Şcoala-fulger: unii învaţă într-o lună cât alţii într-un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trainingurile de management sau negociere organizate de firmele private atrag tot mai mulţi bănăţeni. Timişorenii învaţă în weekend şi se specializează în domenii care în şcolile tradiţionale sunt predate după metode învechite.

De la manageri de top la şomeri, locuitorii din Banat sunt tot mai doritori să înveţe şi după terminarea facultăţii. Datorită necesităţii de formare continuă a timişorenilor, tot mai multe firme particulare organizează programe de training în management, marketing sau limbi străine.

Scriere eficientă în două zile

Programele oferite se adresează companiilor, dar şi persoanelor fizice, şi pot fi intensive, când au loc în fiecare zi a săptămânii, sau extensive dacă se ţin doar în weekenduri. Jurnaliştii, oamenii de afaceri sau cei care lucrează în publicitate s-au înscris deja la cursul de „Professional Business Writing”, ţinut de specialistul în persuasiune Andy Szekely.

„Este primul curs de tipul acesta din ţară şi răspunde nevoii celor care negociază şi comunică zilnic prin scris”, a declarat organizatorul programului, Dan Luca. Spre deosebire de cursurile din facultate, care dau studenţilor informaţii de bază, trainingurile particulare oferă cursanţilor o specializare suplimentară.

„În timp ce persuasiunea e predată în şcoli la modul general alături de alte materii, în numai două zile de training participanţii pot învăţa scrisul de impact”, a mai spus Dan Luca.

Traineri internaţionali

Cei care vin la curs ocupă poziţii de top management în companiile timişorene şi vor să fie cei mai buni în ceea ce fac. Exemplul lor este luat şi de studenţi, mai ales că tinerii beneficiază de o reducere a taxei de participare de la 650 la 370 de lei. Timişorenii învaţă în toamna aceasta şi managementul resurselor umane, tot în weekend.

Trainingul se întinde în acest caz pe o durată de cinci săptămâni, în care angajaţii trimişi de companii, dar şi şomerii, învaţă împreună. „Costul programului a fost iniţial de 2.500 de lei, dar l-am redus la 1.500 de lei”, a spus managerul Quanta Resurse Umane, Adrian Martiniuc.

Cei care predau sunt traineri cu experienţă în companii occidentale, care aduc informaţii şi metode de pe piaţa internaţională a muncii. „Programele sunt personalizate în funcţie de nevoile participanţilor la training. Se folosesc jocuri de rol şi exerciţii de ice-break adaptate capacităţii cursanţilor”, a mai spus Martiniuc.

De multe ori, companiile îşi trimit angajaţii la perfecţionare şi le plătesc toate taxele pentru cursuri. „Decât să disponibilizeze oamenii care nu mai au cunoştinţe de actualitate, firmele preferă să îi pregătească mai bine”, a adăugat Martiniuc.

„Trainingurile sunt tot mai căutate pentru că oferă specializări suplimentare, dar şi pentru că programele din şcoli nu sunt în acord cu piaţa muncii”, a explicat Martiniuc.

Pentru că preţurile trainingurilor sunt mari în raport cu banii de buzunar ai studenţilor, organizaţiile de tineret oferă periodic programe gratuite. Agenţia Studenţilor pregăteşte în această toamnă viitori traineri, aleşi din rândul tinerilor implicaţi în activităţi de voluntariat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite