Romii din Orbic s-au săturatde "haiducie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

evenimente de acest fel prin colaborarea cu reprezentanţi ai romilor, recunoscuţi în comunitatea locală. "Încercăm să le explicăm şi familiilor celor urmăriţi general sau local că este mai

evenimente de acest fel prin colaborarea cu reprezentanţi ai romilor, recunoscuţi în comunitatea locală. "Încercăm să le explicăm şi familiilor celor urmăriţi general sau local că este mai bine să colaboreze, că dacă vin la poliţie nu îi bate nimeni, că vor avea avocat. Pe această cale, a dialogului, am reuşit să rezolvăm câteva situaţii conflictuale, mergem gradual, începem cu o atenţionare în cazul în care sesizăm nereguli şi abia apoi aplicăm amenzi, acolo unde este cazul", a declarat comandantul Poliţiei Buhuşi, subcomisar Ioan Chiriloiu. Romii din Orbic şi Colonia Bistriţei beneficiază de serviciile unor mediatori sanitari, care au reuşit să îmbunătăţească condiţiile de igienă şi să intervină pentru realizarea de cărţi de identitate în cazul câtorva zeci de romi. Viceprimarul Vasile Zaharia a precizat că autorităţile locale vor încerca să pună accentul pe educaţie, pe realizarea de proiecte cu finanţare externă pentru şcolile din Buhuşi. Problemele romilor din Orbic sunt, în primul rând, sărăcia şi lipsa unui loc de muncă, în condiţiile în care mulţi dintre ei au cazier pentru diverse fapte penale, în special furturi. Ei spun însă că şi presa exagerează. "S-a scris că avem săbii, că dormim cu calul legat de piciorul patului. N-am văzut în viaţa mea o sabie, nu suntem haiduci", a spus unul dintre romii din Orbic. "Aici oamenii n-au fost educaţi. Au învăţat să fure o găină, un lemn, dar nu tot cartierul este aşa. La Orbic nu face nimeni nimic, nu se face un drum, o fântână, pentru că toţi ne consideră bandiţi, barbari. Nu suntem aşa. Suntem oameni cu judecată. Două sute de copii merg la şcoală prin noroi până la gât, apa din fântâni nu e bună, nu s-a făcut nimic de 50 de ani, nu vine un doctor să ne vadă", s-a plâns Aurel Călin, unul dintre locuitorii din cartierul Orbic. Părerile despre implicarea autorităţilor sunt însă împărţite în rândul romilor. Unii locuitori şi-au construit case în zone interzise, cu alunecări de teren sau inundabile.
Romii nu au cerut autorizaţie, iar acum primăria nu le poate face drum, deoarece casele sunt răspândite alandala pe un deal, construite fără vreun acord al autorităţilor. Cu toate acestea, primăria a acordat adresă cu număr fiecărei case şi nu a dispus demolarea lor, din motive de ordin social. Unii dintre romii din cartierul buhuşean Orbic au reuşit să scape de sărăcie muncind în Italia, de unde s-au întors cu bani şi şi-au făcut case. Însă sărăcia continuă să domnească în zonele populate în majoritate de romi, iar autorităţile par depăşite de multitudinea problemelor, dar şi de birocraţia impusă la nivel central şi local, pe care o întâlnesc în drumul către realizarea unor proiecte de infrastructură ori din domeniul educaţiei şi sănătăţii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite