Salariaţii de la Electrica dau în judecată compania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salariaţii de la Electrica dau în judecată compania
Salariaţii de la Electrica dau în judecată compania

Salariaţii de la Electrica, constituiţi în asociaţii, vor deschide acţiuni penale împotriva companiei pentru că nu au putut achiziţiona pachete de acţiuni, deşi au acest drept prin lege.

Reprezentanţii Asociaţiei Electrice Service şi ai Asociaţiei Univers, afiliate la Blocul Naţional Sindical, au declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că angajaţii de la Electrica nu au putut să achiziţioneze pachete de acţiuni de până 10% din capitalul social al societăţilor privatizate, deşi acest drept a fost stabilit prin lege, însă nu au fost elaborate normele de aplicare, astfel că procesul de cumpărare a fost blocat.

Aceştia au precizat că procesul de privatizare a furnizorilor de utilităţi a fost accelerat, pe parcurs apărând necesitatea unor ajustări care nu au schimbat sensul reglementării iniţiale respectiv Ordonanţa de Urgenţă 36/2004 prin care era stabilit dreptul de cumpărare a salariaţilor precum şi preţul de vânzare.

"După opinia noastră, doar dreptul salariaţilor din filialele Electrica Moldova şi Oltenia de a cumpăra pachete de acţiuni de până la 10% din capitalul social al respectivelor companii a fost protejat. Investitorii strategici nu au avut niciun impediment în cumpărarea pachetului majoritar de 51%, ba mai mult au putut realiza şi o consistentă majorare de capital", a declarat preşedintele Asociaţiei Univers, Angheluţă Zaharia.

Reprezentanţii celor două asociaţii susţin că dreptul salariaţilor celor două societăţi respectiv Electrica Moldova şi Oltenia care aparţin de Electrica SA de a cumpăra acţiuni de până la 10% din capitalul social al acestora este garantat până la 31 decembrie 2010. Aceştia au mai precizat că dreptul salariaţilor şi al pensionarilor de a cumpăra acţiuni la societăţile de distribuţie şi furnizare a energiei electrice privatizate a fost stabilit de guvernele anterioare şi vizează peste 40.000 de salariaţi şi peste 15.000 de pensionari.

Sindicaliştii cer adoptarea unei ordonanţe prin care să se instituie un nou termen de opţiune pentru CEZ (societate care a cumpărat acţiunile Electrica Oltenia) de a cumpăra pachetul de acţiuni rezervat salariaţilor şi pensionarilor după data de 31 decembrie 2010 şi numai în condiţiile în care aceştia nu-şi exercită dreptul de a cumpăra acţiunile care le-au fost rezervate.

"Solicităm Guvernului să se respecte principiile transparenţei, nediscriminării şi obiectivităţii în procesul de privatizare din sectorul energetic în sensul prelungirii termenului până la 31 decembrie 2010 şi pentru fosta filială SC Electrica Oltenia SA, care s-a divizat în CEZ Distribuţie SA şi CEZ Vânzare SA", a declarat preşedintele Asociaţiei Electrica Service, Petrică Pohrib.

Preşedintel BNS Dumitru Costin consideră că vinovaţi de această situaţie sunt guvernele din 2002 care au refuzat să dea şansa salariaţilor de a-şi exercita dreptul de proprietate.

"Avem convingerea că multinaţionalele care au cumpărat pachete de acţiuni nu sunt foarte fericite ca şi salariaţii să poată avea acţiuni", a spus Costin.

În acest context, liderul BNS a anunţat că va deschide acţiuni penale atât împotriva vânzătorului, respectiv Electrica SA, dar şi împotriva AVAS şi a Ministerului Economiei.

Reprezentanţii celor două asociaţii au precizat că valoarea pachetelor de acţiuni de 10% este de aproximativ 40 milioane de euro, salariaţii constituiţi în asociaţii reuşind să strângă o bună parte din sumă.

Costin a mai spus că în cazul în care această problemă nu va putea fi rezolvată nu exclude nici posibilitatea iniţierii unei acţiuni colective împotriva Guvernului României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

CEZ a lansat, la 26 iunie o ofertă pentru cumpărarea restului de acţiuni pe care Electrica şi Fondul Proprietatea la CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare.

CEZ oferă 192,6 milioane euro pentru acţiunile Fondului Proprietatea la CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare şi aproape 122 milioane euro pentru titlurile deţinute de Electrica, rezultând un total de 314,6 milioane euro. Grupul ceh controlează, cu 51% din acţiuni, fiecare dintre cele două firme. Fondul Proprietatea deţine câte 30% din capitalul firmelor CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare, iar compania de stat Electrica are câte 18,99% din capitalulul firmelor.

Guvernul a prelungit, în această săptămână, până la 2 octombrie, data până la care grupul ceh poate prelua titlurile pe care nu le deţine la cele două firme derivate din fosta Electrica Oltenia.

"Termenul de finalizare a procedurilor de vânzare şi cumpărare a acţiunilor aferente opţiunii de cumpărare din contractul de privatizare a societăţii comerciale Electrica Oltenia (...) se prelungeşte până în a 70-a zi lucrătoare de la data transmiterii notificării de exercitare a opţiunii de cumpărare", se arată într-o ordonanţă a Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, în luna iulie a anului trecut, legea prin care salariţii CEZ Oltenia şi E.ON Moldova au dreptul să cumpere cel mult 10% din capitalul companiilor.

Pe lângă Electrica Moldova şi Oltena, Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Electrica, a mai privatizat trei filiale ale companiei, respectiv Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud, toate către grupul italian Enel.

În privinţa filialelor Dobrogea şi Banat, salariaţii vor putea achiziţiona titluri în termen de patru ani de la data aprobării unui proiect de act normativ.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite