SUA şi Italia s-au înţeles în privinţa transferului deţinuţilor de la Guantanamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SUA şi Italia s-au înţeles în privinţa transferului deţinuţilor de la Guantanamo
SUA şi Italia s-au înţeles în privinţa transferului deţinuţilor de la Guantanamo

Guvernul american şi cel italian au ajuns la un acord privind instituirea unui cadru legal ce ar permite preluarea de către Italia şi a altor deţinuţi aflaţi în închisoarea americană din Cuba. Astfel că trei deţinuţi tunisieni de la Guantanamo vor fi transferaţi în Italia din toamnă, informează publicaţia italiană La Stampa.

Documentul va fi semnat în săptămânile următoare de către ministrul justiţiei de la Roma, Angelino Alfano, şi procurorul general al SUA, Eric Holder.

Înţelegerea prevede preluarea în custodie de către Italia a acelor deţinuţi de la Guantanamo care au deschise împotriva lor acţiuni judiciare pentru terorism de către instanţele italiene, aşa cum este cazul şi celor trei tunisieni: Riad Nasri, Moez Fezzani şi Abdul Bin Mohamed Bin Ourgy.

La acest moment este evaluată situaţia altor 15 deţinuţi despre care există informaţii că ar fi fost pe teritoriul italian sau că au avut relaţii cu persoane din Italia, însă în cazul acestora nu a fost emis deocamdată niciun mandat de arestare din partea autorităţilor din Peninsulă.

Deţinuţii cercetaţi pentru activităţi teroriste vor fi încarceraţi pe teritoriul italian în conformitate cu regimul de securitate numărul 2. Astfel, deţinuţii arestaţi pentru terorism vor fi transferaţi în celule pentru două sau mai multe persoane şi vor putea primi într-o lună cel mult opt vizite de o oră din partea unor persoane din afară.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite