Şah la Blejnar/ Şeful Biroului Vamal Ploieşti, arestat preventiv, a declarat că o parte din mită ajungea la şeful ANAF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, arestat preventiv, ieri, a declarat că o parte din mita pe care o lua ajungea la Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale a Activelor Fiscale. Fosta şefă a Vămii Ploieşti, Diana Severin, a declarat, ieri,  la Realitatea TV, că  preşedintele ANAF i-ar fi cerut demisia pentru că „nu a cotizat“. Sorin Blejnar a negat toate acuzaţiile.

Şeful Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, a recunoscut, în faţa instanţei, că a luat mită 90.000. de lei, din care a oprit 30.000 de lei. Res­tul i-a împărţit între vameşi şi alte persoane. Costea a susţinut că, după ştiinţa sa, banii ajungeau la preşedintele Sorin Blejnar.

Mai citeşte şi:

Blejnar respinge acuzaţiile privind presupuse presiuni asupra presei şi cere CNA să se autosesizeze

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă a lui Cornel Costea pentru o perioadă de 29 de zile întrucât faptele acestuia dovedesc un profund dispreţ pentru valorile sociale, întrucât acesta a continuat să ia mită deşi ştia de controalele din vămi.

Şeful Biroului Vamal Ploieşti a fost prins, joi, în flagrant delict în timp ce primea 10.000 de lei pentru favorizarea unor firme de import-export din Turcia. 

Referitor la această sumă, Costea a declarat că banii erau dintr-o restanţă mai mare. Anchetatorii au stabilit că, în perioada noiembrie-decembrie 2010 şi ianuarie 2011, şeful Vămii Ploieşti a pretins diferite sume de bani de la un denunţător, patron a mai multor firme care desfăşurau activităţi de import-export din Turcia. 

Costea a primit de la acesta, printr-un intermediar, aproximativ 40.000-50.000 euro, în schimbul neprezentării tirurilor la control în Vama Ploieşti. După primirea sumei menţionate, Cornel Costea a mai cerut 20.000 de lei.

Încă o acuzaţie

Fosta şefă a Vămii Ploieşti, Diana Severin, a declarat, la Realitatea TV, că  a fost ameninţată să plece de la şefia Vămii Ploieşti de către un apropiat al lui Sorin Blejnar.

 „Când mi s-a cerut demisia mi s-a zis că nu corespund cerinţelor ANAF. Când am solicitat o explicaţie mi s-a zis că nu am luat şpagă şi că nu am cotizat mai departe spre ANAF", a spus Diana Severin. Întrebată cine i-a dat această explicaţie, fosta şefă a Vămii Ploieşti a spus că este vorba despre o persoană trimisă în numele preşedintelui ANAF.

„Sorin Blejnar mi-a zis în momentul în care i-am povestit că mi s-a solicitat demisia în numele lui «dacă nu ai cotizat...»", a mai spus fosta şefă a Vămii Ploieşti. Ea a mai povestit jurnaliştilor şi faptul că i s-a cerut să stea deoparte când a îndrăznit să controleze o anumită firmă, pe motiv că societatea aparţinea chiar lui Blejnar.

Blejnar respinge acuzaţiile

Şeful ANAF, Sorin Blejnar, a respins acuzaţiile şefului Vămii Ploieşti. „Nu am luat niciodată bani de la domnul Costea, de la un lucrător vamal sau de la un lucrător fiscal. N-am luat, n-am cerut", a declarat Sorin Blejnar.

Şeful ANAF, audiat într-un alt dosar

Dosarul 949/2009, în care este menţionat şi numele lui Blejnar, pe lângă alţi oficiali din cadrul ANAF şi Garda Financiară, este o disjungere dintr-un alt dosar, ambele instrumentate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Cauza iniţială urmărea modalitatea prin care o suveică de firme fantomă ar fi reuşit să intre în posesia unei mari cantităţi de produse petroliere şi să obţină autorizaţii de antrepozit fiscal, documente ce le permiteau reprezentanţilor firmei să le comercializeze.

În cursul anchetei prinvind contrabanda, procurorul de caz a dispus o cercetare separată pentru a se descoperi cine a eliberat documente legale pentru firme fantomă şi dacă nu cumva nu a fost comisă o infracţiune.

 „Din comisiile care dădeau aceste autorizaţii făcea parte şi Blejnar, dar şi alţi colegi ai săi. A fost audiat dar nu este cercetat pentru că suntem în faza de acte premergătoare începerii urmăririi penale. La acest moment nu există niciun făptuitor", au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite