Satul rătăcit în Evul Mediu

În secolul XXI, locuitorii unui cătun trăiesc întocmai ca strămoşii lor, fără electricitate şi fără avantajele civilizaţiei. Televizorul sau maşina de spălat sunt obiecte dintr-o altă lume pentru câteva zeci de săteni din Boscoteni. Deşi locuiesc la marginea DE58, ei nu au avut niciodată electricitate.

La limita dintre judeţele Iaşi şi Botoşani, de o parte şi de alta a DE 58, sunt presărate 11 case rupte parcă dintr-o altă lume. Când se lasă întunericul, sătenii din Boscoteni se retrag în casele lor, unde aprind o lumânare sau o lampă cu motorină.

„Nu suntem sălbatici, chiar dacă stăm în câmp”, spune mândră Gherghina Nechifor (78 de ani), bucuroasă de oaspeţi. Deşi au case şi gospodării frumoase, „boscotenii” trăiesc ca pe „vremea lui Ion Creangă”. Singurul lucru care le aduce aminte de lumea civilizată sunt maşinile care trec pe drumul european.

Lecţii la lumânare

Dimineaţa, cei şapte copii din zonă ies la şosea ca să meargă la şcoală. „Au un microbuz, care îi duce până la Frumuşica şi îi aduce înapoi. Înainte, mergeau pe jos cam cinci kilometri”, spune Dumitru Pîrtică. Pentru a mai prinde un licăr de lumină, cum vin de la şcoală, copiii se apucă de lecţii.

Îi zoreşte apropierea întunericului, pentru că iarna noaptea vine mai repede, iar apoi trebuie să stea la lumânare. „E mult de învăţat, iar pe la 16.30 deja se întunecă. Fata cea mare e în clasa a VII-a şi învaţă şi la lumina lumânării, dar cea mică nu poate”, spune Elisabeta Pîrtică, mama a cinci copii.

Seara, sătenii din Boscoteni mai ascultă ştirile la cele câteva radiouri cu baterii pe care le au prin casă. „Stăm seara şi mai povestim. Când iese fum de la lampă, mai punem nişte sare. Înainte era gaz, dar acum luăm motorină de la Peco”, spune Gherghina Nechifor.

Preotul vine,poştaşul nu

Drumul european care trece pe lângă casele lor nu le aduce prea multe beneficii. Pentru a-şi primi corespondenţa sau pensia, oamenii trebuie să meargă doi-trei kilometri până-n sat.

„Poştaşul le lasa acolo la cineva şi mergem noi şi le luăm”, spune Dumitru Pîrtică. Dacă se îmbolnăvesc şi trebuie să ajungă la spital, ies în stradă şi fac semn la maşini. Singurul care bate drumul din sat şi până la ei este preotul.

Unii dintre localnici mai au şi telefoane mobile, însă pentru a le încărca se duc până în sat, la rudele „civilizate”. Tot pe la neamurile din sat oamenii se mai uită la televizor. „A fost aici un vecin, avea un televizor care funcţiona cu baterii, dar care s-a stricat”, spune Gheorghe Huţupaşu.

Prea săraci ca să plece

În vremea comuniştilor, satul Boscoteni era programat pentru sistematizare şi de aceea nu a fost conectat la electricitate. După Revoluţie, oamenii s-au interesat cum s-ar putea conecta la reţeaua electrică pe cont propriu, dar era o sumă mult prea mare pentru posibilităţile lor.

Deşi stau de ani buni fără lumină, oamenii nu au de gând să se mute în altă parte. „Nu am avut alte posibilităţi, iar locurile de casă sunt scumpe. Suntem legaţi de pământ şi, în plus, ne-am obişnuit”, spune Dumitru Pîrtică.

Energia eoliană,prea scumpă

Recent, un manager de firmă le-a propus ca alternativă energia eoliană. Pentru sătenii care îşi câştigă existenţa din agricultură, 750 de euro de familie este o sumă prea mare.

Oamenii îşi pun acum speranţa în actualul primar, care ar fi demarat deja un proiect. „Dacă ne trag lumină, noi o să plătim în fiecare lună”, promite Gheorghe Huţupaşu.

Condamnat la întuneric pe viaţă

Într-una din casele din Boscoteni, un copil de doar patru ani trăieşte în întuneric total. Mama sa susţine că s-a născut normal, dar a orbit din neglijenţa doctorilor. „Când vede o lumină puternică, stă şi se uită fix în acel loc. Aproape toată ziua se uită pe geam”, spune bunica copilului.

Deoarece suferă şi de alte boli, Marian se exprimă şi foarte greu. „Am fost la Iaşi la un psiholog şi mi-a cerut 1.000 de euro pe lună, pentru a face cursuri cu patru profesori”, povesteşte mama. Ea ar dori să-şi dea copilul la o şcoală specială, însă până la şase ani nu îl primeşte nimeni.