Roşiile cu nitriţi şi nitraţi: legumele care aduc cancerul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cultivate în România sau importate, multe dintre roşiile de pe piaţă sunt  tratate cu hormoni de creştere şi cu substanţe chimice. Tomatele pot conţine reziduuri de pesticide, nitriţi şi nitraţi, substanţe ce pot fi periculoase pentru sănătatea consumatorului.

MAI CITEŞTE ŞI:

clicksănătate.ro - Câtă carne ar trebui să consumăm?
clicksănătate.ro - Uite dieta care scade colesterolul
Legumele, fără căutare
Terapeutică : Cele şase substanţe miraculoase ale „farmaciei verzi”
Sere europene pentru legumele româneşti
Cum păstrăm la congelator alimentele


Mari cantităţi din roşiile de pe piaţa românească au forme perfecte, dar fără niciun gust. Sunt foarte tari şi rezistă în această stare săptămâni întregi. Sunt roşii obţinute pe bandă rulantă, tratate cu hormoni de creştere, pentru a se dezvolta foarte repede, şi cu substanţe chimice, pentru a fi ferite de dăunători.

„E adevărată vorba lui Dinescu: «Pe roşiile acestea nici musca nu se pune». Atât sunt de proaste“, a spus Ion Toncea,cercetător la Institutul de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea. Unele dintre roşiile importate şi puse la vânzare pentru români sunt ameliorate genetic tocmai cu scopul de a nu se altera foarte repede pe rafturile supermarketurilor.

„Sunt ameliorate cu o genă numită «long shelf life», ceea ce face ca fructul să capete un conţinut celulozic mai mare. De aceea sunt şi atât de tari“, ne-a spus Lucian Stoian, cercetător la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău.

Din acest punct de vedere, el recomandă consumatorilor să cumpere acele tomate care au dimensiuni mai mici. „Cele mai mari sunt şi cele mai proaste“, a zis Lucian Stoian. Cercetătorul a mai spus că putem vorbi despre riscuri asupra sănătăţii umane atunci când roşiile sunt ameliorate cu gene de la bacterii sau de la animale.

„Roşiile modificate genetic sunt prematur introduse în consum pentru că nu există încă dovezi care să certifice siguranţa lor“, a explicat cercetătorul. 

El ne-a mai spus că există o mare diferenţă între roşiile organice şi cele convenţionale. Roşiile bio sunt cultivate exclusiv pe un sol tratat cu fertilizatori organici, pe când cele convenţionale pot fi cultivate atât pe un sol fertilizat cu substanţe chimice, cât şi pe un substrat inert, cum ar fi nisipul, roca sau mineralele.

„Prin urmare, roşiile convenţionale sunt hrănite cu chimicale, ceea ce face ca ele să-şi piardă din caracteristici. De aici şi lipsa de gust“, a mai spus Lucian Stoian.

ANSVSA va face controale de acum încolo

Până acum, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nu a realizat controale în ceea ce priveşte calitatea fructelor şi legumelor. Întrebat de astfel de analize, Marian Zlotea, preşedintele ANSVSA, vorbea la viitor despre acţiuni în acest sens. La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele ANSVSA a dispus demararea, la nivel naţional, a unor controale oficiale privind calitatea legumelor şi a fructelor de pe piaţa noastră.

Specialiştii din judeţe vor verifica prezenţa reziduurilor de pesticide, a nitriţilor şi a nitraţilor din legume şi din fructe.  „În ultima perioadă, am primit o serie de semnale şi de sesizări cu privire la calitatea îndoielnică a unor legume sau a unor fructe ce ajung pe piaţa românească.

De aceea, am decis să extindem verificările şi pentru legumele şi fructele care intră în ţara noastră în urma schimburilor intracomunitare“, a declarat preşedintele ANSVSA, Marian Zlotea. Reprezentanţii ANSVSA susţin că vor fi prelevate probe de la fructele şi de la legumele provenite din import, din comerţ intracomunitar şi din producţia autohtonă, deci şi de la roşii. Aceste probe vor fi abia apoi analizate în laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene.

Roşiile ecologice sunt analizate constant

Dacă în ceea ce priveşte roşiile importate nu s-au făcut verificări, iar de calitatea lor nu putem fi siguri, nu la fel stau lucrurile cu tomatele biologice. Culturile ecologice, inclusiv tomatele, sunt supuse în mod constant verificării şi analizelor privind calitatea. Simona Dimache, inginer agronom, responsabil cu dezvoltarea la o societate producătoare de legume bio, ne-a spus că organismul de certificare face inopinat vizite periodice pe teren în acest sens.

„Orice abatere de la rigorile impuse de practicarea agriculturii ecologice înseamnă ridicarea certificatului care atestă calitatea legumelor pe care le producem“, a explicat Simona Dimache.

Cu toate că se plâng de lipsa de gust a roşiilor pe care le cumpără, românii nu fac reclamaţii la „Protecţia consumatorului“. „Nu există sesizări cu privire la lipsa de calitate a roşiilor“, a spus Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorului.

Peste jumătate din roşiile importate vin de la turci

Aproape 65% din roşiile importate vin din Turcia. În ceea ce priveşte piaţa legumelor din România, cantitatea importată anul trecut de ţara noastră a fost de 13 ori mai mare decât cea exportată.

Pesticidele cresc riscul leucemiei infantile

image

Copiii se pot îmbolnăvi din cauza chimicalelor din legume



Potrivit studiilor, roşiile hrănite cu substanţe chimice au un conţinut de minerale şi de vitamina C mult mai redus decât cele organice. Activitatea antioxidantă a roşiilor convenţionale este mai mică decât a celor organice. Iepurii, găinile şi şoarecii, care au un instinct de autoconservare mai mare decât al nostru, preferă legumele organice în detrimentul celor tratate cu substanţe chimice.

Conform unui raport recent al Uniunii Europene, jumătate din fructele şi legumele de pe piaţa comunitară conţin pesticide. În urma programului naţional de monitorizare a pesticidelor din fructe şi legume din 2007, s-au descoperit reziduuri de pesticide şi în tomate.

Potrivit studiilor, una dintre cauzele care determină leucemia la copii ar putea fi şi reziduurile de pesticide din alimentele pe care le consumă. De obicei, în roşiile convenţionale, conţinutul de nitraţi este mai mare. Studiile au descoperit o legătură între consumul de nitraţi şi cancerul de stomac.

image
Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite