S-a stins una din punţile noastre cu Premiul Nobel

Profesorul George Emil Palade, om de ştiinţă american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, a murit ieri, la vârsta de 96 de ani. Eminentul profesor a fost întemeietorul şcolii de biologie celulară din întreaga lume. Dispariţia sa reprezintă o pierdere uriaşă pentru lumea ştiinţifică. 

Chiar în aceste zile, în care are loc decernarea premiilor Nobel, s-a stins din viaţă singurul cercetător de origine română care a primit prestigiosul premiu pentru medicină: profesorul George Emil Palade.

Deşi a părăsit România, în 1946, nu a încetat pe cât posibil să-i ajute pe cercetătorii români în biologie moleculară. Credea că rolul său era acela de a scoate România din izolarea în care se afla pe vremea comuniştilor.

Născut la Iaşi, într-o familie de intelectuali

Profesorul Emil Palade a murit, la vârsta de 96 de ani, în Statele Unite ale Americii. A câştigat Premiul Nobel pentru Medicină şi Fiziologie în 1974, împreună cu alţi doi oameni de ştiinţă belgieni, Albert Claude şi Christian de Duve.

Premiul Nobel i-a fost acordat pentru descoperirea ribozomilor (granulele lui Palade) prin tehnici de microscopie electronică.

Profesorul s-a născut la Iaşi în 1912, într-o familie de intelectuali. În 1930 a fost  admis la Facultatea de Medicină de la Universitatea Bucureşti, unde a obţinut titlul de Doctor în medicină cu o teză despre structura histologică. Câţiva ani mai târziu, în 1946,  pleacă în Statele Unite ale Americii, ca cercetător la  Institutul Rockefeller, New York University, la invitaţia mentorului său, profesorul Albert Claude. Înainte de plecare se căsătoreşte cu Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa.

Una dintre cei cele mai importante descoperiri ale profesorului Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. În  1961, el  a fost ales membru al Academiei Naţionale de Ştiinţă din SUA.

George Emil Palade a fost unul dintre cercetătorii care au înfiinţat cea mai importantă publicaţie ştiinţifică în domeniul biologiei celulare: „The Journal of Cell Biology”. În 1973 a părăsit Institutul Rockefeller şi s-a mutat  la Yale University. Din 1990 a lucrat la Universitatea din San Diego, California. 

De-a lungul carierei sale strălucite ca om de ştiinţă, profesorul Palade a înfiinţat prima şi cea mai bună şcoală de biologie celulară din lume. Mulţi dintre colaboratorii săi au ajuns directori de instituţii de cercetare în ţările lor.

George Emil Palade a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1986. În acelaşi an, preşedintele de atunci al SUA, Ronald Reagan, i-a decernat Medalia Naţională pentru merite deosebite în domeniul ştiinţei.

Trecerea în nefiinţă a lui George Emil Palade este o pierdere uriaşă, pentru că a fost o personalitate unică în medicina românească

prof. dr. Irinel Popescu,
director al „Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic”

Mă despart de un mare om de ştiinţă. El a pus bazele şcolii de biologie celulară din întreaga lume

Maya Simionescu,
academician, cercetător al Institutului de Biologie Celulară din Bucureşti

George Emil Palade

1912 se naşte la Iaşi, într-o familie de intelectuali.
1930 este admis ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti.
1940 obţine titlul de Doctor în Medicină cu o teză referitoare la probleme de structură histologică.
1946 se căsătoreşte cu Irina Malaxa şi pleacă cu ea în SUA, fiind angajat ca cercetător la Institutul Rockefeller, New York University.
1961 este ales membru în „National Academy of Science”.
1966 i se conferă premiul Albert Lasker, cel mai prestigios premiu ştiinţific al Statelor Unite.
1973 părăseşte Institutul Rockefeller pentru a deveni profesor la Yale University.
1974 primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pe care îl împarte cu Albert Claude şi cu Christian de Duve.
1986 devine membru al Academiei Române.
1986 preşedintele Ronald Reagan îi decernează Medalia Naţională pentru merite deosebite în domeniul ştiinţei.
1990 devine profesor la Universitatea din San Diego (California).

“El a pus bazele şcolii de biologie celulară”

Una dintre colaboratoarele lui George Emil Palade este academicianul Maya Simionescu, în prezent director al Institutului de Biologie Celulară din Bucureşti. Profesoara îşi aminteşte că prima întâlnire cu profesorul Palade a fost în 1969, când acesta a venit într-o vizită în România. “Atunci ne-a vizitat laboratorul de biologie de la Institutul de Endocrinologie, unde lucram împreună cu soţul meu”.

 Profesorul Palade a rămas impresionat de ce se făcea la institut şi după 10 luni le-a trimis soţilor Simionescu o scrisoare prin care îi invita să lucreze împreună cu el în America, la Rockefeller University. De atunci a început o perioadă extraordinară pentru ea, într-o universitate în care se făcea cu adevărat ştiinţă.

“Ne-am dus să lucrăm pentru doi ani, dar am rămas 10 ani. În 1979 am înfiinţat în România Institutul de Biologie Celulară, la a cărui inaugurare a participat şi profesorul. Spunea atunci că rolul lui este acela de a scoate România din izolarea în care se afla. Regret enorm că s-a stins. El a pus bazele şcolii de biologie celulară din întreaga lume”.

Elie Wiesel, o altă legătură a noastră cu Premiul Nobel

Elie Wiesel, scriitor american de origine română, s-a născut la 30 septembrie 1928 în Sighetul Marmaţiei. A studiat la Sorbona, în Paris, iar în 1958 a publicat prima sa carte intitulată „La nuit” (Noaptea), memoriile experienţei sale într-un lagăr de concentrare. În 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. În iulie 2002, Elie Wiesel a făcut o scurtă vizită în România, la Sighet, pentru a inaugura „Casa memorială Elie Wiesel”.

Premianţii Nobelului pentru chimie

Doi americani şi un japonez au primit, ieri, Premiul Nobel pentru Chimie. Cercetătorii americani Roger Tsien, în vârstă de 56 de ani, de la Universitatea California, Martin Chalfie, în vârstă de 61 de ani, de la Universitatea Columbia, şi colegul lor japonez Osamu Shimomura, în vârstă de 80 de ani, au descoperit “proteina fluorescentă verde”, care a devenit un instrument-cheie al biochimiei. Prima dată această proteină a fost observată în 1962, la o specie de nevertebrate, meduza Aequorea victoria.