Numărul cazurilor de gripă porcină din SUA va ajunge la un milion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul cazurilor de gripă porcină din Statele Unite va ajunge la un milion, dintre care jumătate în oraşul New York, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Centrelor federale de control şi prevenire a bolilor (CDC), relatează AFP.

"Estimarea se bazează parţial pe un model generat de calculator şi pe numărul de cazuri înregistrate deja", a explicat Dave Daigle.

Oraşul New York, deosebit de afectat de virus, ar putea înregistra până la 500.000 de cazuri, a avertizat el.

SUA au până acum 28.000 de cazuri, adică circa jumătate din cele înregistrate la nivel mondial de OMS. Din  numărul total al persoanelor afectate, circa 3.000 au fost spitalizate şi s-au înregistrat 127 decese.

Statisticile CDC arată că persoanele foarte tinere, mai ales copiii, sunt cele mai expuse riscului, dar este periculos şi pentru adulţi. Vârsta medie a pacienţilor este de 12 ani, în timp ce vârsta medie a persoanelor spitalizate este 20 de ani, iar cea a personelor decedate este 37 de ani.

La 11 iunie, OMS a decretat pandemia de gripă porcină, prima pandemie a secolului XXI.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite