Românii în UE: încrederea în televiziune s-a prăbuşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul Eurobarometru realizat de Comisia Europeană şi dat ieri publicităţii arată că procentul românilor care au încredere în televiziuni este în scădere.

Astfel, dacă în iunie 2008, adică în perioada de precampanie pentru alegerile parlamentare naţionale, proporţia celor care aveau încredere în aceste mijloace de informare în masă era de 70%, în noiembrie 2009, procentul a scăzut la 61%.

Citiţi şi:

Românii, printre cei mai nemulţumiţi europeni

Oficial, românul din statistici munceşte mult şi trăieşte puţin

Polarizarea discursurilor şi implicarea marilor trusturi de presă în campania prezidenţială pare să fi dus la o pierdere de capital de încredere pentru aceste canale mediatice, arată Eurobarometru. Sociologii au şi o explicaţie pentru această lipsă de încredere.

„Există o saturare în ceea ce priveşte tema dezbaterilor de natură politică, iar românii nu mai au încredere în mesajul public al politicienilor care este transmis prin intermediul televizorului", a spus Hanibal Dumitraşcu.

Gradul de încredere a românilor în instituţiile politice a scăzut şi el, dar nu la fel de mult ca cel în televiziuni. Numai 12% din români consideră că politicienii sunt demni de înceredere faţă de 19% în celelalte ţări europene. Singurele instituţii în care românii şi-au păstrat încrederea sunt cele europene, 58% din conaţionalii noştri având o părere bună despre acestea.

Trăim mai prost

Potrivit aceluiaşi barometru, 87% din români apreciază că în 2009 au dus-o mai rău decât în anul precedent, în timp ce doar 45% din europeni au aceeaşi percepţie. Eurobarometrul pentru România a fost realizat în intervalul 30 octombrie - 11 noiembrie 2009, pe baza unui eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1.021 de persoane de 15 ani şi peste.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite