Târgu-Jiu: Săritura de la etaj o ţine la pat, departe de şcoală
0Andreea Necşulescu spune că s-a aruncat în gol pentru că dorea să ajungă neapărat la ore
Andreea Necşulescu, una dintre elevele care au sărit de la etaj, a ajuns la spitalul din Bucureşti, unde a aflat că nu are nevoie de intervenţie chirurgicală la coloană. În schimb, aceasta va fi nevoită să stea şase săptămâni la pat, sub supravegherea medicului de familie, având fisuri la coloană. „Are leziuni la nivelul coloanei, dar nu are nevoie de intervenţie chirurgicală. A căzut în picioare şi s-a dezechilibrat, lovindu-se la spate. Fiica mea a fost cu ideea să sară de la etaj, pentru că i s-a părut distanţa mică. Ea e mai băieţoasă şi de mică obişnuia să sară din copaci şi să se caţere pe garduri“, povesteşte Elena Necşulescu, mama elevei de la Colegiul Economic din Târgu-Jiu.
Ideea Andreei a fost la un pas să o coste viaţa. În timp ce Luiza a sărit în picioare, colega sa s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, pe cimentul din faţa blocului. „ M-am uitat în jos şi am zis că nu e departe. Fusesem cu Luiza să ducem un pachet la o colegă, iar când am vrut să ieşim, am văzut că uşa era blocată. Voiam cu orice preţ să ajungem la şcoală“, declară Andreea Necşulescu. Din fericire, Luiza a scăpat doar cu o sperietură zdravănă. Ea a mai rămas câteva zile acasă, pentru recuperare. „Atunci când se vor întoarce la şcoală, cele două eleve de 17 ani vor fi consiliate de Mihaela Schinteie, psihologul de la Colegiul Virgil Madgearu“, a declarat Petre Ciungu, directorul liceului.
Răsturnare de situaţie
Dacă până azi, dascălii şi colegii fetelor ştiau că acestea s-au dus acasă la un consătean să-i ducă un pachet, mama Andreei neagă acest lucru şi face lumină în acest caz. „Fetele i-au dus o sacoşă cu mâncare unei colege şi au intrat în casă pentru a lua plasa înapoi. Când au vrut să plece la şcoală, uşa nu s-a mai deschis, iar fetele au chemat un prieten să le deschidă uşa pe exterior. Dacă au văzut că nu reuşeşte, acestea s-au aruncat de la etaj, la insistenţele Andreei, care era obişnuită de mic copil să sară de la înălţime“, spune Elena Necşulescu, mama fetei care s-a ales cu leziuni la coloană.
Diriginta fetelor îi trimisese Luizei acasă, cu o zi înainte de producerea incidentului, un preaviz de exmatriculare, pentru că acumulase 30 de absenţe. Adolescentele stau împreună în gazdă, într-o casă din Târgu-Jiu, şi nu sunt adepte ale curentului emo, aşa cum se vehicula în şcoală în ultimele zile. Mai mult decât atât, a apărut la scurt timp şi reacţia colegilor din clasa a XI-a B, care s-au declarat manelişti convinşi. „Noi nu suntem emo. Şi nici Elena şi Andreea nu sunt adepte ale acestui curent. Lor le plac manelele şi de fapt tuturor ne plac“, au declarat în cor mai mulţi colegi de-ai fetelor.