Scrieri de o jumătate de mileniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhivele băimărene au scos la lumină câteva zeci de documente emise de Matia Corvin. 30 de documente rarisime pot fi admirate gratuit la sediul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale (DJAN) din Baia Mare.

Tematica evenimentului, „Matia Corvin”, se datorează faptului că anul 2008 a fost declarat în cadrul Uniunii Europene „Anul Renascentist Matia Corvin”, deoarece se împlinesc 550 de ani de la înscăunarea sa.

O păriticică de istorie

Cele 30 de documente sunt originale, în limba latină, din secolul XV şi sunt documente privitoare la istoria oraşului Baia Mare, mai puţin două dintre ele, care sunt copii realizate în secolul XVII şi XVIII.

Printre ele se numără privilegii acordate oraşului Baia Mare, cinci mandate ale regelui Matia menite să îl sprinjine pe Petru Gherheş, „românul din Sarasău”, ori scrisoarea de danie acordată lui Ladislau de Daran, referitoare la unele posesiuni din localitatea Iapa. Toate acestea sunt câteva dintre cele mai preţioase documente ce se păstrează la DJAN Maramureş.

Nimic nou sub soare

Un alt exponat interesant, care stârneşte zâmbete, este un document emis de Matia Corvin, prin care funcţionarilor „cămării” băimărene li se cere să limiteze dreptul oraşului învecinat, Baia Sprie, de a vinde vin pe teritoriul oraşului Baia Mare, deoarece minerii pierdeau prea mult timp în cârciumi, în detrimentul mineritului.

În vremea respectivă „cămara regală” era instituţia care gestiona mineritul în regatului maghiar. Mineritul, de altfel, a fost una dintre cele mai vechi preocupări ale localnicilor, dar a fost, de asemenea şi un motiv conflicte, explică directorul arhivelor băimărene, Klara Guşeth.

„Baia Mare făcea parte din regatul Ungariei, iar o perioadă a fost domeniul lui Ioan de Hunedoara, tatăl lui Matia Corvin. Familia Huniazilor, care poseda acest domeniu, a intrat în conflict cu regalitatea maghiară, însă conflictul s-a stins când Matia Corvin a devenit rege al Ungariei. Conflictul se datora, fireşte, numeroaselor filoane de aur şi cantităţile mari de aur şi argint care se regăseau în bazinul minier băimărean şi normal, de aici şi interesul regalităţii maghiare”, spune aceasta.

Născut la Cluj

Pe pereţii sălii de expoziţie mai pot fi văzute fotocopii ale unor documente care atestă naşterea lui Matia Corvin la Cluj.

„Este un document care atestă faptul că Matia Corvin s-a născut acolo. E vorba de un privilegiu pe care-l acordă locuitorilor din Cluj, graţie faptului că el s-a născut acolo”, a precizat Klara Guşeth. Intrarea la expoziţie este liberă, iar programul de vizitare este în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 08.00 şi 16.00.

Matia, nu Matei, nici Matyas

Klara Guşeth explică şi de ce numele corect al regelui este Matia. Ea spune că în perioada corviniană, aşa cum documentele se redactau în limba latină, şi numele primeau un „s” latin la final. Învăţătura comunistă a tradus numele în limba română, transformându-l în Matei, în timp ce maghiarii îl traduceau folosind forma Matyas.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite