Schi de primăvară la Sinaia şi la Rânca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionaţii sporturilor de iarnă pot profita în acest final de săptămână de stratul gros de zăpadă din cele două staţiuni. Turiştii sunt atraşi de pârtiile de schi din Valea Dorului, gradul de ocupare din Sinaia fiind de 60%. Cel mai gros strat de zăpadă este în staţiunea Rânca: 80 de centimetri.

Primăvara s-a instalat în staţiunile de pe Valea Prahovei, însă pe munte se schiază excelent. La peste 1.800 de metri altitudine a nins abundent în ultimele două zile, iar stratul de zăpadă a crescut cu încă 20 de centimetri şi se apropie de o jumătate de metru. Administratorii din Valea Dorului au amenajat pârtiile, pentru ca turiştii să aibă condiţii perfecte pentru schi şi snowboard. Ieri, amatorii sporturilor de iarnă au rămas în tricouri sau chiar la bustul gol, pentru a se bronza.

Hotelierii se aşteaptă şi în acest weekend la mulţi turişti. „Avem deja solicitări pentru acest weekend, iar gradul de ocupare este de 60%. Ne aşteptăm la mai mulţi turişti. Iubitorii sporturilor de iarnă se vor simţi ca în plin sezon hibernal, iar de 1 Mai se vor mai putea bucura încă de o partidă de schi la Sinaia", a spus Ciprian Stanciu, şef Agenţie de turism Hotel Sinaia.

Sute de turişti la Rânca

Cel mai gros strat de zăpadă din ţară este în staţiunea gorjeană Rânca. „Stratul măsura, joi, aproximativ 80 de centimetri, astfel că la sfârşitul acestei săptămâni se poate schia. A nins şi s-au depus vreo 30 de centimetri în ultimele zile. Se mai şi topise de la ploi şi soare, dar cu ninsorile de acum s-a pus la loc. Din informaţiile pe care le am, în nicio altă staţiune din ţară stratul de zăpadă nu are o asemenea grosime", a declarat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.

Sute de turişti au sosit ieri în Rânca, pentru a profita de, poate, ultimele zile de zăpadă. Cei care preferă o plimbare cu atv-ul sau snowmobilul, le pot închiria la preţuri cuprinse între 100 şi 150 de lei pe oră. Unităţile de cazare sunt ocupate aproape în totalitate. Cazarea în staţiune începe de la 10 lei pe noapte, de persoană, şi poate ajunge la 100 de lei, în funcţie de numărul de stele sau de margarete.

Risc de avalanşe

Salvamontiştii din Bucegi sunt în alertă, deoarece temperaturile crescute din ultimele zile au înmuiat zăpada, care acum este instabilă. Pericolul de avalanşă se menţine în continuare în creasta Vârfului Păpuşa, turiştii fiind atenţionaţi cu privire la traseele din zonă. Aceştia sunt rugaţi să anunţe în cazul în care pleacă în drumeţii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite