S-au întors în pământ pentru ultima dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei cinci ortaci ucişi în explozia de sâmbătă de la Uricani au fost conduşi ieri pe ultimul drum de familii, prieteni şi colegi. Lacrimi de mame rămase fără fiii lor, văduve disperate, copii care nu vor mai spune niciodată „tată“. Este tabloul durerii care s-a aşternut în Valea Jiului.

Soarele a încălzit ieri localitatea Uricani cum n-a mai făcut-o de luni bune. Uliţele din Valea de Brazi şi străzile din Lupeni duceau însă spre gospodăriile unor familii pentru care ziua a fost una întunecată şi grea.

Citiţi şi:

DEZVĂLUIRE ŞOC! Doi electricieni au supravieţuit exploziei din mina Uricani!

Marinela Cucu a petrecut 20 de ani alături de soţul său, Marian. Ieri, şi-a luat adio de la cel pe care mina l-a furat de lângă ea şi de lângă fiica sa, Alexandra. „Nu mă lăsai singură cinci minute, acum m-ai lăsat singură o viaţă întreagă! Şi viaţa e aşa de lungă fără tine!", se auzeau strigătele de disperare ale femeii în capela în care a fost dus trupul neînsufleţit al bărbatului său.

Şi-a pierdut fratele, cumnatul şi fiul

În acelaşi timp erau conduşi pe ultimul drum şi ceilalţi patru mineri care-au pierit în explozia de la Uricani. Le‑au fost alături în cea din urmă zi pe această lume şi oameni care au prins explozia din noiembrie 1972 şi care retrăiesc la fiecare accident minier
tragediile din anii în care huila şi-a cerut tributul.

„Îmi amintesc acum de cortegiile de atunci, de chipurile desfigurate. A murit o echipă de elită, la fel ca acum", a spus Constantin Todea, care în 1972 avea 22 de ani.

Accidentele din mină i-au furat Lenţei Stoi, pe rând, fratele, cumnatul şi anul acesta fiul. Cumnatul său, Constantin Stoi, a pierit în accidentul minier din 1969, iar fratele său, Ion Tudusciuc, a murit în teribila explozie din 1972. Anul acesta, mina i-a luat femeii şi fiul, Iulian Stoi.

„E prea crud. Te-a luat de lângă mine devreme. Greul pentru noi abia acum începe", a spus Lenţa Stoi cu câteva minte înainte ca fiul său să fie îngropat în cimitirul de la Uricani. În urma tragediei de la mină, doi băieţi au rămas orfani de tată, iar Mihaela, mama lor, nu şi‑a revenit încă din şocul provocat de aflarea veştii c-a rămas văduvă.

Ceilalţi trei mineri care au pierit sâmbătă în explozia de la Uricani au fost îngropaţi după tradiţia momârlanilor, în grădina caselor părinteşti. Pe uliţa pe care locuia Cosmin Calotă, fanfara răsuna de la depărtare. Bărbatul a fost îngropat în aceeaşi grădină în care a fost înmormântată şi mama sa, în urmă cu câţiva ani.

Tot în curtea casei sale a fost îngropat şi Cornel Borc Hici, iar înmormântarea lui Ion Nădrag a respectat, la rândul ei, tradiţia momârlanilor. „Se face slujba obişnuită în casă şi se continuă procesiunea spre groapă", a explicat Dumitru Băloi, preot la biserica din Uricani.

Îngropaţi la loc de cinste

„Sunt aici de 37 de ani, iar când am venit eu, tradiţia exista deja. Era de mult împământenită", a adăugat părintele Băloi. Potrivit acestuia, bătrânii îşi aleg un loc din grădină, „un loc de cinste", unde vor fi îngropaţi, iar tinerii sunt înmormântaţi, conform aceleiaşi tradiţii, aproape de înaintaşii lor.

La fiecare mormânt se aşază un brad împodobit, care va sta acolo timp de un an. „Bărbaţii tineri se ocupă de aranjarea bradului şi de ducerea lui la groapă. Trebuie să fie în număr par", a spus Marin Ioniţă, unul dintre bărbaţii care au dus bradul care va sta la căpătâiul lui Iulian Stoi.

Ucişi de explozie

Marian Cucu (41 de ani), Cosmin Calotă (36 de ani), Cornel Borc Hici (36 de ani), Iulian Stoi (36 de ani) şi Ion Nădrag (37 de ani) au pierit sâmbătă, în mina Uricani, în urma unei explozii provocate de acumulări de gaze.

"E prea crud. Te-a luat de lângă mine devreme.Greul pentru noi abia acum începe."
Lenţa Stoi
văduvă

Miron Cozma a venit la „ortacii lui"

Cozma s-a întâlnit cu rudele minerilor decedaţi



„Uite, tată, cine a venit!", a strigat Marinela Cucu atunci când Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, a ajuns ieri la capela din Lupeni.

„Cine e de vină pentru aceste accidente? Boc şi Băsescu, pentru că nu se alocă fonduri pentru securitatea oamenilor. E vorba de bani pentru a asigura protecţia muncii. Au avut precedentul de la Petrila şi tot n-au alocat bani pentru protecţia muncii. De data asta, nu-i iertaţi! Ortacii mei au murit, nu puteam să nu fiu aici", a declarat Cozma. „Domnule Cozma, îmi pare rău că ne întâlnim aici", a spus apoi văduva lui Marian Cucu.

Miron Cozma a declarat că tragedia ar fi putut fi evitată dacă echipamentul de securitate era performant. „Toată aparatura e perimată, era normal să cedeze", a mai spus Cozma.

Fostul lider al minerilor a trecut pe la fiecare familie şi şi-a prezentat condoleanţele. Toţi cei prezenţi la priveghi l‑au recunoscut imediat şi s‑au grăbit să-i povestească toate necazurile cu care se confrună minerii din Vale.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite