Camera Reprezentanţilor, împotriva transferării de prizonieri de la Guantanamo în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camera Reprezentanţilor, împotriva transferării de prizonieri de la Guantanamo în SUA
Camera Reprezentanţilor, împotriva transferării de prizonieri de la Guantanamo în SUA

Camera Reprezentanţilor a votat joi un amendament pentru interzicerea transferării de prizonieri de la Guantanamo în Statele Unite, relatează AFP.

Textul depus de republicanul Harold Rogers în proiectul de buget pe 2010 al Departamentului pentru Securitate Internă a fost adoptat cu 258 voturi pentru şi 163 împotrivă - voturile republicanilor şi 88 de voturi din partea democraţilor.

"Timp de nouă luni, administraţia Obama a insistat ca închisoara de la Guantanamo să fie închisă anul acesta. Dar nu am văzut nimic în această perioadă. Nicio idee legată de cum trebuie procedat", a spus Rogers.

Măsura mai trebuie aprobată de Senat pentru a fi trimisă la Obama, înainte de a deveni lege.

Amendamentul interzice acordarea de avantaje rezervate imigranţilor, în cazul foştilor prizonieri eliberaţi în SUA. "Fără aceste avantaje, nu există mijloace legale de a-i aduce pe aceşti terorişti pe teritoriul american", a spus Rogers.

În afară de interzicerea transferării de prizonieri, amendamentul cere interzicerea publicării de fotografii cu abuzurile comise asupra unor deţinuţi din Irak sau Afganistan. Măsura a fost discutată în Senat, dar Casa Albă a promis să împiedice publicarea fotografiilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite