Sabia lui Cuza, expusă în Sala Mare a primăriei ieşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sabia lui Alexandru Ioan Cuza, primită în dar de domnitorul român de la Napoleon al III-lea, a fost expusă în Sala Mare a Primăriei Iaşi. Reprezentanţii municipalităţii, ai Palatului

Sabia lui Alexandru Ioan Cuza, primită în dar de domnitorul român de la Napoleon al III-lea, a fost expusă în Sala Mare a Primăriei Iaşi.
Reprezentanţii municipalităţii, ai Palatului Culturii şi cei ai Centrului Cultural Francez au organizat o inedită expoziţie cu obiecte de artă decorativă, care au aparţinut familiilor franceze din Iaşi. "Exponatele provin de la Muzeul Literaturii Române şi de la Muzeul de Istorie al Palatului Culturii. Pe lângă obiectele de artă decorativă, care au aparţinut familiilor franceze care au trăit în Iaşi, sunt expuse cărţi, fotografii, documente vechi şi importante ale acestora. Este expusă şi sabia lui Alexandru Ioan Cuza, donată acestuia de Napoleon al III-lea", a declarat Elena Farca, şef Serviciu Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul Primăriei Iaşi. Expoziţia, care face parte din manifestările organizate cu prilejul Zilelor francofoniei, va putea fi vizitată timp de trei zile, intrarea fiind liberă oricărui iubitor de artă şi istorie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite