structurilor MIRA şi ale Armatei, măsurile adoptate pentru aderarea la spaţiul Schengen şi riscurile generate de ameninţările asimetrice.

Băsescu: N-am vrut ca în CSAT să fie doar 2-3 care ştiu despre ce e vorba

 
"Suspendarea s-a  produs, în primul rând, din cauză că materialele care trebuiau transmise anticipat au fost aduse de Guvern la şedinţă. Nu era vorba de orice tip de material, ci de bugetele institutiilor implicate în siguranţa naţională. Ceea ce făcea imposibilă aprobarea sumelor. N-am vrut ca CSAT să fie o instituţie în care doar 2-3 ştiu despre ce e vorba, iar ceilalţi votează în necunoştinţă de cauză."

El a menţionat că documentele trebuiau transmise de ministrul Finanţelor şi avizate de primul-ministru "cu suficient timp înainte", pentru a se putea face o proiecţie.

De asemenea, Traian Băsescu a reclamat şi faptul că mai multe ministere, între care a menţionat MIRA şi MAp, au trimis documente care nu erau de competenţa CSAT, dar care se doreau validate în acest for, pentru a masca neîndeplinirea obligaţiilor către anumite structuri.

"S-a dorit o şedinţă a CSAT de descărcare de gestiune", a spus şeful statului.

Preşedintele a declarat că va sesiza instituţiile statului pentru o analiză foarte serioasă cu privire la autoturisme şi echipamente contractate de către MIRA şi cu privire la prima etapă de realizare a obiectivelor asumate pentru ca România să poată intre în spaţiul Schengen.

El a mai spus că şedinţa CSAT va fi reprogamată atunci când Guvernul va avea pentru Consiliu documente de maximă acurateţe, "pentru că aici nu ne putem juca nici cu obiectivul de intrare în spaţiul Schengen şi nici cu programele de dotare pentru ministere".

Tăriceanu: Băsescu se comportă ca un preşedinte de partid în preajma campaniei electorale


Pe de altă parte premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, că impresia sa este că "asistam la un joc politicianist".

"Aş vrea să fac referire la un alt subiect la care preşedintele a făcut vorbire într-o manieră pe care eu aş numi-o aiuritoare, spunând că alocaţiile făcute pentru înzestrarea armatei au fost insuficiente şi, în acest fel, se servesc interesele Rusiei. Acest lucru a uitat să-l spună la conferinţa de presă. Este lucrul care pe noi toţi ne-a şocat şi ne-a surprins", a spus Tăriceanu.

El a sublinia că, de la preluarea mandatului, bugetul a fost îndreptat în primul rând către asigurarea elementelor esenţiale securităţii naţionale, respectiv pentru educaţie, sănătate, securitate alimentară, fără să fie investite fonduri "în echipamente care ruginesc şi se demodează".

"Din câte ştiu, România nu este ameninţată astăzi de nimeni, nu este în stare de conflict cu nicio ţară dimprejur, am reuşit să avem relaţii care să ne aducă în situaţie de normalitate. În plus, suntem membri ai UE şi ai NATO şi beneficiem de aceste elemente de securitate colectivă şi, ca atare, a fâlfâi aşa undeva pericole de acest gen nu face decât să ne aducă aminte de sistemul de propagandă din perioada comunistă, când totdeauna se căuta un duşman", a afirmat premierul.

El a precizat că întotdeauna când va avea de ales între a cheltui banii pentru oameni, a investi în cercetare, în educaţie, în sănătate, în agricultură sau a cheltui bani pe tancuri, va avea prima opţiune în faţă.

"Deci, între oameni şi tancuri nu am nicio ezitare, voi investi către bunăstarea omului şi a cetăţeanului", a adăugat Tăriceanu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite