„S-au creat premisele unui regim autoritarist”

Politologul Alexandru Radu spune că majoritatea parlamentară de 70% PDL-PSD anulează opoziţia, care nu va putea introduce nicio moţiune de cenzură împotriva guvernului.

Ultimele alegeri, desfăşurate în colegii uninominale, nu au condus la reformarea clasei politice, deşi s-a încercat inducerea acestei idei înaintea scrutinului, explică profesorul de politologie Alexandru Radu.

El consideră că schimbarea sistemului electoral nu împrospătează atmosfera din sfera decizională, acest obiectiv putând fi atins doar printr-o reformă serioasă în cadrul partidelor. Alexandru Radu a spus, „La masa Adevărului”, că mezalianţa PSD-PDL a creat, la nivel parlamentar şi guvernamental, elementele constitutive ale unui regim autoritarist, care reprezintă un pericol pentru democraţie.

Politologul a mai avertizat că, având o astfel de majoritate, partidele de guvernământ nu vor mai fi interesate de reacţiile presei şi ale societăţii civile la anumite nereguli şi disfuncţionalităţi.

CARTE DE VIZITĂ

•    S-a născut la Bucureşti, la 16 aprilie 1958.

•    Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti (1998).

•    Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare (1999).

•    Cadru didactic asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

•    Fost vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

•    Membru al Biroului Electoral Central la alegerile locale din 2004.

- Adevărul: Multă lume a spus că legea după care s-au desfăşurat ultimele alegeri este incorectă. Cum vi se pare?

- Alexandru Radu: S-a spus, dar v-aş aminti că înainte de alegeri a fost o întreagă isterie la nivel politic legată de binefacerile votului uninominal. Acum tot de acolo, de la nivel politic, avem o reacţie inversă - că e proastă legea, că trebuie schimbată. Nu am auzit pe cineva să discute sistematic. Totuşi, este o lege nouă care trebuie analizată în amănunt.

- Vi se pare corect să-şi adjudece mandate mulţi dintre cei clasaţi pe locurile 3-4 în opţiunile de vot?

- Nu, dar era clar dinainte că aşa va fi. În ceea ce priveşte coerenţa legii, aceste rezultate trebuiau să apară. Eu am avertizat în diferite discuţii. În acest semestru le predau studenţilor mei sistemul politic românesc şi le-am spus că o să vadă anomalii. Nu e nimic surprinzător pentru că regula principală a scrutinului e proporţionalitatea şi atunci mandatele se distribuie nu în funcţie de performanţele indivizilor, ci în funcţie de regula proporţionalităţii care înseamnă câte mandate are partidul în circumscripţie atâtea locuri vor fi ocupate de candidaţi.

Sigur că acei candidaţi care erau pe poziţiile întâi şi n-au ajuns în Parlament au o problemă în a explica oamenilor de ce s-a întâmplat acest lucru. Dar lucrul acesta trebuie explicat de politicieni pentru că ei au făcut această lege. Această soluţie „universală” a uninominalului a fost servită cu mare tam-tam şi mare fast şi iată că nu produce nimic din ceea ce ne aşteptam. Este vina exclusivă a politicienilor care au făcut din această lege o capcană pentru cetăţeni.

- Sunt reprezentativi pentru comunitate astfel de parlamentari?

- În ceea ce priveşte reprezentativitatea e de discutat. Cetăţenii sunt nemulţumiţi că acei candidaţi clasaţi pe locul întâi nu au ieşit parlamentari, dar despre asta nu se discută. A trecut, s-a bifat, ca şi cum ar fi fost un fapt banal şi iată că acum suntem preocupaţi doar cu formarea guvernului. Asta e capcana, fetişul pe care ni l-au servit politicienii spunând că ne vor aduce un sistem uninominal. Le-am spus şi le voi spune că nu există sistem uninominal, există sistem majoritar şi sistem proporţional. Se confundă o procedură în colegiul uninominal cu scrutinul în sine, cu modul de atribuire a mandatelor după vot.

- E o scăpare de ordin tehnic sau e ceva politic?

- Cred că nu poate fi o scăpare tehnică. Nu pot să-i bănuiesc pe toţi politicienii din România că nu ştiu despre ce vorbesc. Este o chestiune strict politică. Să ne reamintim că a fost o temă a disputei preşedinte – „cei 322” care a început în februarie 2007 cu anunţarea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. El a reacţionat şi a spus că va convoca un referendum pentru introducerea votului uninominal.

Când a convocat referendumul, întrebarea era corect pusă: „Vreţi să alegeţi parlamentarii în sistem uninominal cu două tururi?”. Iată dovada clară că în spatele sintagmei „vot uninominal” preşedintele, dar şi ceilalţi, se gândeau la un sistem majoritar. Forma actuală a legii electorale determină sistemul să corecteze abaterea de la proporţionalitate prin redistribuirea mandatelor în colegii. De aceea spun că sistemul lucrează bine. Cu cât am mai mulţi câştigători, cu atât sistemul va tinde să nu repartizeze mandate de pe prima poziţie, pentru a păstra proporţionalitatea.

- Aţi recomanda menţinerea actualului sistem sau schimbarea lui?

- Am spus de la bun început că nu este un sistem electoral uzual pe care să-l întâlnim şi în alte ţări. În România e democraţie, românii sunt deştepţi şi foarte frumoşi, dar nu e cazul să inventeze un nou sistem electoral.

„Ar trebui ca omul să ordoneze candidaţii pe buletinul de vot”

- Care este sistemul electoral potrivit societăţii româneşti?

- Dacă vorbim de o societate cu democraţie emergentă, în aşezare, în dezvoltare, este o regulă simplă: sistemele proporţionale sunt cele mai adecvate pentru o astfel de societate. Problema României după 1990 a fost să reprezinte în Parlament curentele de opinie, întrucât până atunci nu am avut o reprezentare pluralistă a societăţii. E greu să ne ducem cu gândul la un sistem bipartit, cum este în Marea Britanie sau în SUA unde democraţia este aşezată de sute de ani.

Acolo sunt alte structuri, alte reguli, alte tradiţii. În România, ca şi în celelalte ţări est-europene, sistemul cel mai adecvat este de tip proporţional. În toate ţările est-europene, cu mici excepţii – Ungaria, unde se utilizează un sistem mixt, şi Albania - avem parte de formule de sistem proporţional. Există varietăţi de sistem proporţional. Până acum, în România a fost un sistem proporţional clasic cu două etape de distribuire. O dată distribuim la nivel de circumscripţie şi o dată la nivel naţional tocmai pentru a corecta abaterile de la proporţionalitate care apar la nivel de circumscripţie.

Dar se poate utiliza, şi se utilizează cu succes în alte ţări, sistemul proporţional cu scrutin pe „listă aranjată”, ordonată de cetăţeni, ceea ce se numeşte „vot preferenţial”. Lista aceea nu o mai face partidul, ci omul obişnuit. Este un fel de uninominal, dar care se desfăşoară la nivel de circumscripţie. Nu se mai desfăşoară în colegiu şi astfel se evită situaţiile în care militanţii partidelor nu-şi recunosc propriii candidaţi. Militanţii partidelor au avut o dilemă la acest scrutin - ce votează, partidul sau persoana respectivă? Şi de cele mai multe ori au votat partidul. Adică în ciuda opţiunii personale, care era una negativă în raport cu candidatul, au votat partidul. Pe o lista ordonată de votant, acesta îşi poate exprima cu adevărat preferinţa.

- Românii sunt pregătiţi pentru un astfel de sistem electoral, având în vedere confuziile care s-au făcut?

- Da, e un sistem simplu pentru că judeţele, adică circumscripţiile uninominale, nu au foarte multe locuri de parlamentari, cu excepţia Bucureştiului. În medie sunt şase, iar în celelalte ţări sistemul funcţionează cu preferinţa 1, 2, 3 maximum. Este suficient să ordonezi primii trei candidaţi. E simplu pentru oricare cetăţean să numere până la trei. Totuşi, eu cred că nu se pune problema schimbării sistemului electoral actual.

„Pragul electoral de 5% e cam măricel”

- A reformat în vreun fel clasa politică actualul sistem electoral?

- Dacă ne uităm, vedem că nu s-a întâmplat nimic spectaculos la nivelul clasei politice. Unii s-ar putea gândi că PRM nu mai este în Parlament, dar asta nu ţine de modificarea sistemului electoral. Este o chestiune de suport electoral. PRM era într-o scădere evidentă de formă, dar şi pragul electoral de 5% e cam măricel. Şi Germania practică 5%, mai este o ţară din Europa care practică 6%, dar în general pragurile sunt mai mici. De exemplu, în Belgia pragul e sub 1%. Undeva la 2-3% sunt pragurile electorale. Dar astfel de ajustări se pot face numai în situaţia în care un factor de decizie e interesat de analiza sistemului electoral, nu de aspectul politic.

- Dar nu s-a făcut o analiză a sistemului electoral înainte elaborării actualei legi?

- Nu, nu s-a făcut. Există studii făcute de specialişti - şi mă număr şi eu printre ei -, dar acestea nu au fost luate în calculul politic. Nu întâmplător, unul dintre consilierii prezidenţiali ai lui Traian Băsescu este decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Cristian Preda, din scrierile căruia rezultă că este un adept al proporţionalismului. Nu ştiu în ce măsură expertiza dumnealui în domeniu a fost folosită de preşedinte.

- Se vede că românii n-au înţeles faptul că un sistem majoritar în două tururi, adică uninominalul clasic, duce la bipartitism, dar au votat pentru asta la referendum...

- Acolo e o dispută în legătură cu rezultatul. E greu să cuantifici acest lucru dacă referendumul a fost invalidat.

- Cert este că oamenii vor să-şi aleagă reprezentanţii nominal, dar totodată vor să existe mai multe partide. Se poate găsi o formulă?

- Se poate găsi. Aş începe prin a spune că un sistem de tipul acesta, majoritar cu unu sau două tururi, nu duce automat la bipartitism. Ar trebui să importăm condiţiile din Marea Britanie şi SUA. Şi avem un exemplu istoric aici. În India, care a fost parte a Imperiului britanic, s-a introdus acelaşi sistem englezesc de vot. A rezultat un partid mare şi foarte multe partide mici. Avem un sistem cu partid dominant, deci n-am o garanţie că majoritarul aduce automat bipartitism.

Trebuie să am şi alte condiţii. Dar la noi, numărul partidelor scade. Acum am ajuns la un număr mic, de patru partide care sunt în Parlament, iar în România sunt înscrise 47 la tribunal. În afară de cele patru, au mai luat voturi la aceste alegeri încă şapte partide politice. Numai şapte partide au participat la alegeri, ceea ce este foarte puţin faţă de 71 de partide câte erau în 1990. E o tendinţă generală de reducere a numărului de partide, în paralel cu un echilibru al celor două formaţiuni şi o polarizare a lor. Este un sistem care seamănă cu cel bipartitist, dar trebuie să-i spunem bipolar. Este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva în România şi poate fi un semn că ne îndreptăm către o formulă bipartitistă aşezată.

- Din 1834 am avut 19 legi electorale. Care vi s-a părut cea mai potrivită pentru România?

- E greu de făcut un astfel de clasament pentru că sunt condiţii diferite. În perioada interbelică, după 1926, s-a utilizat legea electorală cu primă majoritară. Era o formulă de a rezolva fărâmiţarea politică din acea perioadă. Partidul care obţinea 40% primea automat jumătate din locurile din Parlament. Era o formulă de a face un guvern majoritar, stabil. Sigur, nu şi-a realizat scopul pentru că în perioada aceea Regele era foarte puternic. Era un fel de „preşedinte-jucător” şi intervenea foarte des în viaţa politică.

- Erau situaţii în care unui partid cu 40% nu i s-a dat guvernul.

- Sigur, era aşa-numita „rotativă guvernamentală”, care nu se confundă cu alternativa la guvernare. De fapt, Regele intervenea înainte de alegeri, numea guvernul şi după aceea se făceau alegeri şi evident că partea guvernamentală câştiga alegerile. Cu greu acceptăm un regim democratic în parametrii lui când se întâmplă o astfel de formulă. Fiecare perioadă îşi are condiţiile şi specificul ei. Într-o anumită măsură, legile care au fost adoptate au fost şi cele necesare. Eu mă gândesc în continuare la formula proporţională pe care am utilizat-o după 1990 şi pe care, în opinia mea, o puteam amenda cu un vot preferenţial pe liste.

„Reformă politică doar prin alegeri interne în partide”

- Se poate realiza reformarea clasei politice prin schimbarea sistemului de vot?

- Nu, nu avem argumente nici teoretice, nici practice din istoria democraţiilor care să ne arate o astfel de schimbare spectaculoasă.

- De unde trebuie să înceapă reforma politică?

- Trebuie să înceapă de la partide. Partidele sunt actorii, vehiculele democraţiei.

- Care ar fi mecanismele?

- Unul dintre ele ar fi relativ la îndemâna partidelor, a politicienilor – organizarea de alegeri interne – şi din acest punct de vedere trebuie să dăm exemplu UDMR. Este singura formaţiune care practică astfel de alegeri.

- Şi PSD a încercat în 2004.

- A încercat, dar strict teoretic şi ştiinţific. Acelea nu au fost alegeri interne, ci preliminare, pentru că nu toate mandatele au fost puse în joc, ci doar o parte dintre ele. La vremea respectivă, conducerea partidului a avut la dispoziţie un număr de procente, 20-30,  rezervat pentru tineri şi femei. Atunci, toată ierarhia creată în partid la alegerile locale a intervenit. Ştiu un caz în Argeş unde candidatul care figura, în 2004, pe locul şase al listei electorale a PSD a concurat pe actualul sistem şi a ieşit primul pe judeţ. Aceasta e o diferenţă între alegerile interne, cele care stabilesc de fapt ierarhia, şi alegerile preliminare pe care le-au încercat cei de la PSD şi pe care le-au abandonat.

„Cu independenţi nu se poate face politică”

- E mai bun votul majoritar?

- Sunt două aspecte pe care trebuie să le subliniem. Pe de o parte, alegerile şi democraţia au ca instrumente partidele. Nu se poate face politică cu independenţi, cu primari. Politica se face cu partide şi, într-o formă sau alta, un sistem electoral trebuie să îmbine votul pentru partide cu votul pentru persoane. Ideea că, dacă avem vot majoritar uninominal, vom da întâietate candidaţilor în dauna partidelor este profund greşită. Aceasta nu rimează cu funcţionarea democraţiei care se bazează pe partide. Trebuie să existe o formulă care să îmbine votul pentru persoane cu votul pentru partide.

- Sistemul actual îmbină votul pentru persoane cu votul pentru partide.

- Cel de acum da, dar vedeţi că generează probleme. Procesul de repartizare a mandatelor este proporţional şi intervine ori de câte ori am abateri de la această formulă majoritară adăugată pe şest, pentru că legea nu spune acest lucru. Legea defineşte faptul că parlamentarii se aleg prin scrutin uninominal pe baza principiului proporţionalităţii electorale. Acesta este principiul, pentru că aşa spune legea. Trebuia spus că este un sistem care se bazează pe regula proporţionalităţii, dar şi pe regula majorităţii în condiţiile respective.

- Implicarea parlamentarilor în chestiuni de interes local vi se pare benefică?

- Nu, nu e benefică! Strategiile partidelor au fost concepute ca şi cum ar fi fost alegeri de primari. Un parlamentar, oricât ar fi el de important, cunoscut, cu notorietate, nu poate să rezolve promisiuni electorale de „tip primar”. Nu poate să facă pod sau aducţiune de apă. El poate să facă altceva: să determine o anumită politică a guvernului sau a majorităţii, să schimbe anumite date într-un judeţ, în anumite condiţii, să favorizeze o anumită investiţie.

Faptul că el se prezintă şi acţionează ca un primar nu face decât să fetişizeze relaţia normală dintre cel care alege şi cel care este ales, să ducă viaţa politică în derizoriu. Aţi văzut, dincolo de discursuri şi programe tot felul, aşa-zise acţiuni de „promovare electorală”, dacă nu chiar de mită. Discursul, campania şi politica sunt duse foarte jos, la nivel comercial. Politica nu este societate comercială!

„Vom avea o majoritate autoritaristă, dacă nu dictatorială”

- Ce a adus nou campania electorală?

- Per ansamblu, a fost o campanie bramburită, care nu a respectat nici regulile cu care eram noi obişnuiţi anterior, nici n-a introdus altele noi. Nu a produs surprize în rezultate. A fost o campanie amestecată cu de toate, un fel de ciorbă reîncălzită în care nu s-a întâmplat nimic spectaculos.

La un moment dat ne temeam că vor intra în Parlament tot felul de vedete, de fotbalişti, cântăreţi. Nu s-a întâmplat aşa pentru că oamenii validează actorul politic, nu pe cel nepolitic. Avem trei excepţii: Cristian Ţopescu, Victor Socaciu şi Mircea Diaconu, care este cunoscut cu „antecedente politice”. Practic, nu avem vedete nonpolitice care să fi intrat în Parlament. Partidele nu-şi fac o analiză a modului în care s-au desfăşurat alegerile. Probabil că urmăresc deocamdată formarea Guvernului, iar prin ianuarie-februarie vor trece la o analiză internă.

- Cum credeţi că vor fi aleşi membrii Parlamentului de peste 4 ani?

- Aici e o mare problemă şi înclin să spun că nu se va schimba fundamental acest sistem. Dacă această formulă guvernamentală reuşeşte, vom avea monstruoasa formulă de 70% majoritate în Parlament, ceea ce înseamnă că nu avem opoziţie. Asta este împotriva regulilor democratice, constituind o majoritate autoritaristă, dacă nu dictatorială. Aduceţi-vă aminte de anii `90, când Frontul Salvării Naţionale câştigase alegerile cu 70%. Acela a fost „biletul” menţinerii României în categoria de ţări semidemocratice, semilibere.

- Culmea e că ei s-au şi despărţit atunci...

- Tot din cauza mărimilor. Guvernul român nu a rezistat tocmai din cauza acestei majorităţi, care n-a funcţionat. Cu o asemenea majoritate, Guvernul poate să facă ce doreşte. Poate să menţină această lege fără niciun fel de probleme şi poate s-o schimbe după cum doreşte. Deci, cu cât avem această majoritate mai mare, cu atât predictibilitatea este mai greu de realizat.

Având o astfel de majoritate, partidele nu vor fi interesate de ce spuneţi dumneavoastră, ziariştii, sau ceilalţi care încearcă să aducă o rază de ştiinţă în viaţa politică pentru că au puterea. Vor putea decide inclusiv modificarea Constituţiei. Este un pericol pentru democraţie o astfel de majoritate, cu 70-80%. Cine va fi în opoziţie nu poate apela la instrumentul constituţional democratic, specific unui partid de opoziţie - moţiunea de cenzură. Nu are voturile necesare! Şi mai ştim că, în condiţiile în care această majoritate este de partea preşedintelui, avem elementele pentru a vorbi de un regim autoritarist.

- Deci sunt create premisele pentru un regim autoritarist în România...

- Da, pentru că, dacă am două partide la nivel egal, logica îmi spunea că un guvern trebuie format ori de primul partid cu al treilea, ori de al doilea cu cel de-al treilea partid. În niciun caz de primul partid cu cel de-al doilea clasat. În teoria coaliţiilor, ăsta este „abc”-ul şi este în logica dată de cetăţeni. Primul cu al doilea partid sunt cu spatele unul la celălalt, au opţiuni diferite.

- Dar avem în Europa o serie de exemple de „primul cu al doilea” - Germania, Austria.

- Numai că la noi e o chestiune asemenea votului uninominal: ni se serveşte cu mare plăcere, dar de fapt nu e reală. Pentru că în Germania sunt două lucruri extrem de diferite faţă de România: Germania, încă din  anii `40 a funcţionat pe acelaşi tip de sistem electoral şi, cu excepţia anului 2005, a rezultat formula de guvernare „unu plus jumătate”, adică un partid mare care înseamnă peste 40% plus unul mic, în jur de 7-10%.

- Liberalii cu creştin-democraţii, verzii cu social-democraţii.

- Da, în 2005, în mod excepţional, datorită unei manevre pe care a făcut-o liderul social-democraţilor pentru a încerca să menţină partidul la putere, vorbesc de cancelarul Schroeder, au fost alegeri anticipate şi niciunul dintre cele două partide nu a mai ajuns la pragul de 40%. S-au situat, aşa cum este la noi, la 33-34%. Primul a fost CDU, creştin-democraţii, şi de aceea cancelarul este dat de acest partid. Dar un partid intermediar de genul PNL nu există.

- Şi restul mandatelor?

- Restul locurilor sunt ocupate de partidele minore, cu 7-8-9 procente. Deci era foarte dificil să faci o alianţă în Germania în care tradiţia era aceea de care vă spuneam. Repet, nu e aceeaşi distribuţie electorală, ei nu au un partid la 20%, cum este PNL în cazul nostru, iar tradiţia germană este cu totul alta. Germania are o democraţie consolidată, orice experiment poate fi înghiţit de sistem, pe când în România încă n-am ajuns în situaţia în care să putem experimenta.

- Dar în Austria?

- Aceste argumente vin din alt context politic şi istoric. De ce nu am importa şi sistemul electoral german, care este un sistem mixt, clasic, adică jumătate din parlamentari se aleg pe liste, jumătate uninominal.

„Avem tradiţia tătucului”

- Ce sistem constituţional s-ar potrivi României, în contextul actual - unul prezidenţial sau unul parlamentar?

- Un sistem prezidenţial nu poate exista pentru că atunci când spunem prezidenţial ne gândim la varianta americană şi constatăm că în Europa nu avem o astfel de formulă. Formula cea mai apropiată de sistemul prezidenţial american o găsim în Franţa şi îi spunem semiprezidenţialism. Este limita maximă de prezidenţialism pe care o întâlnim la nivelul Europei.

Un preşedinte, în sistem semiprezidenţial francez, numeşte premierul, dizolvă Parlamentul, semnează actele Guvernului, are puteri cum are preşedintele american în SUA. Deosebirea e că există o putere executivă duală - şi preşedinte, dar şi premier, care în sistemul francez se numeşte preşedinte al Consiliului de Miniştri.

Totuşi, în ţări precum România, principala instituţie politică trebuie să rămână Parlamentul. În mod normal, aici trebuie să se concentreze viaţa politică. Soluţia este menţinerea unui sistem de tip parlamentar în care preşedintele poate avea un anume rol. În Italia, spre exemplu, şeful statului este ales de Parlament, dar el este aproape la fel de puternic ca atribuţii ca şi cel din România.

- Ar accepta românii, la ora actuală, ca preşedintele să fie ales de Parlament?

- În România vom avea, în continuare, un sistem în care preşedintele e ales de către cetăţeni. Avem şi o tradiţie istorică a conducătorului mesianic, a „tătucului”, iar asta înseamnă o alegere directă. Eu cred că asta vine, la nivelul poporului, din tradiţie. Aşa a fost de la domnitori până la regi şi de la preşedinţi până la primari, care şi ei sunt percepuţi ca atare. De aici şi acest fenomen care este specific românilor - cel al baronilor locali.

„Lipsesc 2.000 de voturi”

- Ce părerea aveţi despre „votul alb”?

- Este o încercare onestă de a contabiliza voturile împotrivă, voturile critice, voturile nemulţumiţilor de sistem, de candidaţi şi de partide. Mă tem, însă, că politicienii nu vor discuta despre acest lucru. Nu discută pentru că ei sunt ocupaţi cu altele - sunt validaţi, sunt legitimi, nu contează cu câte voturi, trebuie făcută guvernarea.

Dar dacă vorbim de voturi, mai nimeni nu a discutat tehnic. Lipsesc 2.000 de voturi. Voturile acestea nule cu „voturile albe” se scad din numărul de voturi exprimate şi ar trebui să dea voturi valabil exprimate. Când aduni cele două categorii la voturile exprimate, în loc să-ţi dea numărul total de prezenţă la vot, mai lipsesc vreo 2.000. Unde sunt aceste 2.000 de voturi? Putem spune că acestea chiar contează, la un scor atât de strâns.

Aceste date sunt pe comunicatele Biroului Electoral Central, sunt publicate în Monitorul Oficial, sunt date oficiale. Oamenii vor spune că au plecat cu ele acasă. Asta înseamnă că cei de la birourile electorale ale secţiilor de votare nu şi-au făcut datoria.

- Au mai fost semnalate şi alte cazuri...

În duminica votului a fost un caz în care şapte cetăţeni au votat, cu toate că aveau viză de flotant. Situaţia se rezolvă doar prin anularea procesului electoral din circumscripţie. A greşit preşedintele, au greşit cei din birou, s-a încălcat legea. Legea presupune sancţiuni.

Eu nu  ştiu de nicio sancţiune! Lipsa de exactitate, de corectitudine, de metodă are consecinţe foarte importante la nivelul încrederii în politicieni. Sunt lucruri pe care nu le-a discutat nimeni. Mai sunt şi alte exemple. Numărul celor care au solicitat urna mobilă şi care au fost înscrişi în liste este mai mic decât al celor care au şi votat cu urna specială. Cum să apară un proces-verbal general pe alegeri în care cifrele să nu fie coerente?!

Briefing

„Copiem comportamentul politicienilor”

1. Despre ce se întâmplă în societate. Constatăm un fel de degradare a raporturilor interumane în ultimii ani. Vedem asta de la circulaţia pietonală şi auto până la nivelul guvernamental şi parlamentar. Într-o societate de tipul acesta, tradiţionalistă sau premodernă, cum e cea din România, unde modelul liderului mesianic este unul serios, important, cu susţinere populară, evident că oamenii au tendinţa să copieze comportamentul politicienilor.

2. Despre cum înţelegem democraţia. Marea Britanie are Parlament de la 1300, iar din 1832 este în formula pe care o ştim şi noi astăzi. În ţările noi, în ţările emergente, există o lejeritate mai mare în a înţelege democraţia. Aici sunt mai puţine reguli, există o libertate mai mare. Poate că asta dă sarea şi piperul, dar până la urmă există nişte limite, inclusiv în exprimarea şi în comunicarea directă.

3. Când va veni adevărata schimbare. Este necesară o schimbare a generaţiilor, dar din punct de vedere biologic. O schimbare profundă în fiinţa poporului român este legată şi de o schimbare biologică. Din păcate, asta este realitatea istorică, care ne arată că schimbările politice formale au fost foarte dese începând cu 1859.

Războiul de Independenţă, cele două războaie mondiale, venirea comunismului, revoluţia din 1989, toate acestea au făcut ca elementele structurale dintr-un sistem sau altul să nu aibă timp să se stabilizeze. Aceste dese schimbări în sistem, în reguli, îndepărtează foarte mult orizontul de timp la care societatea s-ar putea declara maturizată. Poporul român este mai zbuciumat, meridional, dornic de schimbare, nu are timp să vadă toate efectele cum se produc, ci mai degrabă doreşte să schimbe din mers lucrurile. Este o trăsătură care contribuie şi la îndepărtarea acestui proces de maturizare a politicienilor.