„Scara pisicii“ pe scena Naţionalului ieşean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piesa se va juca la sala Studio „Teofil Vâlcu“, iar preţul unui bilet este de 11 lei

Cei care vor să iasă diseară în oraş pot alege să meargă la piesa „Scara pisicii“, a cărui regie este semnată de Irina Popescu Boieru. În rolurile principale au fost distribuiţi actorii Georgeta Burdujan şi Catinca Hariton. Textul este semnat de Katalin Thuróczy, un dramaturg care a mai colaborat cu Teatrul Odeon din Bucureşti. „Katalin Thuróczy este o scriitoare vie, care-şi alege subiectele din realitatea pe care o trăieşte: o realitate dură, în schimbare, în aceeaşi măsură tulburătoare şi tulbure, în care ochiul scriitorului detectează detaliul specific, găseşte subiectul fierbinte şi chiar sensurile interzise“, spun reprezentanţii Teatrului „Vasile Alecsandri“.

Iubitorii de teatru pot urmări, mâine seară, de la ora 19.00, piesa „Made in Est“, iar duminică se va juca, de la 19.00, comedia „Nevasta lui Hans“. „Am mers ultima oară la teatru în octombrie şi deşi am avut o senzaţie neplăcută din cauza sălii, jocul actorilor a fost excelent“, spune Iulian U., de 29 de ani. Pe parcursul săptămânii viitoare mai sunt programate spectacolele „Gheorghe Popescu“, „Harold şi Maude“, „Trandafirul tatuat“, precum şi „Bad Bed Stories“. Alte piese care vor fi puse în scenă de actorii Naţionalului „Vasile Alecsandri“ sunt „Visând la umbra morilor de vânt“şi „Macbeth“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite