Sâncrăieni, scena unor răfuieli între ţigani şi unguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sâncrăieni, scena unor răfuieli între ţigani şi unguri
Sâncrăieni, scena unor răfuieli între ţigani şi unguri

Casele ţiganilor de la Sâncrăieni, judeţul Harghita, au fost atacate noaptea trecută de localnicii unguri. Mai multe anexe au fost incendiate.

Mai Citeşte şi:

Nuntă ţigănească în centrul Clujului

Scandalul a început în urmă cu două zile când un localnic maghiar a fost înjunghiat de cinci ori de un rom. Faptul că ieri, agresorul a sfidat pe toată lumea, făcând din nou scandal în barul din localitate a stârnit furia maghiarilor.

Ulterior, poliţia l-a retinut pe agresor şi îl va prezenta în instanţă cu propunerea de arestare pentru tentativă de omor.

Aproximativ 100 de poliţişti şi jandami au intervenit, în noaptea trecută pentru aplanarea conflictului. Forţele de ordine se află şi la această oră în localitate.

IPJ Harghita, a anunţat că va dispune măsuri speciale pentru ca acest conflict să fie stins. Acestea presupun: patrulare, siguranţă publică şi de cercetarea celor care au provocat acest scandal.

Radu Sandu Moldovan, comisar şef IPJ Harghita, a atras atenţia că lipsa unor măsuri de protecţie socială care să vizeze această comunitate de romi care nu are nicio sursă de venit, duce la apariţia acestor fenomene sociale.

Reprezentanţii acestor comnităţi trebuie să ia măsuri pentru a oferii ajutor pentru integrarea minorităţilor în comunitate, a mai spus Moldovan.

Localnicii se plâng că autorităţile nu fac nimic să îi protejeje de furturile şi violenţa romilor şi dacă e nevoie îşi vor face singuri dreptate.

"Oamenii au suportat mult timp să fie furaţi de către o pătură socială care nu lucrează, care trăieşte pur şi simplu pe spinarea lor. Însă i-a înfuriat agresivitatea dovedită de unul dintre membrii comunităţii rome, care a înjunghiat miercuri un localnic. Victima se află acum în afara oricărui probleme, iar agresorul, Vancsa Gabor, a fost ridicat de către poliţişti. Cu toate acestea, nu a primit mandat de arestare de la procuratură, aşa că s-a întors acasă joi seara şi a trecut din nou la ameninţări”, a declarat, pentru NewsIn, primarul comunei, Szekely Erno. 

El susţine că problema romilor este veche, iar faptul că acţiunile lor antisociale nu sunt pedepsite le dă senzaţia că se află deasupra legii. Potrivit acestuia, locuitorii comunei au început o campanie de strângere de semnături, pentru a atrage atenţia Prefecturii, Consiliului Judeţean şi asociaţiilor romilor că, dacă romii nu vor încerca să se integreze în comunitate şi nu îşi vor schimba comportamentul, riscă să fie izgoniţi din comună.

Comunitatea romă din Sâncrăieni nu este una foarte numeroasă, cele 159 de persoane reprezintă aproximativ 10% din totalul populaţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite