Prima întâlnire Băsescu - Obama este planificată de ambasada SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Jeri Guthrie-Corn, a declarat joi că Statele Unite programează o întâlnire între preşedintele României, Traian Băsescu şi preşedintele american Barack Obama.

"Lucrăm şi la o vizită a preşedintelui român în SUA. Consiliul Naţional de Securitate, care face aranjamentele pentru astfel de vizite, este conştient de faptul că preşedintele Băsescu ar fi încântat şi onorat să se întâlnească cu preşedintele Obama. Noi le-am prezentat foarte clar acest punct de vedere, iar ei lucrează la agenda preşedintelui", a declarat Jeri Guthrie-Corn.

Guthrie-Corna spus "preşedintelui Obama i-ar plăcea foarte mult să viziteze România" dar "are o agendă foarte încărcată în această perioadă şi nu ştiu de vreo planificare de la Casa Albă a unei vizite a preşedintelui la acest moment".

Ambasadorul desemnat recent de preşedintele Barack Obama pentru Bucureşti, Mark Gitenstein, va fi audiat de Senatul american marţea viitoare.

Guthrie-Corna a spus că dată fiind apropierea dintre Gitenstein şi Joe Biden, ar fi posibilă o vizită din partea Casei Albe în România. "Sper că vom avea parte de o vizită de la Casa Albă într-un viitor apropiat. Aş saluta o astfel de decizie", a mai declarat însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite