Marea Roşie, noua ţintă a piraţilor somalezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marina americană a avertizat astăzi că zona sudică a Mării Roşii ar putea fi noua ţintă a piraţilor somalezi, putând astfel fi ameninţată una dintre cele mai folosite rute comerciale, relatează AFP.

Flota a V-a americană din Bahrain a mai spus că sezonul musonic din mai-septembrie va perturba atacurile piraţilor, iar companiile maritime ar putea exploata acest lucru.

"O nouă regiune de risc, în urma unui atac al piraţilor confirmat în mai, este sudul Mării Roşii", a spus sursa.

Notificarea, care subliniază recentele schimbări în tactica piraţilor, conţine recomandări pentru echipajele navelor comerciale care trec prin regiuni cu risc ridicat.

Piraţii şi-au intensificat recent atacurile nocture şi şi-au extins zona de acţiune dincolo de Seychelles cu ajutorul "unor nave-mamă" care le permit să lovească în zone departe de coastă.

Paisprezece nave mai sunt în mâinile piraţilor somalezi în Golful Aden şi Oceanul Indian, cu peste 200 de marinari ostatici. Potrivit Ecoterra International, un ONG, piraţii au comis 126 atacuri în 2009, dintre care 44 capturări reuşite de nave.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite