"S-a compromis ideea Pieţei Universităţii"
0Fostul preşedinte Emil Constantinescu crede că manifestaţiile pro-Băsescu seamănă mai curând cu plantarea de flori de către mineri "O acţiune organizată în sprijinul preşedintelui
Fostul preşedinte Emil Constantinescu crede că manifestaţiile pro-Băsescu seamănă mai curând cu plantarea de flori de către mineri
"O acţiune organizată în sprijinul preşedintelui este similară cu o mineriadă. O manifestaţie pro-prezidenţială în Piaţa Universităţii seamănă cu plantarea de flori de către mineri", ne-a declarat, ieri, fostul preşedinte Emil Constantinescu.
El consideră că, în prezent, cel mai grav aspect din societatea românească îl constituie scindarea acesteia în două grupuri antagoniste. "Într-un mod schizofrenic, aproape, societatea românească se divide în tabere ireconciliabile, iar grupurile sociale încetează să mai aibă confruntări pe probleme legitime şi se transformă în galerii de fotbal", afirmă fostul şef al statului. Constantinescu îşi aminteşte de fenomenul Piaţa Universităţii al anilor `90 fără a putea găsi nicio asemănare cu manifestarea pro-Băsescu de joi seara. "Atunci era o justificare. Chiar aceia din Securitate aveau o justificare, pentru că se simţeau ameninţaţi şi chiar erau ameninţaţi (...) ne deosebeau ideologii, sisteme de valori. În Piaţa Universităţii a trebuit să admitem chiar că existau valori de stânga, comuniste. Până şi minerii aveau justificări", spune fostul preşedinte.
Mesajul anticorupţie a fost confiscat
Emil Constantinescu susţine că acum nu există justificări, ci interese comune, oamenii poziţionându-se de o parte şi de alta pentru o persoană. "Trăim un paradox de neimaginat. Oameni care au luptat în mod sincer pentru democraţie să asiste la această confiscare a mesajului
anticomunist, democratic, anticorupţie şi la plasarea acestuia în mâinile unui om care reprezintă întruchiparea a tot ce s-a împotrivit mesajului", arată Emil Constantinescu.
În ceea ce priveşte discursul lui Traian Băsescu de ieri seară, fostul preşedinte susţine că "este un paradox al manipulării" modul în care s-a reuşit "transformarea unui personaj dezechilibrat într-un simbol al forţei". Constantinescu îl vede pe preşedintele suspendat "slab şi şovăielnic" şi se declară îngrijorat de "uşurinţa cu care minte".
Preşedintele ales trebuie să fie moral, să aibă pregătire culturală, viziune şi să fie capabil să joace rolul de mediator. Acesta este modelul pe care trebuie să-l creăm.
Emil Constantinescu
De când mi-a fost impus ca ministru, îl consideram pe Traian Băsescu un personaj nefast
Emil Constantinescu,
fost preşedinte al României