Emanoil Mihăiescu a primit despăgubiri de 600.000 de euro pentru atrocităţile suferite în puşcăriile comuniste

Magistraţii au acordat daune morale unui membru al grupului intelectual-religios „Rugul Aprins“ pentru atrocităţile suferite în puşcăriile comuniste. Emanoil Mihăilescu (75 de ani), cel mai tânăr membru al lotului „Rugul Aprins“, a câştigat în instanţă despăgubiri de 600.000 de euro.

Când a intrat prima dată la închisorea Fortul 13 Jilava, a avut un şoc. Odată trecut pragul puşcăriei, simţea fiecare suferinţă fără ca măcar să o fi trăit încă. Aşa îşi începe povestea Emanoil Mihăilescu. Îşi aminteşte perfect anul 1958, când a fost arestat, şi povesteşte totul cu o cursivitate de parcă cei 50 de ani scurşi de la terifiantele acţiuni ale Securităţii împotriva intelectualilor nici n-au existat.

CITIŢI ŞI:

Mărturisirile unui fost deţinut politic: „Mă băteau cu furtunul de cauciuc până leşinam”

Exclusiv/ Drama unui fost deţinut politic: "A fost ca la Auschwitz, doar că nu ne-au gazat"

„Participasem la mai multe conferinţe la Mănăstirea Antim, alături de profesori universitari, studenţi, preoţi, muzicieni sau scriitori. Securitatea m-a acuzat de uneltire contra ordinii sociale şi m-a închis cinci ani", îşi aminteşte Emanoil Mihăilescu, cel mai tânăr membru al grupului „Rugul Aprins".

În 1948, în plină teroare comunistă, singurul refugiu cultural al lui Emanoil Mihăilescu, student în anul IV la Arhitectură, a fost să participe la întrunirile „Rugului Aprins" de la Mănăstirea Antim. Cel care l-a indrodus în acest mediu a fost colegul său de grupă, Gheorghe Văsâi.

„Amfitrionul acestor întâlniri era părintele Daniil de la Rarău, un om inteligent, cu  o vastă erudiţie. El a creat la Antim un spaţiu care era frecventat de lumea intelectuală a Capitalei, dar şi de alţi monahi. În Bucureşti, se mai auzeau încă tancurile Armatei Roşii, iar aceste întruniri ne umpleau sufletul de bucurie", rememorează Mihăilescu.

Călugărul Daniil de la Rarău, pe numele laic Sandu Tudor, era un fost gazetar, poet - sub pseudonimul Alexandru Teodorescu, fost director adjunct al Internatului Teologic din Chişinău şi director a două ziare: săptămânalul „Floarea de Foc" şi cotidianul „Credinţa".

Rezistenţă prin rugăciune

În 1948, Alexandru Teodorescu s-a călugărit, iniţial sub numele de Agaton de la Antim, a scris poezii şi a reorganizat biblioteca mănăstirii.
Cu acceptul Arhimandritului Antimului, Vasile Vasilachi, a organizat mai multe întruniri, în biblioteca Mănăstirii, la care au participat Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Mircea Vulcănescu, Alexandru Mironescu, Barbu Slătineanu, Arsenie Papacioc, Benedict Ghiuş, Adrian Făgeţeanu, Sofian Boghiu, Roman Braga, studenţii la teologie Bartolomeu Anania şi Andrei Scrima, dar şi compozitorul Paul Constantinescu, academicianul Alexandru Elian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu şi mulţi alţii.

Discuţiile vizau rezistenţa în faţa comunismului prin rugăciune şi trăire puternică. Aceste idei au fost preluate de Alexandru Sandu, în 1944, de la Ioan Culighin, cunoscut drept Ioan Străinul, duhovnicul mitropolitului Nicolae al Kievului.

Dă click pentru a mări paginile deciziei judecătoreşti în cazul lui Emanoil Mihăilescu

          

Icoana făcătoare de minuni

Mitropolitul Kievului şi duhovnicul său au fost eliberaţi dintr-un lagăr sovietic, în 1943, de către Armată Română, şi au adus în România două cărţi („Pelerinul rus" şi „Sbornicul") şi o icoană făcătoare de minuni -„Rugul Aprins" - de la Muntele Athos, reprezentând-o Fecioara Maria în mijlocul unui rug aprins, înconjurată de sfinţi şi arhangheli.

În 1944, Ioan Culighin a fost găzduit într-o chilie la Antim şi a vorbit cu Sandu Tudor despre Taina Rugului Aprins şi Rugăciunea inimii, care în Rusia era foarte bine cunoscută printre monahi. Î

În 1949, Sandu Tudor a fost arestat pentru prima dată de Securitate şi a fost acuzat de spionaj şi înaltă trădare. El a executat prima pedeapsă  la muncă silnică la Canal. După eliberare, s-a retras la Mănăstirea Rarău şi a luat numele de Ieroschimonahul Daniil de la Rarău.

Tortura din beciurile arestului

„Noi, studenţii, eram nesemnificativi în aceste întâlniri, tăceam şi ascultam ce spun ceilalţi. Într-o perioadă în care, în Bucureşti, nu exista niciun eveniment pentru noi şi singura limbă străină care se auzea era cea rusă, la Antim aveam acces la adevărata cultură", rememorează Mihăilescu. În anul 1958, Securitatea a făcut mai multe arestări printre participanţii la întâlnirile „Rugului Aprins".

„Ei susţineau că această mişcare duhovnicească era un paravan pentru activitatea politică şi i-au mai acuzat pe unii membri ai lotului că erau legionari", rememorează Mihăilescu.

Ancheta a durat câteva luni, participanţii la întruniri au fost torturaţi în beciurile Arestului pentru a recunoaşte complotul împotriva poporului muncitor.

„Pe mine m-au prins după trei luni, reuşisem să fug. Am stat ascuns pe la prieteni, dar m-au prins când a început anul universitar", mai povesteşte Mihăilescu. Are o artă anume de a povesti, astfel încât transformă amintirea chinurilor trăite în istorisiri umoristice. Regrete? Nu mai contează. Important - spune el - este că „ne-a legat o prietenie exterm de strânsă".

Izolarea era cel mai temut loc de la Fortul 13 Jilava Foto: Petrică Tănase

Proces de formă

Procesul lotului „Rugul Aprins" a fost un simulacru, iar cei 11 inculpaţi din dosar au avut acces la avocaţi doar cinci minute.

„La Mănastirea Antim, în perioada 1945-1948, au organizat o serie de întruniri, ocazie cu care, pe lângă probleme de ordin mistic religios, desfăşurau şi o intensă activitate contrarevoluţionară. Deşi această organizaţie în anul 1948 a fost interzisă prin lege, totuşi membrii acesteia au continuat să ţină legătura între ei", se arăta în rechizitoriul Securităţii.

Chinurile anchetei

„În timpul anchetei - care a decurs cu înjurăturile de rigoare, palme şi pumni - am fost închis în celulele din aresturile Uranul şi Malmaison. Pedeapsa am executat-o la muncă silnică în închisorile Jilava, Periprava, Stoeneşti, Salcia şi Gherla", mai povesteşte Mihăilescu.

Munca epuizantă, umilinţele şi torturile suferite în timpul detenţiei i-au agravat starea de sănătate a fostului deţinut politic.

„Unul dintre colegii de celulă de la Jilava, Petre Stoica, fost ministru plenipotenţiar al României în SUA, a murit lângă mine, din cauza unui furuncul la gât. Eram înghesuiţi în celule supraaglomerate. Nu ne dădeau o aspirină, nu ne duceau la spital şi nu aveam condiţii minime de igienă", rememorează Mihălescu.

1996: Achitarea lotului

După eliberarea din penitenciar, Mihăilescu a absolvit, în 1968, Facultatea de Arhitectură şi s-a angajat arhitect-proiectant la Institutul IPCM Bucureşti. Până în anul 1992 nu a fost avansat niciodataă, iar remuneraţiile sale au fost mai mici decât ale colegilor. „Eram tratat ca un puşcăriaş, o persoană la periferia societăţii", zâmbeşte trist Mihăilescu.

A fost urmărit permanent de Securitate şi nu i s-au permis deplasări în ţară sau în străinătate. Nopţile dormite pe prici, munca din Deltă şi celulele de la Gherla i-au afectat sănătatea.

„După eliberare am încercat să-mi rezolv aceste probleme, am urmat tratamente la sanatoriile din Mangalia, Techirghiol sau Eforie", îşi povesteşte chinul Mihăilescu. În urma unui recurs în anulare promovat de procurorul general al României, Curtea Supremă de Justiţie a decis, în aprilie 1996, achitarea membrilor lotului „Rugul Aprins".

Decizia instanţei

Mihăilescu, în 1963, după eliberarea din penitenciar

Emanoil Mihăilescu a primit, anul trecut, în urma unei decizii date de Tribunalul Bucureşti, daune morale de 2.500.000 de lei, aproximativ 600.000 de euro. Banii nu i-a primit, deoarece Ministerul Finanţelor a contestat decizia la instanţele superioare.

Judecătorii au arătat că fostului deţinut politic, prin condamnarea suferită pe nedrept, i s-a produs o vătămare gravă asupra întregii vieţi.

„Tribunalul mai consideră că suferinţele la care a fost expus reclamantul (Emanoil Mihăilescu - n.r.) , în regimul de detenţie,  i-au cauzat acestuia suferinţe fizice cu consecinţe pentru întreaga viaţă. Acesta a fost considerat „puşcăriaş" şi marginalizat de către cei care nu cunoşteau adevăratul motiv al pedepsei suferite", se arată în decizia judecătorilor.

CELULA „0"

Emanoil Mihăilescu spune că cele mai tensionante momente din cameră erau când ieşeau la plimbare, şi vedeau în faţa celulei „0" castroanele pentru mâncare. „Acolo erau ţinuţi condamnaţii la moarte. Urmau să fie executaţi în câteva zile. Ştiam câţi urmează să fie executaţi după numărul de castroane", răbufneşte Mihăilescu.

"Eram înghesuiţi în celule supraaglomerate. Nu ne dădeau o aspirină, nu ne duceau la spital şi nu aveam condiţii minime de igienă."
Emanoil Mihăilescu
fost deţinut politic

Adusă de mitropolitul Nicolae al Kievului

Icoana „Rugul Aprins" o înfăţişează pe Maica Domnului şi se află în prezent la Mănăstirea Antim. Icoana este lucrată în forma unei stele cu opt colţuri. Aceste colţuri ale stelei închipuie rugul ce ardea şi nu mistuia, ci mântuia.

Icoana a dat şi numele lotului „Rugul Aprins", care încerca prin credinţă să depăşească toate problemele. Icoana provine de la Muntele Athos (Grecia) şi a fost adusă în România de mitropolitul Nicolae al Kievului, în 1943.

Condamnaţi la temniţă grea

Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare i-a condamnat, la 8 noiembrie 1958, pe membrii  lotului „Rugul Aprins" la zeci de ani de închisoare. Conform rechizitoriului întocmit de Securitate, aceştia se făceau vinovaţi de uneltire împotriva statului.

Sandu Tudor - 25 de ani de închisoare temniţă grea.

Ieromonahul Alexandru Făgeţeanu - 20 de ani muncă silnică.

Arhimandritul Vasile Ghiuş - 18 ani de muncă silnică.

Călugărul diacon Roman Braga - 18 ani de muncă silnică.

Preotul călugăr Serghie Boghiu - 16 ani de muncă silnică.

Preotul călugăr Felix Dubneac - 16 ani de muncă silnică.

Profesor doctor Alexandru Mironescu - 20 de ani muncă silnică.

Părintele Arsenie Papacioc - 20 de ani de muncă silnică.

Pedepse între 5 şi 8 ani de detenţie au mai primit părintele Dumitru Stăniloae, poetul Vasile Voiculescu, studenţii Gheorghe Văsâi, Şerban Mironescu, Nicolae Rădulescu şi Emanoil Mihăilescu.