Scârbit, CTP candidează iarăşi de unul singur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Tudor Popescu are toate şansele să devină din nou preşedintele consiliului de onoare al Clubului Român de Presă, ca urmare a alegerilor care vor avea loc sâmbătă. C.T. Popescu este

Cristian Tudor Popescu are toate şansele să devină din nou preşedintele consiliului de onoare al Clubului Român de Presă, ca urmare a alegerilor care vor avea loc sâmbătă. C.T. Popescu este singurul candidat - şi aceasta la numai două luni după ce-şi anunţase demisia din aceeaşi poziţie.

Odată cu demisia, directorul de la "Gândul" a acuzat CRP că a devenit un for care reprezintă numai interesele patronatului, nu şi pe cele ale jurnaliştilor. La începutul anului s-au făcut modificări în statutul CRP care adaugă celor 23 de reprezentanţi ai patronatului un număr egal de reprezentanţi ai redacţiilor instituţiilor membre. C.T. Popescu, deşi este singurul candidat, are totuşi nevoie de 50% plus 1 din voturile care vor fi exprimate sâmbătă.

Voci din piaţă susţin că, odată plecat de la CRP, C.T. Popescu ar fi trebuit să rămână la distanţă de această instituţie, orice atitudine contrară putând fi considerată drept dovada unei strategii de susţinere a propriei imagini. "Mi-am depus candidatura din nou pentru că acum există şi jurnalişti acolo, şi aceasta este reforma pe care mi-o doream", a declarat Popescu. Mandatul său ar putea dura doar un an, după aceea cele două părţi, cea a patronatului şi cea a jurnaliştilor, putând alege să se despartă sau să conlucreze pe mai departe, cu o nouă serie de alegeri programate în primăvara anului viitor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite