Scandalul spionajului: doi diplomaţi români, expulzaţi din Ucraina - presă
0Ataşatul militar de la Ambasada României la Kiev, Radu Filip şi secretarul II al Consulatului României din Cernăuţi, Iustinian Focşa, vor fi expulzaţi pe motiv că ar fi întreprins acţiuni vizând aducerea unor prejudicii securităţii Ucrainei, a declarat o sursă citată de Ukrainskaia Pravda. Oficial, MAE român şi cel ucrainean nu au confirmat dar nici infirmat informaţiile.
Potrivit publicaţiei care citează o sursă apropiată cercurilor diplomatice, celor doi diplomaţi li se reproşează "încălcarea convenţiilor privind relaţiile diplomatice şi consulare".
"Ei au depus eforturi de răspândire în rândul comunităţii vorbitoare de limbă română din Ucraina a unor tendinţe unioniste şi separatiste", scrie Ukrainskaia Pravda, citată de NewsIn.
"Au întreprins finanţarea clandestină a unor organizaţii şi asociaţii culturale, care propagă idei antiucrainene", a mai declarat sursa citată de cotidianul ucrainean.
De asemenea, sursa a mai spus că diplomaţii "făceau rost de informaţii tendenţioase privind instituţiile puterii de stat ale Ucrainei cu scopul de a le folosi ulterior în vederea unor acţiuni îndreptate să discrediteze Ucraina pe plan internaţional".
"În regiunile din sud-vest ale Ucrainei, Bucureştiul, cu ajutorul instituţiilor consulare şi a organizaţiilor neguvernamentale româneşti, sprijină activ ideile proromâneşti în cadrul societăţii şi tendinţele separatiste. În prezent, deja se examinază problema înfiinţării aşa-numitei regiuni autonome Solotvino", a mai spus sursa citată.
În acelaşi timp, precizează cotidianul Ukrainskaia Pravda, MAE ucrainean nu a comentat oficial informaţia de expulzare a diplomaţilor români.
Kievul reproşează României şi că foloseşte standardele duble în relaţiile bilaterale.
"Pe de o parte, România, ca stat membru a NATO şi UE, demonstrează activ susţinerea direcţiei de integrare euroatlantică a Ucrainei, iar pe de altă parte, folosind instrumente corespunzătoare ale UE şi NATO, se amestecă în treburile interne ale Ucrainei, în particular în problema politicii lingvistice din Ucraina, folosind practica modelării unor pretexte artificiale în vederea acuzării statelor vecine - în speţă a Ucrainei, unde există o comunitate română - de nerespectarea drepturilor minorităţilor naţionale", susţine sursa citată de Ukrainskaia Pravda.
Relaţiile diplomatice între Ucraina şi România s-au deteriorat de la dezvăluirea scandalului de spionaj la Bucureşti în care au fost implicaţi un subofiţer MApN şi un spion bulgar.
În mijlocul acestui scandal, Ucraina acuză România că a expulzat doi ataşaţi militari ucraineni la Bucureşti.
Subofiţerul MApN Floricel Achim este acuzat că a vândut, în perioada 2002-2007, documente având caracter secret de stat şi documente a căror importanţă face ca divulgarea lor să pericliteze siguranţa statului (sistemul de comunicaţii militare, frecvenţe radar, hărţi standard NATO, scheme şi hărţi ale unor subunităţi şi tehnici militare, indicative ale unităţilor militare şi planuri de apărare), spionului bulgar Marinov Zikolov, pentru sume de până într-o mie de dolari.
Informaţiile secrete erau apoi transmise unui reprezentant al Ucrainei interesat de informaţiile militare.