Cei mai exotici şerpi, expuşi la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai exotici şerpi, expuşi la Satu Mare
Cei mai exotici şerpi, expuşi la Satu Mare

Cele mai periculoase cobre, cele mai rapide şopârle, dar şi un piton de cinci metri pot fi văzute la Muzeul Judeţean. Vedeta expoziţiei este o viperă palestiniană. Şarpele de doi metri este, potrivit organizatorilor, cel mai lung exemplar din lume din specia sa. Demersurile pentru omologarea şarpelui în Cartea Recordurilor au început deja.

Cele mai periculoase cobre din lume, şerpi de talie mică veninoşi şi neveninoşi, cele mai rapide şopârle, dar şi un piton lung de cinci metri sunt expuse, începând de marţi, la Muzeul Judeţean, până pe data de 4 decembrie. Instituţia sătmăreană, în colaborare cu firma Aspectum SRL din Arad, a deschis o expoziţie de reptile vii.

Cele aproximativ 40 de specii de reptile provin de pe toate continentele lumii. Expoziţia a fost inaugurată marţi de o clasă de elevi de la Liceul „Doamna Stanca“. Copiii de clasa a V-a s-au înghesuit să se fotografieze cu un şarpe de cereale mexican, un exemplar neveninos.

Viperă de Cartea Recordurilor

„Sunt fascinată de reptile. Mie îmi plac mai mult broaştele. Nu mi-e frică de şarpe, mai ales că ne-a spus administratorul că nu este veninos“, a declarat Dora Fekete. Vedeta expoziţiei este o viperă palestiniană. Şarpele de doi metri este cel mai lung exemplar din lume din specia sa.

Potrivit specialiştilor şarpele atinge o lungime maximă de 1metru şi 20 de centimetri. „Nu ştim ce a determinat creşterea în lungime a şarpelui. Mănâncă la fel ca ceilalţi şerpi, o dată pe săptămână, bucăţi de carne crudă. Şopârlele sunt hrănite o dată la două zile cu viermi, bucăţi de fructe şi legume. Demersurile pentru omologarea şarpelui în Cartea Recor-
durilor au început deja“, a declarat administratorul expoziţiei, Adrian Vasile Voicu.

Singurul şarpe din lume cu ochi roşii

Săptămâna viitoare, pe lângă exemplarele expuse în acvarii la Muzeu, proprietarul reptilelor, Chris Victor Ladislau, va aduce din Ungaria noi exemplare de reptile. Cris Victor este proprietarul acestor reptile de mai bine de 15 ani. La Arad, el deţine cea mai mare broască ţestoasă din România, în vârstă de 50 de ani.

Şarpele albino de California este considerat cel mai spectaculos şarpe al expoziţiei. Şi asta deoarece este un şarpe neveninos, care în mediul său natural se hrăneşte cu şerpi veninoşi, fiind şi singurul şarpe din lume cu ochii roşii.

Program:
Vizitatorii sunt aşteptaţi între 9.00-18.00. Biletul costă 4 lei pentru copii şi 5 lei pentru adulţi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite