Schindler de Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schindler de Sălaj
Schindler de Sălaj

La fel cum germanul Oskar Schindler şi-a riscat viaţa pentru a salva peste o mie de evrei, în urmă cu 65 de ani, Alexandru Cherecheş (82 de ani) a ascuns trei fugari scăpându-i de la o moarte sigură. În fiecare zi, bătrânul merge la Muzeul Holocaustului din Şimleu, Sălaj, pentru a le aminti vizitatorilor ororile celui de-al Doilea Război Mondial.

Citiţi şi:


Alexandru Cherecheş a fost şi ieri la sinagoga din Şimleu, transformată acum în Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord. „Am început prin a fi ucenic la un evreu din Şimleu care avea o prăvălie, după care am fost vânzător, iar apoi am ajuns gestionar. O viaţă am lucrat în comerţ. Acum sunt în pensie. Dar nu este zi în care să nu vin la muzeu, mai ales că sunt văduv. Soţia mea a murit acum 12 ani”, spune Cherecheş.

O salvare de poveste

Îşi aminteşte şi acum, ca şi când ar fi fost ieri, de Lax, Adler şi Katz, cei trei evrei pe care, în urmă cu 65 de ani, a reuşit să-i salveze de la o moarte sigură.

„Pe atunci aveam doar 17 ani. Era în 1944, atunci când toţi evreii au fost duşi la Ghetoul din Cehei”, îşi începe Alexandru Cherecheş povestea, pe care o spune tuturor celor care trec pragul muzeului. „Eram la cinci kilometri de Şimleu Silvaniei, în apropiere de pădurea Bic. Mă duceam la bunicul meu, care avea acolo pădure şi livadă, când am auzit câinele lătrând.

Atunci, am auzit că mă strigă cineva. Era un evreu cu barbă, care m-a întrebat dacă sunt român sau ungur. Când a aflat că sunt român mi-a cerut să-i ajut. Atunci am văzut că sunt trei evrei, care se ascundeau, de frică să nu fie deportaţi”, a povestit bătrânul.

Şi-a anunţat tatăl, fugit şi el de la Carei, acolo unde fusese dus la muncă forţată. „Tatei i-a fost milă de ei şi, împreună cu mama, mergeam în fiecare seară şi le duceam mâncare şi apă. Era tare periculos ce făceam, iar dacă eram descoperiţi, cu siguranţă eram împuşcaţi toţi. Am mers în fiecare noapte. Într-o zi însă, cineva a aflat că în pădurea de la Bic se ascund evreii, iar ungurii au dat poruncă să fie încercuită zona. M-am speriat, aşa că am fugit acasă şi i-am povestit mamei, care a şi plecat pe  jos spre Ciucea, acolo unde era frontiera cu România”, îşi aminteşte Alexandru Cherecheş.

I-a ajutat să fugă

Acolo l-a rugat pe un localnic să îi ajute pe tata şi pe cei trei evrei să fugă în România. Toţi au fost salvaţi, iar după război, doi dintre ei s-au reîntors la Şimleu, să-i mulţumească lui Cherecheş. „Când mă gândesc prin ce-am trecut... Ne puteau împuşca pe toţi. Din fericire, nu s-a întâmplat o asemenea grozăvie. Dar acum, la 82 de ani, sunt cu inima împăcată că le-am putut salva viaţa”, a adăugat Alexandru Cherecheş.

Printre cei care au auzit povestea bătrânului se află şi directorul muzeului, Daniel Stejerean. „În condiţiile vitrege ale celui de-al Doilea Război Mondial şi a ocupaţiei maghiare din Transilvania de Nord, Alexandru Cherecheş a reuşit să-şi învingă teama şi să-şi rişte viaţa. Îi ascult povestea în fiecare zi de când sunt director al muzeului şi de fiecare dată reuşeşte să mă impresioneze. Aşa că am hotărât să o spun mai departe”, ne-a declarat directorul muzeului. Aşa că, Daniel Stejerean a luat legătura cu reprezentanţii Institutului Yad Vashem, din Israel.

„Împreună cu Elly Berkovitz Gross, una dintre supravieţuitoarele Holocaustului, am reuşit să găsim familiile a doi dintre evreii salvaţi, care locuiesc în America. Aceştia au depus la Yad Vashem mărturii scrise despre evenimentele din 1944, iar la 16 aprilie 2009, Înaltul Tribunal de Dreptate a hotărât ca Alexandru Cherecheş să primească în acest an distincţia «Drept între popoare»”, a adăugat Daniel Stejerean.

Vecini mândri

Puţini mai sunt localnicii care au trăit acele vremuri de groază. Însă vecinii lui Cherecheş au auzit de faptele acestuia de la părinţii lor. „Suntem vecini de-o viaţă. Socrii mei mi-au povestit că i-a salvat pe cei trei evrei”, a spus Victor Pop. „E un om deosebit, de la care am avut multe de învăţat. M-am bucurat tare mult când am auzit că meritele sale vor fi recunoscute. Suntem tare mândri că avem un asemenea vecin”, a adăugat Olimpia Pop.

Ceremonia de acordare a titlului „Drept între popoare” de către statul Israel va avea loc miercuri, 14 octombrie, la Centrul Multicultural Shalom, din Şimleu Silvaniei .

14.000 de evrei în 1944

În anul 1944, în Sălaj trăiau peste 14.000 de evrei, dintre care 1.280 erau în Şimleu Silvaniei. Acum, în judeţ au mai rămas doar 13 evrei, însă niciunul în Şimleu.

Daniel Stejerean, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, spune că Holocaustul este de vină. „Puţini au fost cei care au supravieţuit. Însă şi cei care s-au reîntors în Şimleu nu au mai găsit nimic... nici măcar casa în care locuiau. Aşa că au plecat care încotro. Însă majoritatea au ales Israelul şi America”, a precizat acesta.

Statul Israel îi va acorda miercuri, 14 octombrie, la Centrul Multicultural Shalom, din Şimleu Silvaniei, distincţia „Drept între popoare”. „Drept între popoare” este o înaltă distincţie acordată de statul Israel prin Institutul Yad Vashem, tuturor neevreilor care, în condiţii vitrege, când jaful, crima, oportunismul şi purificarea etnică deveniseră politică de stat, şi-au riscat viaţa, familia şi averea pentru a-şi păstra omenia, iubirea aproapelui, ajutându-i şi salvându-i pe evreii prigoniţi.

Film inspirat din fapte reale

„Lista lui Schindler“, capodoperă cinematografică regizată în 1993 de Steven Spielberg, a fost distinsă cu şapte premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor. Filmul prezintă povestea adevărată a omului de afaceri Oskar Schindler, membru al Partidului Nazist, care reuşeşte să salveze vieţile a peste o mie de evrei în timpul Holocastului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite